Pe 9 mai se vor împlini exact 80 ani de la victoria aliaților în cel De-al Doilea Război Mondial și capitularea Germaniei naziste, o cifră rotundă care, desigur, va fi sărbătorită cu o fastuozitate deosebită la Moscova, în Piața Roșie, cum de altfel se și întâmplă an de an.
Dincolo de parada de 9 mai, de anul acesta, la care vor lua parte o mulțime de oaspeți internaționali, printre care și delegația Israelului, este de notorietate că în Rusia aproape că nu există zi când să nu se vorbească sau să nu se facă aluzie la măreața contribuție a URSS în cel De-al Doilea Război Mondial. De multe ori se ajunge la un soi de paroxism ”memorialistic”, care, în fapt, e o mitologie propagandistică.
În URSS-ul de ieri, s-a vorbit numai și numai despre victoria din cel De-al Doilea Război Mondial, mai puțin sau deloc despre alte realizări, care nu prea au existat. În Federația Rusă, moștenitoarea declarată și de drept a URSS, se întâmplă la fel. De peste 30 ani, în Rusia se vorbește exclusiv despre victoria URSS în “Marele Război pentru Apărarea Patriei”, despre nimicirea nazismului și fascismului, întrucât acestea ar fi singurele sale realizări. Atât. În rest, Rusia NU mai are cu ce se lăuda în lume, singura ei contribuție fiind obsedant invocata ”victorie”, care însă NU ar fi fost posibilă niciodată fără ajutorul și contribuția SUA și altor aliați, și nici fără sacrificiului uriaș plătit de ucraineni, basarabeni, baltici și de alte popoare aflate atunci sub ocupația sovietică, în lagărul URSS, fiind lipsite de cele mai elementare drepturi identitare și lingvistice.
Ipocrizia Moscovei se mai poate vedea inclusiv și în felul în care se “îngrijește” de veteranii ei de război, pe care îi tot proslăvește, numindu-i ”eroi”, clamându-și mândria și respectul față de ei și sacrificiile lor, dar pe care îi ține într-o sărăcie lucie și umilitoare.
Este incredibil, dar veteranii de război germani, italieni, britanici sau francezi, adică atât aliați, cât și inamici de război, primesc pensii militare de zeci de ori mai mari decât cele pe care Moscova le oferă veteranilor ruso-sovietici din actuala Rusie. Cu alte cuvinte, atât URSS după război, cât și Rusia actuală nu au ezitat și nu ezită să declare că veteranii sovietici au dus tot greul războiului, și acest lucru este adevărat, în timp ce îi ținea și îi ține în mizerie și sărăcie, ceea ce echivalează cu disprețul și dezonoarea.
Pensia lunară primită de un veteran de război sovietic din partea statului rus este de 35.000 de ruble (nici măcar 380 de euro!), și această pensie e primită de toți veteranii URSS, indiferent de naționalitatea lor.
Pe lângă aceasta, statul rus le oferă veteranilor o reducere de 50% la facturile de locuință, utilități și servicii. În SUA, veteranilor de război americani li se oferă o pensie militară ce echivalează anual între 80.000 și 93.000, adică peste 850 de euro per lună! De asemenea, aceștia au dreptul la tratament gratuit în clinici militare și primesc plata pentru îngrijitori. Asigurarea pentru veterani și membrii familiilor lor este plătită din bugetul federal. De altfel, ei au și posibilitatea de a beneficia de educație gratuită, la fel ca toți participanții la alte conflicte internaționale.
În Regatul Unit există, de asemenea, un serviciu pentru veterani și personal militar în general. Plățile depind de grad și de rănile suferite în luptă. Acestea variază, fiind echivalentul a 145.000 de ruble la 655.000 de ruble, adică între 1550 și 7000 de euro! Franța: Ministerul pentru foștii militari și victimele războiului din Franța nu este nici el zgârcit. Pensia medie a unui veteran al celui de-al Doilea Război Mondial este echivalentul a 92.000 de ruble, adică aproape 1000 de euro. O dată pe an, veteranii primesc și un echivalent de 54.000 de ruble drept adaos (adică 580 de euro). Ca o plată suplimentară.
În Germania învinsă, atenție, veteranii Wehrmachtului primesc pensii în funcție de gradul lor, iar sumele variază între 106.000 și 576.000 de ruble, adică între 1140 și 6200 de euro, deci, de zeci de ori mai mult decât primesc ”învingătorii” ruso-sovietici. Veteranii pot primi tratament spitalicesc gratuit de două ori pe an, iar foștii prizonieri de război pot primi tratamentul gratuit oricând doresc. Văduvele foștilor hitleriști primesc un supliment la pensie echivalat la 30.000 de ruble, adică 320 euro.
Într-o altă țară învinsă, Japonia, pensia obișnuită pentru veterani este echivalentul a 73.000 ruble pe lună, adică 785 euro, iar pensia maximă: echivalentul a 470.000 ruble, adică 5000 de euro. Desigur, asistența medicală este, de asemenea, gratuită.
Un motiv care ar putea explica de ce Rusia în realitate îi marginalizează pe veteranii celui De-al Doilea Război Mondial este retorica sa statală pro-război. Orice veteran de război, fie el român sau sovietic, niciodată nu va vorbi despre război ca despre un lucru bun. Războiul aduce doar moarte și distrugere, ori asta este ceea ce își amintesc ei de pe front, prin urmare veteranii sunt mai degrabă cei mai mari adepți ai păcii, lucru care nu poate conveni Kremlinului și osaturii sale agresive care a coordonat sau coordonează tot felul de războaie de agresiune precum cele din Ucraina, R.Moldova, Georgia sau Cecenia.