Scriitoarea Svetlana Aleksievici (Nobel pentru Literatură) despre uciderea lui Alexei Navalnîi și războiul din Ucraina: „S-a deschis un abis de permisivitate pentru toți dictatorii” / „Un nou Hitler cu noi tehnologii va fi mai terifiant decât ceea ce am văzut în istorie” / „Deși am crezut că comunismul a murit, nu a fost așa”

Jurnalista și scriitoarea belarusă laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în 2015, Svetlana Aleksievici, a acordat, din exil, un scurt, dar percutant interviu publicației Nasha Niva, vorbind despre impactul pe care moartea lui Alexei Navalnîi l-ar putea avea asupra prizonierilor politici din Belarus și despre ceea ce a numit „abisul de permisivitate” deschis pentru dictatorii din toată lumea odată cu uciderea opozantului rus. „Acum e posibil orice”, a opinat Aleksievici, arătând că vor fi consecințe importante în dinamica puterii globale. 

Despre moartea lui Navalnîi și Ucraina

„Întreaga lume este în doliu astăzi. Am citit știrile Meduza (publicați independentă de limbă rusă editată, de asemenea,  din exil, n.red) și am văzut reacții de la oameni din toată lumea: politicieni, scriitori, muzicieni. Toți sunt uluiți. Bineînțeles, există șocul pentru nivelul de cruzime la care am permis răului să ajungă. [Răul] s-a răspândit într-o asemenea măsură încât face lucruri pe care nici măcar nu ni le-am putut imagina. Deși cunoșteam natura acestei puteri autoritare.

Cel mai înspăimântător lucru pentru Belarus este că avem aproape 2.000 de deținuți politici, iar liderii noștri sunt și ei în închisoare. Poate că cineva se află chiar acum izolat într-o celulă. Nu am auzit nimic de Maria Kalesnikava sau despre Viktar Babaryka. Nu știm nimic despre Mikalai Statkevici. Și avem sentimentul că, în orice moment, am putea auzi că li s-a întâmplat ce e mai rău.

Dictatorii învață unii de la alții. Moartea lui Navalnîi a deschis un abis de permisivitate pentru dictatorii din întreaga lume (sunt cu toți în cârdășie), în special în Belarus. Acum, se poate întâmpla orice. Autoritățile au primit această marjă de manevră. După cum se pare, pot face orice - iar lumea va fi neputincioasă. Țara va fi neajutorată. Autoritățile vor rămâne nepedepsite. Asta este ceea ce este cu adevărat înspăimântător.

Există speranța că, după asasinarea lui Navalnîi, lumea va vedea că Putin, ca și Hitler, este capabil să tragă lumea într-un război mondial; nu se va opri. Trebuie să ajutăm Ucraina cât mai mult posibil, altfel va trebui să plătim un preț și mai mare. Un nou Hitler cu noi tehnologii va fi mai terifiant decât ceea ce am văzut în istorie”.

Despre „rădăcinile canibalismului și ale inumanității”

„Dacă ne referim la Rusia și Navalnîi, atunci acest lucru vine din istoria Gulagului, din confruntarea non-stop dintre popor și autorități și din numărul mare de morți. Prin urmare, există o memorie că este posibil.

Uneori există perioade de scurtă acalmie. Am avut și noi și am numit-o democrație, dar, de fapt, nu a existat democrație. A fost doar o încercare de a umple golul cu ceva nou în locul experienței teribile care părea să fi dispărut. Dar nu a dispărut. A revenit și, deși am crezut că comunismul a murit, nu a fost așa. Și alții au crezut că fascismul și dictatura nu sunt posibile. dar nu. Ele sunt posibile”.

Despre întâlnirea dintre  Svetlana Tihanovskaia și Iulia Navalnaîia (după moartea lui Alexei)

„Acestea sunt imagini emoționante. M-au făcut să mă gândesc: bărbații sunt cei care luptă, dar războiul ucide mai ales femeile. Imaginați-vă sufletul Iuliei - o femeie frumoasă, prietena loială a lui Navalnîi. Sau cel al Svetlana Tihanovskaia care nu știe de atât timp despre ce se întâmplă cu soțul ei. De aceea, femeile se confruntă cu un război mai teribil.”

Despre Vladimir Putin

„Este o persoană crudă. Este un om din KGB, nu un politician, așa că este capabil de orice. Ar părea de neconceput să ucizi principalul adversar al cuiva, principala figură a opoziției, un politician. O persoană puternică nu s-ar gândi la așa ceva; ar aprecia un adversar puternic. O persoană slabă face ceea ce am văzut...”

Scurtă biografie

În vârstă de 75 de ani, la fel ca mulți alți reprezentanți ai opoziției belaruse, din cauza persecuțiilor, Aleksievici a fost nevoită să plece din Belarus, după invazia din Ucraina, stabilindu-se în Germania în septembrie 2020.

Laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în 2015, renumita scriitoare și jurnalistă de investigație este autoarea volumelor de non-ficțiune „Războiul nu are chip de femeie”, „Soldații de zinc”, „Rugăciune pentru Cernobîl”, „Vremuri second-hand” etc, cele mai multe dintre scrierile sale celebre fiind traduse și în limba română, la editurile Humanitas și Litera.

Născută la 31 mai 1948 în orașul Stanislav din vestul Ucrainei (Ivano-Frankivsk din 1962) dintr-un tată belarus și o mamă ucraineană, Svetlana Aleksievici a crescut în Belarus, unde părinţii au lucrat ca profesori la sat. A studiat jurnalismul la Minsk, considerând facultatea de profil drept lucrul „cel mai apropiat de o şcoală de scriere“. 

După absolvire, a lucrat în redacţii din provincie şi apoi din capitală. Prima ei carte, compusă din mărturiile unor oameni care şi-au părăsit locurile natale, a fost retrasă din librării de autorităţi. 

Următoarea apariţie, Războiul nu are chip de femeie (1985), publicată simultan la Moscova şi la Minsk, are la bază interviuri cu femeile care au luptat în Armata Roşie în al Doilea Război Mondial şi a reprezentat o ieşire din cadrele mitologiei sovietice din epocă. 

Titlul cărţii a fost folosit de Mihail Gorbaciov într-un discurs oficial. Băieţii din zinc (1990, tradusă la română la Litera cu titlul „Soldații de zinc”) cuprinde mărturii ale militarilor sovietici care au participat la războiul dus de URSS în Afganistan (1979–1989). 

În 1997 a publicat Dezastrul de la Cernobîl. Mărturii ale supravieţuitorilor, rezultat al unei documentări începute în 1986, imediat după accidentul nuclear din Ucraina. 

La începutul anilor 2000 a plecat din Bielorusia, atât în semn de protest faţă de dictatura lui Aleksandr Lukaşenko, cât şi pentru a se putea dedica plenar scrisului. După perioade petrecute în Italia, Germania, Spania şi Suedia, a revenit, în 2011, la Minsk. 

Vremuri second-hand (2013) întregeşte seria „Vocile Utopiei“, consacrată de autoare celor care s-au aflat timp de aproape un secol sub semnul ideologiei comuniste.

În 2015 i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură, pentru „scrierile sale polifonice, un monument dedicat suferinţei şi curajului în zilele noastre“. A devenit astfel unul dintre puţinii scriitori distinşi pentru nonficţiune. 

În urma invaziei rusești din 2022 în Ucraina, ea a comentat că „a oferi un teritoriu pentru o țară agresoare nu este altceva decât complicitate la o crimă", în legătură cu implicarea Belarusului în invazia rusă din 2022 în Ucraina pe care a criticat-o public de mai multe ori.