"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Ilegitima Jandarmerie Română – care a săvârșit violențe fără precedent asupra protestatarilor pașnici, în 10 august, când brutele cu epoleți au gazat în masă sute de manifestanți, printre care copii, femei și bătrâni, călcându-i în picioare, la propriu, pe mulți alții – are un îndelungat istoric sângeros care și-a atins apogeul în perioada '48-'60, când Securitatea a vânat și a lichidat fără milă grupările luptătorilor anticomuniști din munți.
De-a lungul dictaturii comuniste, Jandarmeria a funcționat sub titulatura de ”trupe de securitate”, asta fiindcă era păpușată, evident, chiar de Securitate și de agenții NKVD parașutați în vârful acestei structuri criminale. Trupele de securitate i-au hăituit, i-au torturat și i-au asasinat pe luptătorii din munți care au cutezat să se ridice cu arma în mână împotriva bolșevizării României.
În cele ce urmează, vă prezentăm o serie de pasaje sugestive din studiul ”Bande, bandiți și eroi. Grupurile de rezistență și Securitatea. Documente”, Editura Enciclopedică, București, 2003 – mai exact, pasaje preluate din studiul introductiv semnat de istoricul Florian Banu –, care explică (citând documentele oficiale ale securiștilor) în ce constau acțiunile Jandarmeriei din perioada represiunii roșii.
”Cronologic, primele mișcări de rezistență anticomunistă au apărut încă din 1944 în regiunea Bucovinei, regiune care se mai confruntase cu <binefacerile> regimului comunist. Ca atare, comuniștii vor continua practic acțiunile de eliminare a grupărilor din munți declanșate de trupele NKVD.
Preluarea de către comuniști a Poliției, Jandarmeriei și Siguranței, încă din 1945, a însemnat șu subordonarea totală a acestor instituții ale statului intereselor de partid și, ca atare, ele au fost folosite din plin în lupta pentru acapararea totală a puterii în stat și pentru reprimarea oricărei forme de împotrivire în fața bolșevizării țării.
Într-o primă etapă, sarcina distrugerii grupărilor din munți a revenit Jandarmeriei. Această instituție a fost epurată de <elementele dușmănoase>, acuzate cel mai adesea de crime de război și aruncate în închisoare, și încadrată cu <oameni noi>, proveniți în special din diviziile de prizonieri români formate și indoctrinate pe teritoriul Uniunii Sovietice. Astfel, la 30 ianuarie 1948, funcția de secretar general pentru trupe în cadrul Ministerului Afacerilor Interne a fost ocupată de generalul Iacob Teclu, fost șef de stat major și apoi commandant al Diviziei <Tudor Vladimirescu>, înlocuit la 29 aprilie 1948 cu generalul Victor Drăgănescu.
Rolul de armă în slujba partidului comunist este bine reliefat și prin Ordinul general nr. 1 din 18 februarie 1948, în care se menționa că trupele MAI <…au un rol covârșitor în opera de guvernare democratică a Republicii Populare Române. Aceste trupe sunt acelea care se regăsesc tot timpul, zi de zi, oră de oră în veghe și luptă contra dușmanilor poporului, dușmanilor Republicii Populare: reacționari, sabotori, instigator, alarmiști și diversioniști, teroriști, contrabandiști, criminali și călcători de legi, propagandiști ai obscurantismului, unelte ale imperialiștilor, rămășițe fasciste, complotiști în contra regimului democratic, urzitori de discordie între naționalități, defăimători ai statelor democratice prietene și aliate etc>.
Principala misiune a unităților de securitate a fost reprezentată de desfășurarea acțiunilor destinate capturării sau distrugerii <bandelor contrarevoluționare înarmate> care operau în diferite zone muntoase din țară.
Potrivit unei sinteze întocmite de Securitate în mai 1959, lichidarea grupărilor de luptători anticomuniști s-a soldat cu 13.279 persoane condamnate la închisoare și 463 cu domiciliu obligatoriu. Nu este încă cunoscut numărul celor uciși în acțiunile militare sau în anchetele desfășurate după arestare și oricum cifrele seci nu pot reflecta decât o mică parte din imensa suferință umană a miilor de destine frânte pentru totdeauna”.
