1812 – consemnăm 209 ani de când cuţitul rusesc a fost înfipt în inima Moldovei istorice. Cine sau ce generaţie va scoate cuţitul străin din inima Moldovei şi va pune capăt celei mai mari nedreptăţi istorice?

Pe 16 mai am consemnat 209 ani de la dezmembrarea Moldovei istorice și ocuparea Basarabiei de către Rusia țaristă. Consecințele acestei nenorociri sunt resimțite și astăzi de peste trei milioane de români înstrăinați de propria lor Țară.                                       

1 8 1 2

Anul 1812 este cuţitul rusesc înfipt în inima Moldovei istorice. Statul feudal moldovenesc, făurit de la Munte până la Dunăre şi Marea Neagră de Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare şi Sfânt, de Petru Rareş, Vasile Lupu, Ion Vodă cel Cumplit şi apărat cu sabia şi crucea de zeci de generaţii de români moldoveni, a fost sfârtecat şi înjumătăţit de Rusia imperială. Statul feudal moldovenesc, jumătatea de Est cu o suprafaţă de 45 mii km pătraţi, cu cele mai mănoase pământuri, cu sute de sate de răzeşi, plăieşi, arcaşi mândri, cu glorioasele cetăţi de pe Nistru şi Dunăre, a fost lichidat de către ţarul Alexandru şi transformat într-o uitată gubernie de la periferia imensului imperiu rusesc. Practic, Rusia ţaristă a fost groparul Moldovei istorice şi a statului moldovenesc, fiindcă şi partea de Vest şi-a pierdut în mare măsură moralul şi puterea de a se dezvolta independent până la înfăptuirea Unirii din 1859. O graniţă artificială, păzită cu străşnicie de „eliberatori”, a fost trasă prin trupul viu al Ţării. Înstrăinaţi, moldovenii de o parte şi alta a Prutului, au trăit din plin drama sfâşierii moşiei lui Ştefan cel Mare, dându-i de la început dreptate lui Kutuzov, care le-a promis „creştineşte” că „nu vă voi lăsa decât ochii, ca să plângeţi”. 

Cu baioneta şi cnutul, administraţia ţaristă din Moldova ocupată, a instalat un regim despotic de rusificare forţată, de strămutare a băştinaşilor în Caucaz şi Extremul Orient, de interzicere a limbii române şi de colonizare masivă cu populaţii străine.  Planul Rusiei era de a „elibera” definitiv Moldova de moldoveni, apoi, în etapa următoare, de a lichida întreaga insulă de românitate, care separa imperiul ţarist de slavii din Balcani. În ansamblu, dacă luăm în calcul că băştinaşii români, la momentul ocupării, constituiau peste 90 de procente, iar la desprinderea de imperiu abia 56 procente, atunci este limpede că perioada 1812-1917 a fost una de genocid fizic şi spiritual, de exterminare, asimilare, rusificare şi de umilire a populaţiei autohtone din Basarabia. Să mai reţinem că „misiunea civilizatoare” a Rusiei ţariste timp de 105 ani a dat tocmai... 2 procente de populaţie, care ştia ceva carte.  Spre deosebire de turcii otomani, care ne cereau drept bir bunuri materiale, ruşii ne luau totul, şi în primul rând, sufletul, conştiinţa şi fiinţa naţională. 

Anul 1812 a fost şi a rămas cel mai negru an din istoria Basarabiei şi a românimii. Ca dintr-o „matrioşcă” tipic rusească, din anul 1812 a ieşit oribilul iunie 1940, care a zmuls Basarabia şi Bucovina din trupul României moderne, dând startul dezmembrării statului român unitar. Trâmbiţata „eliberare a nărodului moldovenesc” a însemnat un an de teroare roşie, de exterminări în masă a populaţiei româneşti, de incendieri a bisericilor ortodoxe, de ucidere a elitelor, a preoţilor şi intelectualilor şi, a finalizat înainte de războiul sovieto-german, în 12 iunie 1941 cu o deportare de coşmar a zeci de mii de fruntaşi români în GULAG-urile sibiriene. Şi august 1944 a ieşit din „matrioşca 1812”. La împărţirea Europei, după încheierea celui de-al doilea război mondial, Rusia a cerut iarăşi Basarabia, bazându-se pe furturile ei numite ”eliberări” din mai 1812 şi iunie 1940. 

Merită să mai menţionăm că faţă de Rusia ţaristă, care a păstrat nefragmentat teritoriul Basarabiei, Rusia comunistă a dăruit Ucrainei pământurile noastre strămoşeşti din ţinutul Hotin, 250 de km de litoral la Marea Neagră şi peste 200 de km de Dunăre de la Reni până la Vâlcov. Plus Bucovina de Nord. Planul lor satanic de a ne şterge de pe harta Europei a prins contururi reale în perioada august 1944 – august 1991. Tot ce a început Rusia ţaristă a fost continuat şi mai acerb de Rusia comunistă: mobilizarea tinerilor basarabeni în vara lui 1944 şi transformarea lor în carne de tun pe linia întâia a frontului sovietic, soldată cu pierderea a circa o sută de mii de bărbaţi; foametea organizată din 1946-1947 care a ucis, cel puţin, peste trei sute de mii de moldoveni; deportările în masă ale gospodarilor, intelectualilor, preoţilor din vara lui 1949 în Siberia şi Kazahstan (peste un sfert de milion); neodeportările „voluntare” ale tinerilor basarabeni la pământurile înţelinite din Asia sovietică; stimularea căsătoriilor mixte (peste 250 de mii); transformarea RSS Moldoveneşti într-un poligon experimental chimic, economic şi polietnic, care prevedea ca în 20 de ani să dispară omul vechi, cu rădăcini seculare, şi să apară omul nou, fără memorie,  fără limbă maternă şi fără conştiinţă naţională – homo sovieticus. 

Tot din „matrioşca 1812”, Stalin a scos teoria limbii moldoveneşti şi a naţiunii moldoveneşti, cultivând prin propagandă, educaţie şi instruire, în românii basarabeni dispreţ şi ură faţă de România şi faţă de tot ce e românesc. Testul de ură faţă de neamul tău îţi garanta cariera profesională şi accesul spre un post din ierarhia comunistă. În fond, ar trebui să recunoaştem că moldovenii fără conştiinţă românească sunt un produs tipic rusesc, iar Uniunea Sovietică a reuşit să plăzmuiască pe teritoriul RSS Moldoveneşti un mutant jalnic, care astăzi poate fi văzut în partidul comunist-socialist şi în organizaţii de felul „Patrioţii Moldovei” sau „Liga tineretului rus”. La fel ar trebui să spunem deschis, că URSS s-a prăbuşit, dar Rusia a rămas în Basarabia şi Bucovina, că otrava ideologică a atacat gândirea normală a zeci de mii de cetăţeni moldoveni, care poartă în ei stigmatul anului 1812.

În luna mai consemnăm 209 de ani de când cuţitul rusesc a fost înfipt în inima Moldovei istorice. De atunci şi până astăzi harta Ţării sângerează, iar marele Voievod Ştefan ne priveşte cu dojană şi nu-şi poate dormi somnul de veci la Putna. Deşi rezistenţa românească este una de referinţă, mai rămânem singurul popor dezmembrat în două din Europa. E o umilire pentru lumea civilizată. Dar pentru noi? Cine sau ce generaţie va scoate cuţitul străin din inima Moldovei şi va pune capăt celei mai mari nedreptăţi istorice? Întreabă-te, frate al meu, şi îndreaptă-ţi coloana vertebrală. Şi nu te teme: cuţitul moscălesc a ruginit demult. Iar Basarabia, ca şi sora ei Bucovina, nu şi-a pierdut buletinul de identitate şi nu a uitat drumul spre Putna, spre vatra ei milenară, din care a fost zmulsă cu forţa. Basarabia calcă cu demnitate peste „matrioşca 1812” şi, prin Tricolorul care nu a recunoscut şi nu recunoaşte frontierele artificiale, luminează întunericul şi renaşte speranţele din suflete şi de pe harta inimii noastre.