Kievul a confirmat că forțele ucrainene au pierdut aproape jumătate din suprafața pe care au controlat-o în regiunea Kursk, conform declarației unei surse de rang înalt din cadrul Statului Major al Ucrainei citată de Reuters.
Zona maximă controlată de forțele ucrainene în regiunea Kursk a fost de 1 376 de kilometri pătrați, dar "acum, desigur, acest teritoriu este mai mic", a specificat sursa pentru Reuters (detalii AICI).
Ucraina mai controlează în prezent aproximativ 800 de kilometri pătrați în regiunea rusă, a adăugat sursa, dar intenționează să păstreze teritoriul regiunii Kursk rămas sub controlul său "atât timp cât este justificat din punct de vedere militar".
Potrivit proiectului ucrainean OSINT DeepState, forțele ucrainene controlează un teritoriu chiar mai restrâns în regiunea Kursk, de numai 571 de kilometri pătrați. Zona totală de luptă din regiune (împreună cu "zona gri", care nu este controlată de nicio parte) ar corespunde, conform Deep State, evaluării interlocutorului agenției Reuters, de 800 de kilometri pătrați.
Se estimează că Rusia a transferat până acum aproximativ 59.000 de militari în regiune, de la ofensiva forțelor ucrainene în regiunea Kursk, iar acum rușii "își intensifică contraatacurile", a explicat sursa.
Kievul a estimat că un total de aproximativ 575 000 de militari ruși au fost implicați în războiul din Ucraina din februarie 2022, iar Moscova intenționează să crească acest număr până la aproximativ 690 000 de combatanți.
Cea mai mare problemă pentru Kiev este însă înaintarea forțelor ruse în regiunea Kurakhove, din estul Ucrainei, chiar dacă se face cu numai aproximativ 300 metri pe zi.