Marea prietenie sovieto-nazistă. Ce căutau oamenii lui Hitler în Uniunea Sovietică în 1935

Istoria relațiilor dintre Germania nazistă și Uniunea Sovietică în perioada ce a precedat izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial încurajează și tezele ce susțin că cele două mari puteri erau mai degrabă prietene decât inamice de moarte, așa cum a insistat istoriografia sovietică și cum insistă istoriografia rusă în general.

Mai mult, există teorii care speculează și despre o vizită pe care Hitler în persoană ar fi întreprins-o în URSS, în anul 1935, însă nu există și dovezi care să le susțină. Toate informațiile despre această eventuală vizită, toate fotografiile, filmările, ziarele care relatau despre vizita lui Adolf Hitler la Moscova, conform teoriilor amintite, ar fi fost distruse de NKVD. Cele publicate în URSS ar fi fost distruse înainte de începerea războiului, iar cele publicate în Germania ar fi fost distruse după sfârșitul războiului. ”Curățarea” a tot ceea ce putea face lumină asupra acestei vizite ar fi fost realizată cu atâta grijă încât, în prezent, nicio dovadă a vizitei lui Hitler în URSS nu a supraviețuit, poate cu excepția informațiilor din arhivele NKVD, la care însă nimeni nu are acces – detalii AICI. 

Dincolo de ipotezele de mai sus, apogeul relațiilor de prietenie dintre cele două puteri a fost reprezentat de semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, fapt ce a permis Germaniei și Uniunii Sovietice să își împartă sferele de influență în Europa. Situația a provocat și dezmembrarea României, căreia i s-au răpit Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța  (parte a Dorohoiului – regiune care a făcut parte mereu din Țara Moldovei și apoi din cel al statului român reîntregit atât la 1859, cât și 1918). De menționat că regimul lui Carol al II-lea a cedat URSS-ului Basarabia și celelalte teritorii românești inclusiv ca urmare a îndemnului venit din partea Ambasadei Germaniei de la București și a Berlinului, care cunoașteau prea bine situația, adică cârdășia pactului adițional secret, cerând României să ,,rezolve pașnic conflictul cu URSS” (evident, naziștii știau că Stalin voia Basarabia, în timp ce România știa că nu se afla în niciun conflict cu URSS).

Establishment-ul românesc se aștepta la un sprijin din partea Germaniei, cu care Carol al II-lea a încercat să stabilească legături mai strânse. Neavând nici cea mai mică informație privind înțelegerile secrete sovieto-naziste, clasa politică românească a fost surprinsă atunci când a primit un telefon de la Berlin, în cadrul convorbirii fiind instruiți să ,,nu opună rezistență”, ci să ,,rezolve pașnic conflictul” – adică să-și cedeze propriile teritorii lui Stalin. 

Dar, până la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, relațiile sovieto-naziste au evoluat întotdeauna într-o direcție pozitivă. Drept dovadă, participarea mai multor observatori militari naziști în cadrul instruirii Districtului Militar din Kiev, în 1935 – evenimente pe care istoriografia sovietică le numea ”Marile Manevre de la Kiev” – detalii AICI.   

”Marile Manevre de la Kiev” și exercițiile din 1936 (URSS)

Armata germană a fost interesată de posibilitatea de a folosi trupe aeropurtate în luptă încă de la mijlocul anilor 1930. Forța motrice din spatele planurilor de creare a acestora a fost comandantul Luftwaffe și ministrul aviației din Reich, mareșalul Reichului, G. Goering. Capacitățile inerente noului tip de trupe erau ideale pentru conceptul de blitzkrieg: desfășurarea de operațiuni ofensive în profunzime, rapide ca fulgerul, cu puternicele tancuri care pătrund în adâncurile teritoriilor vizate.

Trupele de parașutiști (în germană: Fallschirmtruppen - FST) au fost chemate să le deschidă calea în conformitate cu această doctrină. Sarcinile lor includeau capturarea rapidă a obiectelor strategice - poduri pe care trebuiau să le traverseze tancurile și coloanele de infanterie, zone fortificate, noduri de comunicații etc. Exercițiile de la Kiev din 1935 cu participarea unităților aeropurtate ale Uniunii Sovietice, la care au participat mai mulți observatori militari germani, au ilustrat în mod clar aplicarea dezvoltărilor teoretice ale specialiștilor armatei sovietice și au servit ca un impuls suplimentar pentru Germania de a începe să își formeze propriile forțe aeropurtate. 

Într-un fel sau altul, observatorii militari germani care au asistat la manevrele Armatei Roșii din 1935, dar și la unele din 1936, au fost destul de impresionați de spectacolul ejecției precise a unui întreg regiment de parașutiști de o mie de oameni și de sosirea rapidă a cinci mii de întăriri debarcate prin aterizare. Goering s-a numărat printre cei care au apreciat ceea ce a văzut și, în martie-aprilie 1935, a ordonat reformarea Grupului său de poliție terestră "Hermann Goering  6" în primul regiment aeropurtat. La 1 octombrie a aceluiași an, regimentul s-a alăturat Luftwaffe și a început antrenamentul la Altengrabow. Cel mai probabil, pentru primii șase sute de soldați și ofițeri ai regimentului, saltul demonstrativ, în timpul căruia un parașutist a fost grav rănit și a părăsit locul de aterizare pe o targă, a reprezentat o lecție dură. Cu toate acestea, soldații Batalionului 1 Jäger al Regimentului Hermann Göring, sub comanda maiorului Bruno Breuer7 , format în ianuarie 1936, au început curând antrenamentele. 

Nașterea oficială a trupelor aeropurtate germane a avut loc la 29 ianuarie 1936, când ordinul corespunzător a fost semnat de Erhard Milch, secretar de stat al Ministerului Imperial al Aviației. Conform acestui document, a fost anunțată recrutarea de voluntari pentru antrenamentul de parașutare de la Stendal. Metodele dure de pregătire erau în conformitate cu "Cele zece porunci" date parașutiștilor de Hitler însuși: "Voi sunteți oamenii aleși ai Wehrmacht-ului. Trebuie să vă străduiți pentru luptă și să fiți capabili să îndurați toate greutățile. Războiul trebuie să devină nevoia voastră". "Luptați cavalerește împotriva inamicului deschis, dar reprimați cu brutalitate acțiunile partizanilor", mai spunea instructajul. Astfel, deși Tratatul de la Versailles a interzis Germaniei să dezvolte noi arme, în timpul Republicii de la Weimar, dar și în primii ani ai lui Hitler la putere, germanii au folosit pe scară largă oportunitățile de antrenament oferite de Uniunea Sovietică pentru a-și dezvolta propriile forțe aeropurtate – detalii AICI și AICI.