Demitizarea unei mari iubiri. Maria Tănase și Constantin Brâncuși nu au trăit o tulburătoare poveste de dragoste, ci au avut o relație pasageră. Cei doi s-au întâlnit o singură dată la New York, unde artista i-a cântat făcându-l să plângă

În documentata biografie a Măriei Tănase scrisă de istoricul Stejărel Olaru, relația solistei cu Constantin Brâncuși nu este tratată drept o mare și pasională iubire, ci mai degrabă demitizată, prezentată ca una pasageră, e drept, memorabilă, dar derulată pe durata a doar câteva săptămâni cât a durat șederea solistei la New York în 1939, cu ocazia Expoziției Universale.

De altfel, acolo s-au întâlnit pentru prima și ultima dată, mai spune istoricul în volumul „Maria Tănase – artista, omul, legenda”. Ea i-a purtat însă respect și admirație toată viața, chiar dacă „neica Costache” i-a criticat aspru, la un moment dat, stilul și muzica.

Stejărel Olaru dezvăluie că marea iubire a solistei a fost jurnalistul francez Maurice Negre, pe care l-a cunoscut exact la începutul anului în care presa insistă să scrie că l-ar fi întâlnit și iubit pe Brâncuși, adică în 1938.

Maurice Negre

Astfel, în iarna lui 1938, Negre abia sosise la București, oficial în calitate de corespondent de presă al agenției Havas, în realitate spion (pentru francezi și britanici) a cărui activitate a fost destul de rapid reperată de autoritățile române. Pe Maria Tănase a remarcat-o, la scurt timp după sosirea la București, într-una din serile în care aceasta făcea furori la Restaurantul Neptun din Piața Buzești, plin până la refuz de clienți tulburați de cântecul ei.

Maurice avea 37 de ani, era un bărbat frumos, înalt şi distins şi, pentru o vreme, cei doi au format unul dintre cele mai „bine” cupluri din Bucureştiul interbelic.

Negre a fost mereu monitorizat de serviciile secrete de la București, dar o vreme, activitatea lui a fost tolerată, în virtutea alianței pe care România o avea cu Franța.

În toamna anului 1940, când mareșalul Antonescu ajunge la putere iar România își modifică alianțele în favoarea Germaniei naziste, Negre (în stânga imaginii alăturate) și rețeaua lui informativă cam prost încropită încep să incomodeze. Este arestat la Bucureşti sub acuzaţia de spionaj, judecat, condamnat la muncă silnică pe viaţă şi încarcerat la Aiud. Ulterior, pedeapsa îi este redusă la zece ani.

Se spune că, din dragoste pentru spion, Maria Tănase a făcut tot posibilul să-l scape din închisoare: a bătut pe la toate uşile, a cerut ajutorul admiratorilor ei, ba chiar şi-ar fi vândut bijuteriile şi blănurile ca să obţină bani pentru a corupe anumiţi funcţionari. Se mai spune că, în schimbul eliberării iubitului francez, Maria ar fi acceptat chiar să devină spion.

Tot în anul 1940, şef al serviciului român special de informaţii (SSI) fusese numit Eugen Cristescu, iar Maria Tănase devine iubita lui. Nu se ştie dacă noul şef al SSI îi dăduse artistei misiunea să continue relaţia cu Negre, să facă demersuri pentru a-l elibera şi să-l viziteze pentru a obţine informaţii sau dacă, dimpotrivă, Maria Tanase a făcut o înţelegere cu Cristescu, acceptând să fie agentă SSI în schimbul libertăţii iubitului ei. Cert este că, în 1941, Maurice Negre a fost eliberat şi s-a întors în Franţa, iar idila lor s-a sfârşit.

După Al Doilea Război Mondial, jurnalistul Maurice Negre a ajuns director al Agenţiei France Press (1946-1949 şi 1950-1954). Persecutată de regimul din ţară, Maria Tănase i-a scris şi i-a cerut ajutorul, dar scrisorile ei au rămas fără răspuns.

Brâncuși

Fără îndoială, relația cu Brâncuși a fost și va rămâne cea mai cunoscută pentru că este preferata jurnaliștilor, scrie Stejărel Olaru, precizând că despre acest episod amoros s-au scris multe exagerări și neadevăruri: ba că s-au văzut prima oară la Paris, în 1937 sau 1938, ba că s-au revăzut la Tg-Jiu, unde ar fi avut răgaz să-și consume dragostea, ba că au continuat să se iubească și după ce s-au despărțit.

În realitate, cei doi s-au văzut o singură dată, în timpul Expoziției Universale din SUA, în 1939. Întâlnirea este relatată chiar de Maria Tănase: „Pe Costache Brâncuși l-am cunoscut la New York și l-am lăsat adormit în „Porumbarul” (cum își numea el patul) adus din atelierul de la Paris. Ploua în ziua aia – m-a rugat să-i cânt și ca să nu-l văd plângând și-a rezemat spinarea de a mea să nu-i văd fața. Într-un târziu, trecând prin mai multe cântece, a adormit. Am lăsat în locul spinării mele o pernă mare ca să nu-l trezesc, i-am sărutat mâna și i-am lăsat o scrisoare pe masă. Mai aveam o oră și trebuia să plec spre țară”. (Biblioteca Academiei Române)

În același volum, Stejărel Olaru mai spune că relatările privind o întâlnire anterioară celei de la New York sau Târgiu Jiu sunt false ca și cele despre unele ulterioare prin străinătate, pentru că Maria Tănase a mai ieșit din țară doar în primăvara anului 1941 (Turcia), Iugoslavia (1956) și Bulgaria (1959).

Important ar mai fi de amintit și faptul că deși a criticat-o, Maria Tănase l-a adorat pe Brâncuși, impresionată pe viață de geniul sculptorului, sentimente care vor fi exprimate deschis de artistă, la câțiva ani de la moartea acestuia (16 martie 1957), într-un interviu acordat în trenul care o ducea de la București la Târgu Jiu:  „Săruturile lui era tandrețea oltenească, Colona infinitului era zborul sufletului său, iar masa din zăvoiul de pe Jii era masa la care-și ospăta prietenii în atelierul lui și pe care își pipăia visele pe care le împietrea în operele lui.

El a dat Gorjului ce i-a fost lui mai drag. (...)

Operele lui „scumpe” or fi pe altundeva, dar sufletul lui Neica Costache se află la Tg. Jiu”. (interviu pentru revista urzica citat în volumul lui Stejărel Olaru – Maria Tănase, artista, omul, legenda).