Vicepremierul Raluca Turcan a precizat luni, după ședința conducerii PNL, că în cazul în care nu va avansa în procedură parlamentară proiectul de lege al alegerilor locale în două tururi, atunci Guvernul Orban va lua în calcul și alte măsuri. Celelalte măsuri sunt OUG sau asumarea răspunderii.
"PNL rămâne consecvent. Avem acest proiect de lege depus în două variante în Parlament. Dacă Parlamentul, cu majoritatea nou creată, nu reușește să avanseze în privința acestui proiect de lege, vom lua în calcul și alte măsuri", a spus vicepremierul.
Întrebată cât trebuie să mai așteptăm privind o decizie a Guvernului legată de alegerile locale în două tururi, Raluca Turcan a spus că la începutul lunii ianuarie va fi evaluat stadiul luării acestei măsuri, împreună cu celelalte proiecte foarte importante pentru PNL.
"Finalul acesta de an trebuie să ne prindă cu niște decizii absolut urgente pe care trebuie să le luăm: bugetul pentru anul 2020, cadrul legal pentru diferitele măsuri care stau la baza bugetului pentru anul 2020, corectarea părții din justiție, rămănând restantă partea de Secție Specială pentru care așteptăm avizul CSM după numirea noului președinte. La început de ianuarie vom face evaluarea stadiului celorlalte proiecte foarte importante pentru PNL și mergem înainte cu același curaj și aceeași determinare de a ne respecta angajamentele din campanie. Dacă am spus că vrem alegeri pentru primari în două tururi, atunci cred că vom ajunge la alegeri pentru primari în două tururi", a conchis Raluca Turcan.
Vedeți video de la minutul 15:00: