Nicușor Dan și moralitatea negociată (despre lovitura de partid)

Desemnarea unui membru al PNL fără consultarea reală a PNL drept candidat la funcția de prim-ministru nu este doar o surpriză politică. Este o lovitură dată criteriului politic însuși. Porcăria aceasta, spus fără menajamente, nu am mai trăit-o în forma ei de acum: cu aparențe constituționale, cu justificări strategice, cu explicații de culise și cu o palmă vizibilă pe obrazul cetățeanului care încă mai crede că partidele, bune sau rele, nu sunt simple depozite de cadre pentru improvizațiile de la Cotroceni. Când politica devine atât de „profundă” încât nu mai poate fi explicată decent celor în numele cărora se face, ea nu mai este strategie. Este opacitate. Iar opacitatea, în democrație, nu este profunzime, ci dispreț administrat cu aer superior.

Asiști mai întâi, ca președinte, încurajator sau măcar impasibil, la căderea prin vot a unui guvern cât de cât funcțional, de a cărui stabilitate depindeau și depind lucruri deloc ornamentale: finanțe, apărare, credibilitate externă, fonduri europene, liniște instituțională. Urmează consultări informale și formale, declarații de integrame cu căsuțe lipsă, simulacre de deblocare, desemnarea unui premier zis tehnic, iar apoi vine „bomba”: un liberal extras peste capul propriului partid și pus în vitrina unei soluții care miroase mai curând a manevră decât a răspundere politică. Așa nu se repară o criză. Așa se livrează muniție celor care spun, zi de zi, că democrația este o butaforie, că partidele sunt niște chestii depășite, că instituțiile sunt doar decorul unei înțelegeri făcute în spate, că poporul trebuie să dea năvală, să își ia destinul în propriile mâini. Indiferent de cost. Ce nebunie!

De aici începe, de fapt, răul cel mare: răul antidemocratic. Nu doar că Ilie Bolojan pare să fi fost problema, iar debarcarea lui este împachetată acum drept imperativ strategic. Nu doar că MAGA ne face cu mâna în chip obscen, în timp ce unii țin cu Putin, iar alții calcă suveranitatea intereselor românești în numele unor aranjamente americano-rusești mai mult sau mai puțin mărturisite. Grav este că, prin asemenea operațiuni, centrul politic își sapă singur groapa și apoi se miră că extremismul crește. Când legalitatea este folosită împotriva legitimității, când stabilitatea devine paravan pentru operațiuni de ruptură, când cetățeanului i se cere să aplaude ceea ce nu are voie să înțeleagă, suveranismul nu mai trebuie să muncească. Îi fac alții campanie. Convingător, metodic, sinucigaș.

Doxa!