Oroarea de la Caracal. Gheorghe Dincă și-a recunoscut ambele crime


Oroarea de la Caracal. Gheorghe Dincă și-a recunoscut ambele crime

Suspectul principal din Caracal, Gheorghe Dincă, şi-a recunoscut, în urmă cu puţin timp, ambele crime, atât în cazul Alexandrei, cât şi al Luizei, a declarat avocatul din oficiu al bărbatului, pentru MEDIAFAX.

"Da, este adevărat. A recunoscut că le-a omorât pe amândouă. Sunt două fapte de omor. A oferit niște explicații. Acum sunt din punctul dânsului de vedere, au venit aici pentru a întreținere relații sexuale, au fost discuții mai aprinse și în urma acelor discuții le-a lovit și în urma loviturilor s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Din declarațiile dânsului au venit de bună voie", a declarat Bogdan Alexandru, avocatul lui Gheorghe Dincă, pentru MEDIAFAX.

Gheorghe Dincă și-a negat inițial faptele în fața instanței, dar în cele ce urmă le-a recunoscut.

Potrivit surselor, Alexandra a fost ucisă ziua imediat după ce a sunat la 112 și a fost prinsă de criminal în timp ce telefona.

Între timp, duminică, la casa și curtea lui Gheorghe Dincă continuă perchezițiile pentru a se stabili cu exactitate cum s-au produs crimele.

Avocatul Cristian Ene a declarat la Antena 3 că Gheorghe Dincă riscă închisoarea pe viață. 

Evoluţia cazului de la Caracal:

ORA 9.00 Gheorghe Dincă va fi dus din nou la Casa Groazei/ Căutările au fost reluate pe lac

Scafandrii nu au găsit sâmbătă, în lacul aflat la circa un km distanţă de casa lui Gheorghe Dincă, decât resturi animale, fără a identifica vreo urmă a unei crime.

Totodată, suspectul a fost adus la casa de la ieşirea din Caracal, acolo unde a fost martor la percheziţii circa 7 ore. Audierile la faţa locului vor fi reluate duminică, a confirmat DIICOT.

În faţa anchetatorilor, suspectul nu îşi recunoate faptele. Spune doar că a făcut foc pentru a se feri de ţânţari. În cenuşa aflată într-un butoi metalic din curtea casei, anchetatorii au găsit mai multe fragmente de oase calcinate şi 21 bucăţi dinţi de natură umană, iar în maşina bărbatului era un cercel al Alexandrei, identificat de mama ei.

Sute de oameni s-au strâns sâmbătă în faţa casei suspectului huiduind anchetatorii pentru modul în care au acţional şi pe Gheorghe Dincă.

Alexandra este dispărută de miercuri, iar joi a reuşit să sune de trei ori la 112, unde a anunţat că a fost sechestrată şi violată. Poliţiştii au ajuns după 19 ore la locaţia suspectului, acuzând STS că a dat date greşite privind localizarea şi că nu au avut mandat să intre. Pe de altă parte, într-un raport al procurorului de caz se arată că mandatul a fost dat la 3.00 noaptea, dar poliţiştii au acţionat la 6.00 dimineaţa pentru că nu era echipă la muncă.

ORA 09.40 Gheorghe Dincă a fost a dus din nou la Casa Groazei/ Căutările au fost reluate pe lac

Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul dispariţiei Alexandrei, fata de 15 ani din Olt,a fost adus duminică dimineaţa de Poliţie din nou la casa în care se presupune că a avut loc crima. Forţele de ordine păzesc zona, având în vedere tensiunile de seara trecută când oamenii s-au strâns la poartă.

Gheorghe Dincă a fost adus cu o dubă a Poliţiei, acesta aflându-se în custodia forţelor de ordine în baza unui mandat de arestare emis sâmbătă de Tribunalul Olt.

Pentru a evita vreun conflict, în faţa casei se află mai mulţi poliţişti.

Între timp, căutările continuă pe lacul aflat în apropierea casei.

ORA 10.30  Inspecţia Judiciară s-a sesizat după scrisoarea Asociaţiei Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor

Inspecţia Judiciară s-a sesizat în legătură cu divulgarea unor informaţii confidenţiale dintr-un dosar aflat în curs, în ceea ce priveşte scrisoarea deschisă a Asociaţiei pentru Apărarea Statutului Procurorilor (AMASP), unele dintre precizări fiind infirmate de Poliţie.

ORA 10.40 Unchiul Alexandrei: Pas cu pas să rupem caracatiţa. Şeful STS trebuie să fie demis

Unchiul Alexandrei, Alexandru Cumpănaşu, preşedintele Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României, a cerut duminică sprijinul public pentru ca şeful STS Sorinel Vasilca să fie demis de urgenţă ca urmare a cazului de la Caracal. Şeful STS va fi audiat luni în Comisia de Apărare.

ORA 11.24 DIICOT, despre ancheta dificilă a cazului Caracal: Este o locaţie foarte mare care trebuie luată la milimetru

Procurorul şef adjunct al DIICOT, Georgiana Hosu, spune că ancheta în cazul Caracal este dificilă deoarece este vorba despre o locaţie foarte mare „care trebuie luată la milimetru”. „Nu cred că se putea mai mult decât atât, mergem pe toate pistele”, a afirmat Hosu.

ORA 11.25 Unchiul Alexandrei: Primele rezultate ADN confirmă că fata a fost în maşină

Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei, spune că primele rezultate ale probelor ADN confirmă faptul că fata de 15 ani a fost în maşina lui Gheorghe Dincă. Acesta a declarat că este vorba de fire de păr şi de scociul cu care i-a fost lipită gura.

„Sunt foarte trist şi supărat şi voi lupta cu toată hidra asta nenorocită. S-au găsit probe de ADN care corespond Alexandrei în maşina acestui nenorocit, fire de păr şi scociul cu care i-a fost lipită gura. Probleme ADN cu privire la oase sau la ceea ce s-a întâmplat în casa aceea nu ştiu când vor veni. Probabil diseară, nu ştiu, aşa am înţeles eu, nu cred că durează şapte zile. Faptul că a fost în maşina acestui monstru şi probele confirmă asta, e un lucru pe care pe mine mă doare foarte mult. Fire de păr şi scociul pus pe gură (s-au găsit – n.r.). S-au putea în acel scoci să fie şi ADN-ul ei şi al lui”, a spus Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei, la Antena 3.

Acesta a mai spus că îşi doreşte ca toţi cei vinovaţi să plătească pentru ceea ce s-a întâmplat cu Alexandra.

ORA 12.23 Suspectul din Caracal îşi susţine nevinovăţia/ Avocat: Sângele din curte e de natură animală

Bogdan Alexandru,avocatul din oficiu al lui Gheorghe Dincă, spune că nu sunt probe noi găsite în ultimele 24 de ore,iar sângele din curte este de natură animală. Mai mult, apărătorul spune că procurorii au încercat insistent să afle despre Alexandra de la suspect, dar acesta susţine că nu ştie nimic.

"Este o placă ce se vedea şi pe imagini şi pe care era sânge. Dar specialiştii spun că e de natură animală, dânsul are aici păsări, nutrii. (...) Au încercat (n.r.: procurorii) să afle în mod insistent şi a spus de fiecare dată că nu ştie, nu sunt urme vizibile", a declarat avocatul Bogdan Alexandru.

Acesta a afirmat că au fost ridicate trei telefoane mobile ale suspectului. Legat de urmele umane găsite de anchetatori: "Nu a oferit date. A spus doar că e nevinovat"

Apărătorul lui Gheorghe Dincă anunţă că duminică, pe proprietatea suspectului se află şi soţia sa. "Nu este audiată, are doar activităţi gospodăreşti.Au 42 de ani de căsătorie, 4 copii, realizaţi toţi, e un soţ normal care şi-a îndeplinit rolul de soţ şi care în opinia ei nu putea face aşa ceva şi a fost total surprinsă"

Gheorghe Dincă a spus apărătorilor că este nevinovat şi că în casa sa nu a fost nicio altă persoană începând de marţi. Suspectul nu a fost evaluat pshihiatric, a spus avocatul.

ORA 12.40 DIICOT nu exclude posibilitatea ca suspectul principal în cazul Caracal să fi avut complici, spune procurorul şef adjunct al DIICOT, Georgiana Hosu.

Întrebată dacă ne putem aştepta inclusiv la eventuali complici ai lui Gheorghe Dincă, Georgiana Hosu a răspuns „Până la urmă, haideţi să nu înlăturăm nicio cale pe care am putea merge şi nicio posibilitate de a ancheta lucrurile şi poate reuşim pe parcurs să ne dăm seama”.

ORA 12.45 Date din anchetă: Căutările au loc pe cinci hectare, 14 scafandri intervin pe lacul din Caracal

14 scafandri intervin pe lacul aflat în apropierea casei suspectului Gheorghe Dincă, iar căutările au loc pe o suprafaţă de cinci hectare, au declarat surse apropiate anchetei, pentru MEDIAFAX. Totodată, firele de păr din maşina suspectului se confirmă a fi ale Alexandrei.

ORA 13.04 Un procuror al Secţiei de Investigare a Magistraţilor se va întâlni cu tatăl Alexandrei-surse

Un procuror al Secţiei de Investigare a Infractiunilor din Justiţie se va întâlni în cursul zilei de luni cu tatăl Alexandrei, au declaat surse apropiate anchetei pentru MEDIAFAX.

"Faptul ca mâne la Caracal se va deplasa un procuror specializat în anchetarea magistraţilor din cadrul Secţiei de Investigare a Infractiunilor din Justitie este un lucru binevenit. Vor fi audiaţi pe rând procurorii, judecătorii şi toţi politiştii astfel încât să iasă la iveala tot adevărul. Eu nu intru în dezbateri pro şi contra SIIJ. Este foarte bine că vin şi anchetează", a declarat unchiu Alexandrei, Alexandru Cumpănaşu, preşedinte al Coaliţiei pentru Modernizarea României, pentru MEDIAFAX.

Surse apropiate anchetei au declarat că un procuror va ajunge luni la Caracal pentru a verifica modul în care au acţionat procurorii.

Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie a anunţat încă de vineri că s-a sesizat din oficiu cu privire la împrejurările în care organele de urmărire penală au acţionat/nu au acţionat în contextul cercetărilor care s-au derulat în cauza privind dispariţia adolescentelor din Olt.

ORA 14.15 Luni începe analiza rămăşiţelor umane de la Caracal la INML. Analiza ADN poate dura două săptămâni

„Probele de la Caracal au ajuns la noi, la INML. Sunt mai multe colete, sunt sigilate, şi nu le desigilăm decât în prezenţa organelor de anchetă, luni dimineaţă. Au venit în lăzi frigorifice, şi în momentul acesta sunt în frigidere. Sunt în custodia noastră din noaptea de sâmbătă”, au declarat reprezentanţii INML, pentru MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, se vor face două tipuri de analize, care vor dura aproximativ două săptămâni.

ORA 14.15 Procuror DIICOT, la Caracal: Sunt gropi adânci în care se poate intra să repari o maşină suspendată

Gropi adânci sub care se poate intra pentru a repara o maşină suspendată, o bârnă în locul unde pare să fie un garaj, copaci, animale, camioane de haine vechi – aşa arată curtea lui Gheorghe Dincă, descrisă de procurorul şef adjunct DIICOT. „Colegii mei cercetează haos”, a spus Georgiana Hosu.

Procurorul şef adjunct al DIICOT a descris, la Caracal, cum arată curtea suspectului Gheorghe Dincă, spunând că fiecare lucru trebuie analizat, dar ancheta este dificilă. „În acest moment colegii mei cercetează haos”, a spus Georgiana Hosu.

„Nu pot să vă descriu. Sunt copaci, sunt animale, sunt lucruri aruncate unele peste altele, sunt camioane de haine vechi, care trebuie luate la mână şi analizate, sunt gropi, nu ştiu de ce săpate. A fost atelier auto aici. Sunt lucruri îngrămădite, obiecte care nu ar avea ce să caute acolo. Vă dau un exemplu: o bârnă de lemn suspendată pur şi simplu. Sunt lucruri care trebuie analizate, cercetarea la faţa locului trebuie făcută în condiţii legale”, a spus Hosu.

Întrebat cât de adânci sunt gropile săpate în curte, procurorul a răspuns: „Sunt unele în care se putea intra ca să repari, de exemplu, o maşină suspendată. Deci sunt destul de adânci”.

Procurorul atrage atenţia că zona poate fi contaminată.

„E o groapă plină cu haine vechi, nu se pot face procente (câte haine de damă, câte de bărbat – n.r.). Sunt cercetate pe rând gropile, dar e un efort maxim, se prelucrează probe. Zona poate fi contaminată, ca atare trebuie să fim foarte atenţi”, a spus Hosu.

Potrivit Georgianei Hosu, Gheorghe Dincă nu este audiat în timpul cercetărilor de la Caracal, el fiind adus doar pentru a răspunde la unele întrebări.

„Doar să ne arate sau să ne răspundă la anumite întrebări. De exemplu: la ce foloseaţi spaţiul respectiv, unde dormeaţi? Că sincer nu se poate face diferenţa”, afirmă procurorul şef adjunct al DIICOT.

Potrivit procurorului, în acest moment, la dosarul cauzei nu există un buletin preliminar al analizelor recoltate în cazul de la Caracal.

ORA 14.40 Dezastrul găsit în casa lui Gheorghe Dincă: Geamuri zidite şi gropi cimentate în curte

"Sunt gropi săpate şi cimentate. Sunt cercetate pe rând. Se prelevează probe, pentru că zona poate fi contaminată, dintr-un pas greşit şi lucrurile pot căpăta o altă turnură", a declarat procurorul şef adjunct al DIICOT, Georgiana Hosu.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.