"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Dispariția prematură a Laurei Albulescu Cookie, redactor-șef la editura Art, este deplânsă de scriitori renumiți, colegi de breaslă, colaboratori și jurnaliști care o descriu drept un model unic de profesionalism și erudiție, eleganță și curaj, o pierdere, realmente, incomensurabilă pentru piața de carte din România și așa bulversant de mică (cea mai mică din Uniunea Europeană).
Vestea morții a fost dată chiar de editură, pe 8 iunie, într-un mesaj public pe pagina oficială de Facebook.
„Laura va rămâne pentru noi un model de profesionalism și erudiție. Creativă, elegantă, amuzantă și energică, Laura a fost o continuă sursă de inspirație pentru toți, chiar de la momentul înființării Grupului Editorial Art.
A fost un editor de carte curajos, care a propus tot timpul proiecte inedite pentru piața de carte din România. Prin eforturile ei a revigorat zona de literatură de non-ficțiune, de literatură contemporană și a deschis noi drumuri pentru literatura pentru copii, pentru banda desenată sau pentru literatura young adult. A administrat librăria Bastilia și a creat un important hub cultural în centrul Bucureștiului.
Pentru cei care au avut privilegiul să-i devină prieteni ea va rămâne Preacuvioasa Protectoare a Bursucilor, Președinta Asociației Cuvintelor Mici și Mijlocii, Fondatoarea Clubului de Tricotat, cel mai pătimaș suporter F. C. Liverpool, admiratoare și colecționară frenetică de porci și mama lui Poppy. Te îmbrățișăm Laura, vei rămâne pentru totdeauna în gândurile noastre. Condoleanțe familiei îndurerate”, au scris colegii de la Art.
Anunțul a fost urmat de un val de mesaje îndurerate. Mircea Cărtărescu, Radu Vancu, Ana Maria Sandu, Mihail Vakulovski, Vasile Ernu, Svetlana Cârstean, Iulian Bocai, Cezar Paul Bădescu sunt doar câțiva dintre scriitorii cunoscuți care și-au exprimat public durerea și șocul provocate de moartea Laure Albulescu.
Cezar Paul-Bădescu, scriitor: „Acum o lună, îmi spunea că e ”în concediu medical în Irlanda”. Mi-a fost jenă să o întreb ce probleme medicale are (cum să întrebi așa ceva?) și i-am urat însănătoșire grabnică. Mi-a răspuns: ”Mulțumesc, din păcate e mai complicat.” Când afli că această femeie minunată și plină de energie pozitivă a murit, îți amintești că, de fapt, totul e mai complicat”.
Radu Vancu, scriitor: „Sunt şocat, ca toată lumea, de vestea morții Laurei Albulescu.
Faptul că o energie ca ea (luminoasă, eficientă, cu adevărat creatoare, făcând din editura ART ceea ce știm cu toții) a fost posibilă a reprezentat, pentru mica noastră lume literară, o şansă esențială în ultimele două decenii.
De acum, energia ei luminoasă a devenit mai mult decât o şansă: a devenit o lecție. Și un etalon.
Odihnă în pace, Laura. Nu vei fi uitată”.
Marius Constantinescu, jurnalist și scriitor: „S-a dus Laura Albulescu. Eu, unul, îi datorez o carte, “Profil. Poveste. Personaj”. Editura ART îi datorează o identitate atât de bine construită. Noi toți îi datorăm volume eveniment, idei editoriale cu schepsis, pe Daniel Arasse tradus în română, o piață a cărții pe care și ea a făcut-o să vibreze, sindrofii literare elegante și un fel de a imagina cultura modern, sofisticat, rasat. Laura a fost, este aristocrata rebelă a literelor noastre. Incredibilă pierdere”.
Iulian Bocai, scriitor: „Laura Albulescu a fost prima mea șefă și de altfel singura. Era o personalitate, genul de om la care se vede întotdeauna că nu-l încape viața: prezență de spirit, inteligență, o îndărătnicie enervantă, o cultură literară și teoretică firești și idiosincrasii de persoană care știe foarte bine ce iubește și ce vrea și pe care și le trăia aproape cu serenitate, cu intuiție pentru cărțile bune și ochi pentru frumos. Încăpățânată, nu-i plăcea să nu obțină ce vrea, dar când era de partea ta, erai blindat. Mi-a făcut odată rost de o copie de protocol la Povestea lui Genji pentru cinci felii de pizza [:))]. Nu mai știu câte castroane de alioli pe pâine am mâncat cu ea în pauzele de masă. Drepturile pentru imaginile la Doctorul Aumădoare le-a negociat cu ilustratorul - foarte bătrân - aproape în ambulanță, și-acuma râd când mă gândesc. Nu mai țin minte de ce-am plecat prima oară de la Art, dar a doua oară am plecat pentru c-a țipat la mine. Dar m-a sunat o săptămână mai târziu să-mi dea nu știu ce traducere și-a fost ok, că nu puteai cu adevărat să te superi pe ea, mai ales că sufeream și eu de același orgoliu, care de fapt la ea era virtute și de care acum - că s-a dus - mi-e foarte dor. Când mi-a scris dup-aia că se mărită, i-am scris că în sfârșit i s-a îndurat inima să-și ia pe cineva, și mi-a zis că e fericită. Eu chiar o credeam fericită. M-a rupt vestea morții ei. E întocmai definiția morții nedrepte”.
Mai jos aveți una din ultimele fotografii de Laura Albulescu pe pagina sa de Facebook cu o descriere puternică - „Eu sunt” - și un interviu acordat de aceasta pentru RFI în 2018.
