Cultura FURATĂ de Rusia: cazul pictorului ucrainean Arkhip Kuindzhi, ale cărui tablouri au fost salvate cu greu de sub bombardamentele rusești care au distrus Mariupolul / Anna Neplii

Rusia folosește arme grele pentru a ocupa teritoriile Ucrainei, făcând totul pentru a oblitera memoria identității ucrainene. Însușindu-și  în mod brutal și mincinos moștenirea istorică și culturală a Ucrainei, scopul Rusiei este asimilarea ucrainenilor. În episodul de astăzi vă prezint un alt furt cultural săvârșit de Kremlin – voi face referire la pictorul Arkhip Kuindzhi, născut în suburbiile Mariupolului, oraș care a fost șters de pe fața pământului de ocupanții ruși. 

La fel ca în cazurile altor ucraineni de seamă, rușii insistă că Arkhip Kuindzhi ar fi avut ”rădăcini rusești” – bunăoară, Wikipedia prezintă punctul de vedere rusesc. În realitate însă, Kuindzhi a fost un pictor peisagist ucrainean de origine greacă. Mai mult, el a punctat în repetate rânduri că era ucrainean, vorbind, de asemenea, și despre strămoșii săi greci care au trăit în Crimeea. Mulți greci din zonă au fost asimilați de tătari, au învățat limba tătară și au adoptat nume de familie turcești.    

Fără a fi școlarizat, Kuindzhi avea să devină unul dintre cei mai cunoscuți pictori ai timpului său. La apogeul faimei a refuzat să organizeze expoziții, rămânând fidel austerității creative. ”Noapte cu lună pe Nipru” și ”Noapte ucraineană” sunt poate cele mai cunoscute picturi ale sale. Kuindzhi folosea combinații de culori pentru a obține efectul de ”strălucire”, motiv pentru care a fost numit ”artist al luminii”.   

Arkhip Kuindzhi s-a născut la 15 ianuarie, în familia unui cizmar grec, însă e imposibil de stabilit anul exact. În arhive găsim trei pașapoarte, fiecare dintre acestea indicând ani diferiți: 1841, 1842 sau 1843. 

Familia trăia într-o mare sărăcie. De mic, Kuindzhi a fost angajat să se ducă pe pajiști cu gâștele, mai târziu s-a ocupat de construcția unei biserici, ca antreprenor, apoi a devenit ucenic al unui brutar, care i-a remarcat desenele și l-a sfătuit să meargă în Crimeea, la Feodosia, pentru a-l vizita pe celebrul pictor Ivan Aivazovsky (Hovhannes Ayvazyan).

Călătoria a durat ceva timp. Kuindzhi a ajuns la Feodosia în vara lui 1855, însă nu l-a găsit pe Aivazovsky. Acesta avea să revină din Italia o lună mai târziu, moment în care l-a pus pe Kuindzhi să-i vopsească gardul. Vrând să realizeze propriile picturi și nu să le copieze pe ale altora, așa cum îl instruia Aivazovsky, până la urmă Kuindzhi l-a părăsit și a plecat din nou pe jos la Mariupol, unde a devenit retușor pentru un fotograf local. Va continua să facă acest lucru într-un studio foto din Taganrog, între 1860 și 1865, dar și câțiva ani la Odesa. 

Marea dorință a lui Kuindzhi a fost să intre la Academia de Arte din Sankt Petersburg, dar pregătirea slabă nu i-a permis să facă asta. În condițiile acestea, a început să își lucreze propriile picturi, uzitând tehnici similare cu cele ale idolului său – Aivazovsky.

Picturile au fost primite bine – în 1869 i s-a permis să participe la o expoziție academică unde a expus tabloul „Tătar Saklya”, pentru care a primit titlul de ”artist non-clasă”, devenind student al Academiei. Neavând deloc studii, artistului i-a fost extrem de greu să promoveze examenele. Cu toate acestea, la 30 august 1869, Kuindzhi a depus o cerere la Consiliul Academic în vederea obținerii titlului de ”artist de clasă”. Un an mai târziu, în mai 1870, pictorul a reușit să promoveze cele mai importante examene.

În timp ce lucra într-un studio foto, Arkhip Kuindzhi i-a cunoscut pe Ivan Kramskoy și Viktor Vasnetsov. Și apoi, la Academia de Arte, i-a cunoscut pe Ilya Repin și Vladimir Makovsky. Acești artiști l-au motivat și i-au influențat pictura. 

Lucrările sale timpurii „Toamna”, „Satul uitat” și „Calea Lactee în Mariupol” i-au adus lui Kuindzhi un succes considerabil. În toate aceste picturi se identifică și o apetență pentru probleme sociale. 

Între 1873-1875, Kuindzhi a făcut călătorii creative la Berlin, Dusseldorf, München, Paris, Viena și Londra. La Paris l-a întâlnit pe Repin și l-a anunțat că plănuia să se căsătorească. Apoi a luat calea Mariupolului, unde și-a unit destinul cu Vera Ketcherdzhi-Shapovalova, fiica unui negustor bogat, care era grec rusificat.

Întors la Sankt Petersburg, în august 1875, artistul a participat la expoziția Societății de Expoziții de Artă Itinerantă cu pictura „Stepe”, dar și cu lucrarea ”Noaptea ucraineană”, care avea să îi aducă faima internațională. De altfel, cu această lucrare a început ”perioada romantică” a lui Kuindzhi. După aceea, s-a vorbit mai mult despre pictorul peisagist decât despre țar, i-au fost dedicate poezii și cântece. Unul dintre ziarele vremii a titrat că ”Noaptea ucraineană” reprezenta ”un mare fenomen social”, asta deși imaginea nu înfățișează motive sociale.  

În 1878, picturile lui Kuindzhi au fost expuse la Târgul Mondial de la Paris. Pentru tablourile „Pe insula Valaami”, „Calea Lactee în Mariupol”, „Noaptea ucraineană” și ”Stepă” a primit titlul de artist de gradul I.

În 1880, Kuindzhi a organizat o expoziție pentru a prezenta pictura „Noapte cu lună pe Nipru”. În timpul pictării acestui tablou, artistul aproape că nu și-a părăsit atelierul. Mai mult, expunerea lucrării a fost făcută în condiții neobișnuite – camera era complet întunecată, pânza fiind luminată artificial, creând iluzia amurgului. Lucrarea a avut un succes fără precedent, stârnind o adevărată vâlvă în rândul publicului. 

Nu toate lucrările ulterioare au avut succes. În 1882, Arkhip Kuindzhi a prezentat un nou tablou – „Dnipro dimineața”, pe care însă publicul l-a perceput destul de sincretic și rece. Apoi, artistul a aranjat o expoziție pentru a-și prezenta alte două lucrări, iar după aceea, timp de 30 de ani, până la sfârșitul vieții, nu a mai prezentat nici măcar o singură lucrare publicului.

În timp ce publicul și criticii credeau că Kuindzhi se epuizase, artistul a continuat să lucreze în diferite stiluri. În același timp, căuta noi pigmenți și baze de grund pentru vopsele, astfel încât acestea să fie rezistente și să-și păstreze strălucirea inițială. A realizat aproximativ 500 de schițe și picturi, cărora li se adaugă în jur de 300 de lucrări grafice, multe fiind combinate în serii tematice. 

În ciuda averii sale considerabile, Kuindzhi a trăit modest. Când i-au venit recunoașterea și faima, iar picturile sale au început să se vândă cu sume importante, și-a cumpărat o casă în Sankt Petersburg, unde a renovat apartamente de închiriat. Și-a dedicat ultimii ani de viață mecenatului – a făcut donații către Academie, dobânda fiind folosită, anual, pentru a plăti premii pentru artiștii tineri. În 1909, a fondat, la Sankt Petersburg, Fundația ”Arkhip Kuindzhi”, care i-a sprijinit pe artiștii talentați. Pictorul și-a donat toate picturile, banii și proprietățile din Crimeea către această fundație, care avea să existe până în 1930.  

Pictorul a murit la 11 iulie 1910, la Sankt Petersburg. Se îmbolnăvise de pneumonie în Crimeea și a fost transportat la Sankt Petersburg pentru tratament, însă inima lui bolnavă nu a putut face față noilor afecțiuni. 

Muzeul ”Arkhip Kuindzhi” era situat în Mariupolul său natal, dar clădirea a fost distrusă de trupele rusești de ocupație. Însă picturile nu erau acolo, Consiliul orășenesc Mariupol reușind să le salveze.