Proiectul de lege privind executarea la domiciliu a pedepsei cu închisoarea pentru infractorii condamnați până la 7 ani pentru fapte neviolente, iniţiat de senatoarea PNL Alina Gorghiu, care a trecut de Senat cu 128 de voturi "pentru", inclusiv din partea PNL, USR, PMP, a fost aspru criticat, stârnind un val de furie mai ales printre cetățenii care au ieșit în stradă, inclusiv pe frig, pentru a se opune linșajului PSD asupra justiției în epoca lui Dragnea.
Jurnalistul Mălin Bot a devoalat implicațiile inițiativei Alinei Gorghiu, "un produs politic al epocii USL Ponta - Antonescu", atrăgând atenția că totul a fost de fapt o manevră a PSD, o capcană, prin care s-a urmărit readucerea în mentalul colectiv a ideii că toate partidele / toți politicienii sunt la fel, ceea ce ar putea determina un nou val de tipul "mă piș pe el de vot", situație care ar aduce din nou la putere mafia din Kiseleff.
Mălin Bot, pe Facebook: "PSD a reușit, cu manevra perversă via Gorghiu, să arunce material maro pe toate partidele și să dea și mai multă forță lozincii ”toti sunt la fel” cu care produce absenteism și își conservă veșnic puterea politică. Eu mă aștept ca cei care mă urmăriți să înțelegeți aceste lucruri.
Alina Gorghiu, un produs politic al epocii USL Ponta - Antonescu face muci PNL din interior și nu numai.
E imposibil să nu priceapă efectele activităților ei, nu cred că este atât de ”naivă”, motiv pentru care opinia mea e că își face treaba de cârtiță perfect.
În acest context este grav ce a făcut, chiar dacă legea ei nu se referă la faptele de corupție. Propaganda PSD a știut să profite și să pompeze subiectul ca la balamuc, asta deși ei au cele mai multe voturi in Senat și au votat legea, ba chiar ați avea surprize să vedeți cine a mai votat.
Proiectul de lege a trecut in Senat, cu 128 de voturi "pentru" si doua abțineri. Cum arată grupurile parlamentare din Senat:
Partidului Social Democrat 70 senatori
Partidului Naţional Liberal 31 senatori
Uniunea Salvaţi România: 13 senatori
Uniunea Democrată Maghiara din România: 9 senatori
Senatori neafiliați: 13
PSD + PNL = 101, deci până la 128 mai sunt 27.
123 sunt toti senatorii non USR, ceea ce înseamnă că sunt și voturi USR acolo, asta m-a pus pe gânduri să văd dacă chiar e atât de rea legea.
Desigur, unii au explicat că nu se referă la fapte de corupție și de ce au votat ei, au fost de bună-credință, însă asta e irelevant pentru că oamenii sunt atât de furioși și propaganda PSD profită din plin de furia asta, asta a și fost scopul urmărit de prietenii cârtiței Gorghiu, din fostul USL, când au inițiat proiectul.
Desigur, noi știm că PSD e de o perversitate feroce, dar ar trebui să știe și Ludovic Orban cu echipa de acolo și să fie atenți la astfel de capcane. Nu sunt atenți și acum suportă consecințele.
Legea nu se aplică pentru "Faptele care reprezinta infractiuni contra vietii, contra integritatii corporale sau sanatatii, infractiuni stabilite asupra unui membru de familie sau asupra fatului, infractiuni contra libertatii si integritatii sexuale, infractiuni de coruptie, infractiuni de serviciu, trafic de persoane sau minori, fraude comise prin sisteme informatice si mijloace de plata electronice contra sigurantei si integritatii sistemelor si datelor informatice", a explicat Ciprian Ciucu, un om onest.
Însă a explicat degeaba, nu contează care e adevărul, contează cum o percepe lumea și oamenii sunt foarte nervoși.
Uite așa ne face iar de cap PSD, profitând în primul rând de faptul că PNL nu își face curat în propria ogradă. Degeaba și-a dar Orban demisia când a fost anchetat penal și partidul a acționat #FaraPenali, dacă nu epurează partidul de deșeurile din perioada USL. #CiumaRosie #VaVedem".
De altfel, menționăm că liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat vineri pentru Agerpres că proiectul de lege al Alinei Gorghiu este o aberație, iar pe cale de consecință a mandatat deputații PNL să voteze împotriva acestuia. Camera Deputaților are rol de for decizional. Mai mult, liderul liberalilor a precizat că în cazul Alinei Gorghiu, controversatul proiect de lege a reprezentat "picătura care a umplut paharul în materie de atitudine politică".
Întrebat dacă Alina Gorghiu ar putea fi sancţionată, Orban nu a luat o poziție tranșantă: "S-a autodescalificat, nici nu mai are nevoie de vreo sancţiune. Beneficiază din plin de sancţiunea cetăţenilor".
Orban: "Este o aberaţie. E un proiect de lege care a fost iniţiat de un senator al nostru fără a avea acordul grupului parlamentar din Senat, dar mai ales fără a avea acordul conducerii PNL. PNL nu susţine acest proiect de lege, Guvernul pe care îl conduc este categoric împotriva acestui proiect de lege. Am dat mandat în camera decizională, Camera Deputaţilor, către grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor să voteze împotriva acestui proiect care este contrar liniei politice a PNL de alegerea mea ca preşedinte al PNL şi, de asemenea, în cazul în care va trece de Camera Deputaţilor, pentru că am văzut că la Senat au votat într-o veselie aproape toţi senatorii, îl vom ataca la CCR. Acest proiect este neavenit, este un proiect care nu are nimic de-a face cu politica penală a statului român în viziunea Guvernului pe care îl conduc, este un proiect care pare să ofere soluţii unor oameni certaţi cu legea şi nicidecum să ofere o soluţie pentru problemele existente la ora actuală în România".
Cum au votat senatorii proiectul de lege cu pricina:
Alina Gorghiu (PNL) - pentru;
Vlad Alexandrescu (USR) - pentru;
Ecaterina Andronescu (PSD) - pentru;
Antal Istvan Lorand (UDMR) - pentru;
Emilia Arcan (PSD) - pentru;
Viorel Arcas (PSD) - pentru;
Nicolae Avram (PSD) - pentru;
Gheorghe Baciu (PMP) - pentru;
Viorel Badea (PNL) - pentru;
Nicolae Badalau (PSD) - pentru;
Dorin Badulescu (PMP) - pentru;
Florian Bodog (PSD) - pentru;
Emanuel Botnariu (PSD) - pentru;
Valer Breaz (PSD) - pentru;
Romulus Bulacu (PNL) - pentru;
Daniel Butunoiu (PSD) - pentru;
Daniel Cadariu (PSD) - pentru;
Iancu Caracota (PNL) - pentru;
Vasile Cazan (PNL) - pentru;
Robert Cazanciuc (PSD) - pentru;
Florin Carciumariu (PSD) - pentru;
Cristian Chirtes (PNL) - pentru;
Ioan Chisalita (PSD) - pentru;
Alen Coliban (USR) - pentru;
Titus Corlatean (PSD) - pentru;
Mihnea Costoiu (PSD) - pentru;
Rodica Covaciu (PMP) - pentru;
Elena Craioveanu (PSD) - pentru;
Gabriela Cretu (PSD) - pentru;
Ioan Cristina (PNL) - pentru;
Csaszar Karoly (UDMR) - pentru;
Cseke Attila (UDMR) - pentru;
Carmen Dan (PSD) - pentru;
Ioan Denes (PSD) - pentru;
Derzsi Akos (UDMR) - pentru;
Ionica Diaconescu (PSD) - pentru;
Adrian Diaconu (PSD) - pentru;
Carmen Dima (PSD) - pentru;
Silvia Dinica (USR) - pentru;
Nicoleta Dinu (USR) - pentru;
George Dirca (USR) - pentru;
Eugen Dogariu (PSD) - pentru;
Sorin Dumitrescu (PSD) - pentru;
Marius Dunca (PSD) - pentru;
Nicu Falcoi (USR) - pentru;
Doina Federovici (PSD) - pentru;
Fejer Laszlo (UDMR) - pentru;
Catalin Daniel Fenechiu (PNL) - pentru;
Mihai Fifor (PSD) - pentru;
Raducu Filipescu (PNL) - pentru;
Ion Ganea (PMP) - pentru;
Cristian Ghica (USR) - pentru;
Eugen Gioanca (PNL) - pentru;
Ion Hadarca (ALDE) - pentru;
Elena Harau (PNL) - pentru;
Ilea Vasile (ALDE/PSD) - pentru;
Viorel Ilie (PNL) - pentru;
Catalin Iliescu (PMP) - pentru;
Gabi Ionascu (PMP) - pentru;
Virginel Iordache (PSD) - pentru;
Iliza Scarlat (PSD) - pentru;
Attila Laszlo (UDMR) - pentru;
Gabriel Les (PSD) - pentru;
Dan Lungu (USR) - pentru;
Vasile Lungu (PMP) - pentru;
Victorel Lupu (PSD) - pentru;
Dan Manoliu (PSD) - pentru;
Ovidiu Marciu (PSD) - pentru;
Marin Gheorghe (PSD) - pentru;
Marin Nicolae (Pro Romania) - pentru;
George Marussi (USR) - pentru;
Bogdan Matei (PSD) - pentru;
Liviu Mazilu (PNL) - pentru;
Teodor Melescanu (ALDE) - pentru;
Radu Mihail (USR) - pentru;
Stefan Mihu (PSD) - pentru;
Mirea Siminica (PNL) - pentru;
Nicolae Moga (PSD) - pentru;
Marius Nicoara (PNL) - pentru;
Ilie Nita (PSD) - pentru;
Novak Zoltan (UDMR) - pentru;
Mario Oprea (PNL) - pentru;
Stefan Oprea (PSD) - pentru;
Florin Ortanu (PSD) - pentru;
Marian Pavel (PSD) - pentru;
Roxana Paturca (PSD) - pentru;
Nicoleta Pauliuc (PNL) - pentru;
Doru Panescu (PSD) - pentru;
Alexandru Peres (PNL) - pentru;
Eugen Pirvulescu (PNL) - pentru;
Liviu Pop (PSD) - pentru
Gheorghe Pop (PSD) - abtinere.
Nicolae Serban (PSD) - abtinere;