Republica* de hârtie**

*Republică (din latina „res publica”) – formă de organizare statală în care este suveran interesul publicului, al cetățenilor

** Tigru de hârtie – ceva care pare mai mare/puternic/înfricoșător decât este în realitate

Ca orice stat artificial, fără repere naționale precise, într-o permanentă dilemă geopolitică și vulnerabilă din punct de vedere instituțional, Republica Moldova se resimte puternic în fața primelor provocări cauzate de pandemia Covid-19. Este devreme să-i fie evaluată capacitatea de a administra criza din perspectivă medicală, deși sistemul său de sănătate începe să scârțâie și să-și arate limitele. Tot așa cum nu se știe cum intenționează să-și redreseze economia și-așa fragilă, după daunele suplimentare pe care, fără îndoială, i le pricinuiește pandemia.

Dar încă de pe acum devine clar că fosta republică sovietică este neputincioasă și se află la mare încurcătură cum să procedeze cu numeroasa sa diasporă, care se cifrează la aproximativ un milion de oameni, ceea ce reprezintă aproape o treime din populație. Din aceasta, sub presiunea pandemiei, zeci de mii încearcă să revină acasă.

Surpriza neplăcută pe care au avut-o cetățenii moldoveni care muncesc peste hotare a fost că nimeni nu-i așteaptă „în patrie”. Dimpotrivă, suspectați de a fi purtători de Covid-19, ei sunt ținuți la distanță și împiedicați pe toate căile să se întoarcă pe pământul lor natal. Dintr-o dată ei, care erau implorați până nu demult de la toate tribunele să se întoarcă, „pentru a ridica economia republicii”, „pentru a edifica o Moldovă prosperă”, s-au pomenit inutili și chiar periculoși pentru societatea  moldovenească care mai are puțin și se va pretinde imaculată. În realitate, Republica Moldova demonstrează că este încapabilă să-și îndeplinească cea mai importantă misiune a sa – de a-și adăposti propriii săi cetățeni.

Stigmatizați și marginalizați, cei aflați peste hotare sunt nevoiți în aceste zile și săptămâni să caute rute alternative, chiar ilegale, pentru a ajunge acasă. În mod paradoxal, trebuie să recurgă la subterfugii similare, aproape ca atunci când au plecat, alungați de sărăcie și lipsă de soluții, traversând granițe ascunși în TIR-uri sau pe jos, pe poteci ocolitoare, ghidați de călăuze dubioase.

Pare prea mult chiar și pentru niște oameni obișnuiți să-și ia viața în mâini și să se descurce pe cont propriu. În toți anii din urmă, de când tot mai mulți moldoveni și-au redobândit cetățenia română, ei au apelat la serviciile consulare ale României în caz de necesitate, mai degrabă decât să ceară ajutor la ambasadele moldovenești, de la care nu aveau prea multe așteptări. Acum au pretins și mai puțin: să li se permită să se repatrieze. Dar au fost puși la respect imediat, chiar de către cei care în teorie ar trebui să-i sprijine.

Tonul atitudinii refractare față de cetățenii moldoveni de peste hotare a fost dat de însuși ocupantul fotoliului de președinte, Igor Dodon. Mai întâi el a recunoscut că statul pe care îl reprezintă este depășit de situație și că nu are capacitatea de a-și primi înapoi cetățenii: „Noi ne dorim ca acești oameni să vină acasă și să rămână aici să lucreze, dar la acest moment este imposibil”.

În loc ca în aceste momente grele să vorbească de solidaritate și să facă ceva, de exemplu să dispună pregătirea unor spații de carantină, Dodon a sugerat că este gata să se dispenseze de concetățenii săi care s-au pomenit blocați din toate părțile. Mai mult, el a părut că jubilează pe seama unor dintre ei: ”Unii care îmi scriau trei săptămâni în urmă că eu sunt ciuma roșie acum şi-au adus aminte de casă”.

Dodon are o mai veche și explicabilă aversiune pentru diaspora din Europa și America de Nord, care-i este potrivnică din punct de vedere politic și care îl contestă puternic. La alegerile din ultimii ani un procent infim din cetățenii care s-au stabilit în aceste zone de pe glob au votat pentru el și socialiștii săi. Dacă, așa cum previzionează unii experți, 200 de mii de moldoveni ar reveni mâine din exilul lor forțat, soarta politică a lui Dodon ar lua o cu totul altă turnură decât cea favorabilă de care se bucură astăzi și ar fi pecetluită, ca atare. De aceea s-ar putea ca adevărata îngrijorare a sa să fie generată mai degrabă de acest risc, politic, decât de temeiurile de ordin medical și administrativ pe care le invocă.

Parcă dorind să se răzbune pe acești oameni, el i-a prevenit să-și cumpere polițe medicale pentru a putea beneficia de serviciile sistemului național de sănătate. Îndemnul lui ar avea sens dacă nu s-ar ști că în ultimele două decenii diaspora a întreținut economia Republicii Moldova, trimițând acasă miliarde de euro, sacrificiile și contribuția ei în acest sens fiind evidente. De asemenea, este nedrept și chiar revoltător să li se spună unor cetățeni că ar putea deveni o povară pentru sistemul de sănătate în condițiile în care acesta se află într-o situație gravă mai curând din cauza modului în care a fost administrat și subfinanțat de către „elitele” din vârful piramidei politice. Furturile din avutul public și evaziunea fiscală la scară largă sunt motivele adevărate pentru care instituțiile medicale nu sunt pregătite în prezent să răspundă provocărilor momentului.

Este o perioadă grea în care întreg sistemul putred și corupt din Republica Molodva se clatină și își arată fața adevărată, care nu mai poate fi fardată prin retorică politică goală.

Un sistem incapabil, într-adevăr, să administreze actuala criză a refugiaților. A celor opriți să se întoarcă acasă.