Cu o dorință de îmbogățire mereu tot mai intensă, afaceriști lipsiți de scrupule din România, care au hoțit și în patria mamă cât s-a putut, s-au orientat către Africa, alegând cu predilecție regimuri dictatoriale corupte.
Seria dedicată Africii și românilor conectați cu cazuri răsunătoare de corupție de către emisiunea „România, te iubesc”, de la ProTv, a ajuns la situația incredibilă din Gambia, o mică țară de pe coasta vestică a continentului la cârma căreia s-a aflat vreme de 22 de ani un dictator musulman sângeros, Yahya Jammeh (1994-2016), fost colonel de armată.
Jammeh, acum în exil în Guineea Ecuatorială, este acuzat că, împreună cu mai mulți oameni de afaceri, au devalizat pur și simplu țara. Printre aceștia, doi frați români și băiatul unuia dintre ei: Nicolae Bogdan Buzăianu (cunoscut în România drept unul din „băieții deștepți din energie”), fratele Constantin și nepotul Dragoș, fiul celui din urmă.
Putred de bogat, Bogdan Buzăianu - de fapt, cetățeanul elvețian Nicolas Buzaianu (după ce în 2008 a renunțat la cetățenia română) - este cunoscut în țara de origine mai ales pentru contractele din energie, dar și pentru retehnologizările eșuate de la Porțile de Fier sau de la hidrocentralele de pe Olt.
În Gambia a intrat ușor pe sub pielea lacomului Jammeh, promițându-i jumătate din orice afacere. A reușit astfel să pună mână pe două dintre cele mai bune hoteluri din Gambia și să taie în demență pădurile gambiene, după ce în 2014 a primit monopol pentru exploatarea și exportarea lemnului.
Peste 15.000 de containare cu lemn extrem de rar și de scump au fost scoase din Gambia de către companiile lui Buzăianu, care nu au plătit nicio taxă statului, căruia i-ar datora, numai pentru afacerile cu lemne, aproximativ 45 de milioane de dolari.
În Banjul (capitala Gambiei), Buzăianu mai apăre însă și într-o companie - Mineral Company of Gambia unde era asociat chiar cu o rudă a președintelui Jammeh. Compania cumpărase echipament de rafinare a aurului pe care l-a instalat în aeroportul din Banjul.
Comisia de anchetă a guvernul instalat după alungarea lui Jammeh a sechestrat toate bunurile din Gambia ale fostului dictator Yahya Jammeh și încearcă să recupereze cât mai mult din prejudiciu.
Se estimează că dictatorul gambian împreună cu asociații lui cei mai apropiați, printre care și Bogdan Buzăianu, au spoliat țara cu aproape un milliard de dolari, relatează ProTV.
”Cum fac românii bani aici în Gambia? N-aș spune cum fac românii bani, ci cum oameni “murdari” fac bani în Gambia. Regimul Jammeh a fost un loc fatal pentru escroci. La un moment dat era cu iranienii, altă dată era cu niște libanezi, altă dată cu niște mafioți europeni, altă dată cu mafioți din America Latină”, explică pentru ProTV Demba Kandeh, cercetător și profesor de new media, unul dintre tinerii care au protestat față de regimul autocratic.
La sfârșitul anului 2016, Yahya Jammeh pierde alegerile și, sub o presiune internațională părăsește Gambia, se refugiază în exil în Guineea Ecuatorială. De abia atunci au început să apară public informații despre jaful din Gambia.
O comisie de anchetă a lucrat mai bine de doi ani la un raport în care s-a încercat stabilirea daunelor materiale aduse Gambiei în cei 22 de ani de regim dictatorial. Buzăianu apare în raport drept unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai fostului dictator pe lângă care se gudura spunându-i că „se simte ca un gambian adevărat”, potrivit unei investigații derulate de investigative-report.ro.
„Gambianul adevărat” și nepotul Dragoș au fost însă recent declarați ”persona non grata” în Gambia, din cauza jafului impresionant la care au participat.
Potrivit investigative-report.ro, Buzăianu nu ar fi deloc străin de masacrarea a 14 săteni din provincia Casamance, situată în sudul Senegalului, uciderea acestora fiind consecința directă a unei uriașe operațiuni de contrabandă cu lemn dintre Senegal și Gambia. Este vorba de aproximativ un milion de copaci din padurile din Casamance tăiați in ultimii ani și trecuți ilegal în Gambia de unde au fost trimiși, în containere, în China, mai scrie investigative-report.ro.
Potrivit Rise Project, unde sunt tratate, de asemenea, pe larg „afacerile” din Gambia ale lui Bogdan Buzăianu, magnatul român care se simte gambian adevărat și-a început cariera în afaceri în 1993 alături de fratele său Constantin și de un om de afaceri elvețian. S-a specializat în tranzacționarea energiei electrice și în anii 2000 a devenit unul dintre cei mai importanți jucători din această piață. Metoda lui era simplă: cumpăra curent ieftin de la stat în baza unor contracte preferențiale și îl revindea la prețul pieței, uneori chiar statului. Curentul era furnizat de compania de stat Hidroelectrica de la hidrocentrale de pe Dunăre și era apoi comercializat de Energy Holding, compania pe care Buzăianu o înființase în anul 2000. Curentul trecea scriptic prin contabilitatea Energy Holding, iar procesul de cumpărare – vânzare era realizat automat printr-un sistem informatic instalat la sediul firmei din strada Paris din București, la câțiva pași de Guvernul României.
Până în 2012 softul de tranzacționare a înregistrat cum societatea lui Buzăianu achiziționa curentul electric de cele mai multe ori la jumătate din prețul normal.
Un dosar penal finalizat cu condamnarea fostului ministru al Economiei, Codruț Sereș, a consemnat o situație aberantă: la un moment dat producătorul de energie Hidroelectrica nu avea destul curent ca să satisfacă contractul cu Energy Holding, astfel că fost obligat să cumpere curent scump de la termocentrale care funcționau pe cărbuni precum cele de la Turceni și Rovinari.
Pierderea statului a fost câștigul lui Buzăianu , a cărui avere a fost estimată, în 2010, la 150 de milioane de euro. Analiza averii sale este destul de dificil de făcut, având în vedere că încă din anii 2000 a utilizat un păienjeniș de companii offshore. De altfel, și Energy Holding, firma fanion a grupului său, a fost preluată de-a lungul timpului de companii din Elveția, Danemarca sau Cipru, unele legate direct de milionarul român.
Sursa foto sus: investigative-report.ro. unde puteți citi o amplă anchetă pe acest subiect, mai la detaliu decât cea de la ProTv.