Ana Birchall ia la rost Inspecția Judiciară și CSM. Cele două instituții sunt acuzate că tergiversează cazul controversatului judecător Marius Epure care l-a „iertat” pe Radu Mazăre de șase ani de pușcărie


Ana Birchall ia la rost Inspecția Judiciară și CSM. Cele două instituții sunt acuzate că tergiversează cazul controversatului judecător Marius Epure care l-a „iertat” pe Radu Mazăre de șase ani de pușcărie

Ana Birchall, fost ministru al Justiției și una dintre cele mai articulate voci pe zona justiției din spațiul public, aduce în discuție situația nelămurită a magistratului Marius Cristian Epure, președintele Curții de Apel Constanța, de către Inspecția Judiciară și CSM, în condițiile în care acesta și-ar fi construit o vilă pe un teren retrocedat chiar de edilul în speța căruia s-a pronunțat. Epure este unul dintre cei doi judecători care l-au achitat definitiv pe Radu Mazăre, în ianuarie 2021, în dosarul terenurilor din centrul stațiunii Mamaia, vândute la prețuri derizorii, deși fostul primar al Constanței fusese condamnat, în primă instanță, la șase ani de închisoare cu executare.  

„Cât timp mai trebuie ca IJ și CSM să se lămurească dacă judecătorul Epure din CT (care l-a achitat pe Mazare deși avea condamnare de șase ani cu executare) ARE sau nu are casa pe un teren retrocedat de RM (Radu Mazăre, n.red)?”, a scris Ana Birchall pe pagina sa oficială de Facebook.  

Potrivit g4media.ro, judecătorul Marius Cristian Epure și-a construit o vilă în cartierul rezidențial Compozitori, pe un teren care apare în dosarul Retrocedărilor, în care fostul primar Radu Mazăre a fost condamnat definitiv la nouă ani de închisoare cu executare. 

Tot Marius Epure este unul dintre șefii de instanțe care s-au opus protestelor magistraților împotriva modificării Legilor Justiției, ocazie cu care a intrat în conflict cu o bună parte din judecătorii Curții de Apel Constanța. Aceștia au criticat atitudinea șefului instanței referitoare la acest subiect. 

De asemenea, Epure este un apropiat al fostei șefe CSM Lia Savonea și a fost criticat de mai mulți magistrați ai Curții de Apel Constanța atunci când a semnat o scrisoare de susținere a acesteia, pentru că ar fi lăsat impresia că exprimă punctul de vedere al întregului corp de judecători.  

Este judecător din anul 2001 și a ajuns președintele Curții de Apel Constanța în decembrie 2018. Pe plan local este un magistrat controversat prin prisma deciziilor pe care le-a luat de-a lungul timpului.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.