"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Rar cui îi este dat să zmulgă sigiliul de pe tăcerile Basarabiei. Nedreptăţită istoric, părăsită, uitată, „furată, trădată mereu”-- ca să reziste şi să supravieţuiască ocupaţiei ţariste şi sovietice, ca să-şi păstreze identitatea, originea nobilă, fiinţa naţională, Basarabia s-a văzut nevoită să se apere singură, învăluindu-se într-o tăcere adâncă, uneori aproape minerală, încât cei care se oftigesc de două secole să-i schimbe rădăcinile, să-i falsifice buletinul de identitate, să-i inventeze o altă limbă şi să-i procreeze alţi părinţi, încep să creadă la un moment dat că le-a reuşit să fure hrisovul voievodal al Basarabiei din altarul neamului românesc şi să-l înlocuiască cu un ucaz ţarist sau sovietic.
De câte ori Rusia cea veche sau asta mai nouă a încercat să prohodească Basarabia românească, tot de atâtea ori tăcerile băştinaşilor au explodat şi mortul a înviat, „cu moartea pe moarte călcând”. Aşa s-a întâmplat la 1918 şi 1989, aşa se va întâmpla şi a treia sau ultima oară, când drama şi nesfârşitele suferinţe istorice ale Basarabiei vor sfârşi pentru totdeauna!
Dar pentru timpurile de muţenie, de dureri înăbuşite şi ascunse, de prefăcătorie că cizma străină nu apasă pe grumaz, Basarabia se răzbună cumplit, nu prin vărsări de sânge, ci prin oamenii aleşi ca să-i exteriorizeze şi să-i sonorizeze epocile de tăcere, să-i trezească mulţimile aţipite, să-i facă publice sacrificiile şi dorurile unui neam zmuls mişeleşte din casa părintească şi târât cu forţa în orfelinatul rusesc.
Basarabia îşi alege oamenii care să vorbească în numele ei, să spună şi acasă, şi în lume adevărul despre ea, şi Nicolae Dabija face parte din puţinii ei aleşi. Mandatar cu drept natural şi istoric de a zmulge sigiliul de pe tăcerile şi suferinţele celor 4 milioane de români luaţi ostatici de către Kremlin, Nicolae Dabija are vocea, conştiinţa misiunii şi răspunderii sale în faţa neamului şi a lui Dumnezeu de a spune adevărul şi numai adevărul despre supravieţuirea, rezistenţa, martirajul şi aspiraţiile basarabenilor, transnistrenilor şi bucovinenilor, înţelege că cei aleşi să trezească şi să apere fiinţa naţională,-- tribunii şi „poeţii nu au dreptul la eroare” şi la viaţă literară paşnică sau obişnuită, că rostul unui om de creaţie adevărat din Basarabia nu este să dea numai opere, ci mai întâi este să lupte pentru deşteptarea şi libertatea fraţilor săi.
Poate că această înţelegere, răspundere şi povară l-a făcut pe Nicolae Dabija să scrie poezie numai în răgazul dintre două bătălii, să se arunce în atâtea mlaştini şi ape „liniştite” din diferite domenii, să spargă digurile laşităţii şi să mişte apele stătute, să apară în faţa istoricilor şi să le răstoarne istoria lor falsă, să vină în faţa lingviştilor peltici şi să le dea peste cap minciuna despre două limbi diferite, să intre pe verticală în literatura naţională şi să-i arunce de acolo pe pavlicii morozovi străini şi autohtoni, să se ducă la Kremlin şi să-i spună lui Gorbaciov că moldovenii sunt români şi că vorbesc limba română, să se apuce de jurnalistică şi să transforme „Literatura şi Arta” în tribuna Mişcării de Eliberare Naţională şi să-i sporească tirajul de la câteva mii de exemplare la circa 260 de mii. Astfel el devine prin atitudine, operă şi activităţi publice, vocea și luptătorul care reprezintă plenar Basarabia adevărată.
Câte ar fi de spus despre Nicolae Dabija, căci am avut norocul să fiu şi să lucrez împreună cu el în anii când „Literatura şi Arta” era bătută din toate părţile şi devenise spaima komitetului central şi farul călăuzitor pentru milioanele de moldoveni, care luptau pentru readucerea acasă a adevărului istoric, a tricolorului şi alfabetului latin, a limbii române şi demnităţii naţionale.
În anul 1990, aşa au vrut alegătorii moldoveni, reprezentanţilor săptămânalului „Literatura şi Arta”, Nicolae Dabija şi subsemnatului, li s-au încredinţat prin vot popular mandate în primul Parlament naţional, ca să lupte pentru desprinderea Moldovei de la imperiul răului şi readucerea ei acasă, la matricea românească. Deci, pot mărturisi câtă energie, diplomaţie, cunoştinţe a risipit Nicolae Dabija peste colegii săi parlamentari, care nu-şi găseau coloana vertebrală şi nu puteau ieşi din scăldătoarea sovietică, pe majoritatea din ei convingându-i până la urmă să se ridice din genunchi în picoare şi să voteze legile ce ţin de demnitatea naţională şi Declaraţia de Independenţă.
Contribuţia lui Nicolae Dabija, ca tribun popular, publicist combatant şi om politic, la deşteptarea naţională şi la extinderea adevărului despre originea românească a moldovenilor, încă nu poate fi apreciată şi preţuită la dimensiunea reală, deşi în spate îi stau munţi de cărţi pe care le-a scris pentru binele şi viitorul basarabenilor, în arhive tăinuite stau numerotate mii de discursuri publice şi luări de cuvânt, la radioteleviziune zac sute de emisiuni patriotice, în stenogramele Parlamentului mai răsună vocea şi pledoariile Poetului în favoarea acestui răbdător popor şi pământ.
Nu atât ziua de azi cât ziua de mâine îi aparţine lui Nicolae Dabija, când seminţele pe care le-a împrăştiat de-a lungul deceniilor vor intra în rod deplin. Opera sa imensă, care constituie în toată diversitatea ei cel mai autentic document al românităţii Basarabiei, reprezintă sufletul, aspiraţiile şi trăirile basarabeanului luptător pentru dreptatea istorică şi naţională, credinţa sa nestrămutată în frumuseţea şi tăria poporului român, în neuitarea lui Dumnezeu a tuturor celor suferinzi, scoşi cu forţa din casa părintească şi aflaţi în aşteptare să li se facă parte dreaptă.
Dincolo de zvârcolirile unui timp bolnav, care aduce gâlceava și înstrăinarea între români -- să se deschidă fereastra din dreapta Prutului ca să se audă în toată Țara vocea curată a Basarabiei – Te iubesc, popor român! ... Și cea mai frumoasă şi creştinească vorbă a basarabeanului Nicolae Dabija adresată fiecărui român: „Doru-mi-i de Dumneavoastră,/ Ca unui zid de o fereastră”.
E şi dorul nostru, e şi recunoştinţa noastră nemărginită faţă de vocea adevărată a Basarabiei românești, față de Omul și Luptătorul pentru Reîntregirea României – Nicolae Dabija.
