"Sunt deținut celebru și am drepturi!"

"Sunteți bine? Mi-a fost dor de dumneavoastră!" – așa își începe Anca Alexandrescu seria de întrebări, după anunțarea cu mare aroganță a primului "interviu de după gratii" dat de Liviu Dragnea. Dacă trecem cu vederea toxicitatea personajului principal și imoralitatea gestului de a-i oferi acestuia o scenă cu audiență națională pentru arătarea pisicii, discuția în sine pare desprinsă dintr-un roman fantastic. Anca Alexandrescu, acum jurnalist, nici măcar nu face efortul de a mima obiectivitatea. Ea își declară dorul de subiectul intervievat în preambulul a cel puțin două întrebări dintr-un calup de vreo șase. Mai mult, ea pare mai convinsă de nevinovăția subiectului intervievat decât subiectul însuși. Și-l victimizează într-un mod vomitiv, fără a ține cont de cele mai elementare norme de conduită a interviului. Evident că nu se aștepta nimeni ca Anca Alexandrescu să-i pună întrebări dificile fostului ei șef. Dar, cel puțin, era de așteptat ca, de dragul conduitei jurnalistice, să mimeze puțin imparțialitatea. N-a făcut-o. Dimpotrivă, i-a oferit deținutului toate condițiile pentru a debita absolut orice inepție dorea acesta, fără a pune întrebări suplimentare sau de verificare și fără a încerca să scoată adevărul din interviu, mizând strict pe impactul fantasmelor lui Dragnea.

Dar, dincolo de felul în care a decurs dialogul dintre cei doi în prima parte a interviului, difuzat de postul de televiziune central unde Anca Alexandrescu lucrează acum, se ridică o problemă și mai mare: care este interesul public în a intervieva un deținut, despre a cărui conștiință se știe că nu există? Căci una e să te intereseze povestea unui deținut capabil să-și conștientizeze erorile și să le arate într-o lumină coerentă și alta e să-i oferi unui individ precum Dragnea un piedestal cu vedere centrală pentru a-și exprima fanteziile despre serviciile secrete și despre statul paralel care l-a condamnat nevinovat?

Pentru că nu suntem naivi, am observat încă din prima parte a interviului că, de fapt, rolul acestei ieșiri publice a lui Dragnea, facilitate de fosta lui consilieră, este acela de a "arăta pisica" unor foști parteneri, pe care îi consideră responsabili de prăbușirea lui. De ce este părtaș un post de televiziune central la o acțiune de intimidare a adversarilor unui deținut e greu de înțeles. Mai ales că postul încă se proclamă a fi unul anti-pesedist.

Și mai importantă, însă, este o altă chestiune: câți deținuți perfect anonimi, condamnați realmente pe nedrept sau prea aspru pedepsiți, au posibilitatea de a face declarații pe un post central de televiziune? Evident, nu prea sunt… De ce? Pentru că în conduita jurnalistică este inclusă și această prevedere de a nu permite unui infractor să te folosească pentru a-și încheia socotelile cu cei pe care îi consideră el responsabili de privarea lui de libertate. După ce justiția a decis că un om e vinovat, atunci toată societatea trebuie să se împace cu această stare de fapt. Iar presa nu se oferă pe tavă unui deținut, tocmai pentru a nu-i permite acestuia să își intimideze victimele de după gratii.

Difuzarea unui astfel de așa-zis interviu, este, în realitate, o încălcare a normelor de conduită jurnalistică din orice țară civilizată a lumii. Și faptul că ea a fost posibilă, de dragul audienței, arată cât de jos este, de fapt, o parte a presei românești, în stare să vândă orice principiu pentru bani. Iar faptul că un deținut celebru își poate amenința voalat adversarii la TV, iar deținuții anonimi nu, arată cât de volatile sunt principiile pe baza cărora se face astăzi presa în România.

Cu alte cuvinte, dacă ești Liviu Dragnea și aduci audiență la TV, poți să arăți pisica oricui vrei tu, chiar și dacă te afli în penitenciar. Pentru că presa își va trăda pentru audiență misiunea, rolul și principiile. Altfel, poți putrezi în pușcărie cu dreptatea în mână. Dar dacă ești celebru, atunci ai alte drepturi. Inclusiv acela de a amenința voalat la televizor oameni încă liberi…