Fiii lui Israel sunt gata să lanseze o rachetă spre Lună

Benjamin Netanyahu – Bibi, pentru consumatorii de politică pe pâine – este unul dintre greii redutabili ai actualei ordini mondiale. Premier jucător – atât în afacerile interne, cât și pe plan global – Netanyahu  este genul de politician care stârnește controverse pentru ca tot el să vină cu soluții, nu de puține ori numite imorale de comentatorii avizați. Odată cu instalarea lui Donald Trump la Casa Albă, israelienii și-au recăpătat statutul privilegiat în relația cu SUA, care cam pălise în mandatele lui Obama. Reconsiderarea și reconsolidarea Axei Ierusalim – Washington a făcut însă ca alternativele cultivate de Bibi în ultimii ani – cu Moscova sau cu Ankara, bunăoară – să sufere considerabil. Cu tot acest șah politic și cu toate celelalte provocări arhicunoscute ale unei istorii implacabile, Netanyahu a găsit chiar în aceste zile momentul potrivit să dea alor săi undă verde pentru aselenizare. Proiectul care este menit să asigure un cap de pod al Israelului pe Lună se numește Genesis.

Bibi și Putin

În septembrie 2015 – deci pe vremea lui Obama – Vladimir Putin a început să-și trimită treptat trupe în Siria. Misiunea acestora era de a aplana conflictul siriano-sirian, respectiv războiul civil (cu valențe de masacru sau chiar genocid) între trupele guvernamentale ale hitlerianului Bashar al Assad și cele ale opoziției împotriva sa, căpușate de fanaticii și temuții luptători pentru restaurarea Califatului Islamic, membri cu precădere ai grupării teroriste ISIS. În acest context, al războiului sirian și pe fondul status quo-ului internațional, relațiile dintre premierul israelian și președintele rus au proliferat. Mai ales că Moscova a ales să ignore cele peste 200 de raiduri aeriene pe care israelienii le-au întreprins în Siria (cu scopul declarat de a îngrădi capacitățile de luptă ale adversarilor săi tradiționali – în special Iranul, evident – care operează în Siria în sprijinul opoziției anti-Assad, creându-și însă în acest fel și un nou cap de pod împotriva Israelului). După cum a descris însuși Netanyahu situația: Atâta vreme cât nu răsturnăm regimul Assad și cât nu ne atingem de soldații ruși, Putin nu are nicio treabă cu ce facem noi în Siria. Până în septembrie a.c., când un incident nefericit și de neignorat a pus la grea încercare relațiile ruso-israeliene: în urma unui raid al aviației evreiești asupra unei fabrici improvizate de armament  din Latakia – zice-se un avanpost al Iranului pentru alimentarea Hezbollah – un avion de recunoaștere rusesc a fost doborât, toți cei 15 soldați aflați la bord pierzându-și viața. Pentru prima oară după trei ani, Ministerul Apărării de la Moscova a condamnat public ingerințele Israelului în zona lor de gestiune militară și a avertizat că își rezervă dreptul de a iniția măsuri revanșarde etc. La Washington – de-acum în zodia lui Trump – incidentul a prilejuit o tiradă împotriva Iranului și a politicii sale iresponsabile și ultraprimejdioase. 

Bibi și Erdogan

Relația dintre Israel și Turcia nu a fost nicicând mai pe muchie de cuțit de cum este în aceste zile, aceasta fiind tot o consecință perversă a războiului din Siria. Acesta, între multe altele, a tensionat la maximum relația dintre Washington și Ankara, punând sub semnul întrebării însăși validitata principiilor fundamentale ale NATO, dat fiind că turcii sunt membri ai Alianței, dar, în era tot mai controversată a lui Erdogan, par a nu mai ține cont decât de prioritățile regimului acestuia. Iar unul dintre caii de bătaie ai președintelui maga-autoritarist de la Ankara este chestiunea kurdă. Kurzii – un popor fără pământ, fără Kurdistan, acesta fiind actualmente împărțit între Irak, Siria și Turcia – au fost înarmați și folosiți de Occident pentru a combate ISIS în regiunile levantine măcinate de conflict. În parte fiindcă, mai mult sau mai puțin voalat, le-a fost promis, în parte pentru că și-au făcut iluzii, acești kurzi au mizat că războiul în care s-au lăsat angrenați va avea ca deznodământ un teritoriu propriu, cel puțin autonom. Nimic mai străin de viziunea și de intențiile lui Erdogan, care nu doar că a intensificat prigoana asupra kurzilor în Turcia, dar s-a jurat că îi va nimici și dincolo de Eufrat, deci pe teritoriul sirian. Eliminarea kurzilor din ecuația războiului regional echivalează și cu eliminarea unui potențial aliat indirect al Israelului în efortul de a stăvili procesul extinderii și consolidării islamizării, deci este privită cu maximă îngrijorare de la Tel Aviv. Un schimb incredibil de replici între Netanyahu și Erdogan a avut loc chiar în aceste zile. Începutul l-a făcut Erdogan, pe 21 decembrie, vorbind despre palestinieni ca victime ale violenței israelite: Evreii din Israel lovesc oamenii care sunt la pământ. De fapt, evreii nu lovesc doar bărbații care sunt la pământ, dar și femeile și copiii. (...) Dar ca musulmani, îi vom confrunta pe acești evrei, dacă au curajul să se pună cu noi, și le vom da o lecție! Replica lui Netanyahu nu a întârziat și a fost consemnată pe 22 decembrie de Jerusalim Post: Erdogan, cel care ocupă samavolnic nordul Ciprului, și a cărui armată masacrează femei și copii în satele kurde din Turcia și din afara ei, nu va da Israelului lecții de moralitate! În ajunul Crăciunului (nu că vreunul dintre ei l-ar serba), au mai făcut un schimb de croșee oratorice. Primul a lovit tot Erdogan, care l-a numit pe Netanyahu voce a opresiunii și capul unui stat al terorii. Israelul nu are niciun drept să-i acuze pe alții, câtă vreme nu dă socoteală pentru propriile păcate, pentru crime împotriva umanității, pentru masacre și distrugere, a mai vituperat Erdogan. Viceversa, Bibi Netanyahu a fost ceva mai concis, ștampilându-l pe neosultanul de la Ankara drept dictator antisemit, obsedat de Israel. O cireașă pe tort pusese între timp și ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, care, pe 23 decembrie, pe twitter, l-a înfierat cât se poate de feroce pe Netanyahu: un criminal cu sânge rece al timpurilor moderne, responsabil pentru masacrarea a mii de palestinieni inocenți!

Bibi și Geneza

Întreținerea atenției întregii lumii la conflictului și a tensiunilor în Orientul Mijlociu, prin implicarea constantă a marilor actori globali, este esențială pentru Israel și este practic un obiectiv major al supraviețuirii ca entitate statală într-o mare musulmană. Să nu uităm, Israelul nu are nici 7 milioane de locuitori, pe când diversele națiuni arabe care-l împresoară geopolitic numără peste 200 de milioane de suflete. Industria de armament a Israelului este vitală atât economic, cât și strategic. Pe 17 decembrie a.c., Netanyahu a vizitat Uzinele israeliene de armament aerospațial (IAI), unde a vizionat noile și sofisticatele rachete de război: Avem arme performante, cu caracteristici speciale, neegalate de niciun stat, a constatat încântat premierul israelian. Vorbim despre rachete ofensive, care pot ajunge oriunde și pot atinge orice țintă, spre binele statului nostru. Cerul nu este o limită pentru noi! Că barierele cerului nu mai reprezintă un obstacol pentru israelieni demonstrează și un altfel de rachetă, pe care Bibi a remarcat-o printre realizările tehnice pe care le-a admirat la IAI. Este vorba despre o primă navetă spațială israeliană capabilă să aselenizeze. Numită Beresheet (însemnând la început, tocmai de la primele cuvinte ale Vechiului Testament, La început  a făcut Dumnezeu cerul și pământul, dar care coincide și cu debutul Evangheliei după Ioan: La început era Cuvântul...) sau, mai pe înțelesul occidental Genesis, naveta va fi transportată de o rachetă Falcon 9 (produs al firmei Space X , deținută de excentricul miliardar sud-africano-american Elon Musk), iar lansarea ei ar urma să se realizeze de la Cape Canaveral în februarie și se speră ca, după un zbor de cca 45 de zile, să ajungă pe Lună. Proiectul a costat în jur de 100 de milioane de dolari – proveniți toți din donații filantropice private – și este considerat un proiect-pilot în perspectiva atingerii obiectivului de a transporta cândva primii israelieni care vor păși pe Lună. Deocamdată Genesis are misiunea de a planta în solul selenar o capsulă a timpului, care conține desene realizate de copii, artă plastică reprezentând simboluri israeliene, cântece israeliene și un mic jurnal scris de un evreu, victimă a Holocaustului.

Citește și: Erdogan și Amanții Terorismului