UPDATE 2
Constestația în anulare a fost respinsă definitiv, dar, pe de altă parte, un complet de 5 judecători de la Înalta Curte a admis în principiu o altă cale de atac extraordinară făcută de Dragnea, recurs în casație. Instanța a stabilit termenul de 14 ianuarie 2020 pentru judecarea pe fond a acestui proces, conform ziare.com.
Recursul în casație este o cale extraordinară de atac a sentinței pronunțate, care, dacă este admisă, șterge condamnarea. Este prevăzută de Codul de procedură penală, la articolul 434.
UPDATE 1
ÎCCJ a respins, marți, ca inadmisibilă contestația în anulare a sentinței în cazul fostului președinte al PSD Liviu Dragnea. Astfel, a fost respinsă și solicitare de suspendare a executării pedepsei. Decizia este definitivă. Decizii similare, de respingere a contestațiilor, au fost date și în cazurile complicelor lui Liviu Dragnea, Olguța Șefu și Floarea Alesu.
Avocata pușcăriașului Liviu Dragnea, Flavia Teodosiu, declarase că fostul președinte al PSD se consideră în continuare un om nevinovat, iar ceea ce a susţinut la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cadrul contestaţiei în anulare, este perfect legal şi admisibil.
Întrebată care sunt şansele ca Liviu Dragnea să fie liber anul viitor, Flavia Teodosiu a răspuns: „Consideră în continuare că este un om nevinovat şi am considerat că ceea ce s-a susţinut în cadrul contestaţiei în anulare este perfect legal şi admisibil şi să sperăm că vom avea să zicem prim pas. Nu ştiu dacă astăzi, nu ştiu când, dar sper din tot sufletul ca cel mai curând să se întâmple”.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Pușcăriașul Liviu Dragnea a fost scos din Penitenciarul Rahova, marți dimineață, și adus cu duba, în cătușe, la Înalta Curte de Casație și Justiție unde are loc dezbaterea cererii depuse de fostul lider pesedist de anulare a condamnării de 3 ani şi 6 luni de închisoare, primită de în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.
Tot marţi, judecătorii vor dezbate o altă cale extraordinară de atac la care a apelat Dragnea pentru a scăpa de condamnare - recursul în casaţie.
Alţi doi inculpaţi din dosarul angajărilor fictive au depus contestaţii în anulare pentru a scăpa de pedepse. Este vorba de Floarea Alesu - fost director al DGASPC Teleorman şi Olguţa Şefu - fost director executiv adjunct.
Pe 27 mai, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.
Conform rechizitoriului, Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, a procedat la menţinerea ilegală în posturi a două angajate, Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica. Cele două nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor de muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul Organizaţiei PSD Teleorman, a arătat DNA.
Potrivit procurorilor, Dragnea a determinat-o pe Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman. El a mai fost acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.
FOTO: captură DIGI24