Gașca Liei Savonea este în depresie! Uniunea Europeană a adoptat o nouă Directivă privind combaterea corupției care trebuie transpusă de statele membre în cel mult doi ani. Actul UE conține prevederi exprese despre pedepse mai dure, sporirea transparenței și termenele de prescripție

Fostul judecător Cristi Danileț este una dintre puținele persoane publice conectate cu zona justiției care salută și prezintă nouă Directivă europeană privind combaterea corupției, expunând câteva dintre prevederile acesteia în rețelele de socializare, pentru publicul larg. Actul a fost adoptat la 29 aprilie 2026 și urmează să fie transpus de statele membre, în principal, până la 1 iunie 2028. 

Este vorba despre Directiva UE 2026/1021 a Parlamentului European și a Consilului, din 29 aprilie 2026, privind combaterea corupției, de înlocuire a Deciziei-cadru 2003/568/JAI a Consiliului și a Convenției privind lupta împotriva corupției care implică funcționari ai Comunităților Europene sau funcționari ai statelor membre ale Uniunii Europene și de modificare a Directivei (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului.

„Directiva nu este o simplă declarație politică. Ea stabilește standarde minime obligatorii pentru definirea infracțiunilor de corupție, sancțiuni, prevenție, investigare, protecția avertizorilor de integritate și cooperare între statele membre”, arată Danileț. 

Redăm mai jos rezumatul realizat de fostul judecător. Directiva UE 2026/1021 a Parlamentului European și a Consilului poate fi consultată integral AICI

Pe scurt, Uniunea Europeană spune câteva lucruri importante (potrivit lui Danileț):

1. Corupția nu este doar o problemă națională.

Ea afectează statul de drept, democrația, economia, încrederea publică și cooperarea dintre state. De aceea, nu mai este suficient ca fiecare stat să aibă reguli foarte diferite.

2. Sunt vizate atât sectorul public, cât și sectorul privat.

Directiva reglementează mita în sectorul public, mita în sectorul privat, deturnarea de fonduri, traficul de influență, obstrucționarea justiției, ascunderea bunurilor provenite din corupție și îmbogățirea prin infracțiuni de corupție.

3. Noțiunea de „funcționar public” este largă.

Nu sunt avuți în vedere doar funcționarii clasici, ci și persoanele care exercită funcții publice, inclusiv în instituții europene, organizații internaționale, instanțe internaționale, întreprinderi controlate de stat sau entități care prestează servicii publice.

4. Imunitatea nu trebuie să devină impunitate.

Directiva recunoaște existența imunităților constituționale și parlamentare, dar cere statelor să asigure posibilitatea ridicării lor în cauzele de corupție. Ideea este simplă: protecția funcției publice nu trebuie transformată în protecția corupției.

5. Persoanele juridice pot răspunde sever.

Companiile pot fi sancționate pentru infracțiuni de corupție comise în beneficiul lor. Amenzile pot ajunge, în anumite cazuri, până la 5% din cifra de afaceri mondială sau la un plafon alternativ de 40 de milioane de euro, în funcție de modul în care statul va transpune directiva.

6. Prevenirea devine obligație, nu ornament.

Statele trebuie să aibă strategii naționale anticorupție, organisme specializate, evaluări de risc, formare pentru funcționari și magistrați, mecanisme de transparență, reguli privind conflictele de interese, declarațiile de avere, finanțarea politică, lobby-ul și fenomenul „ușilor turnante”.

7. Societatea civilă și presa sunt recunoscute ca actori esențiali.

Directiva afirmă explicit rolul ONG-urilor, mediului academic, jurnaliștilor și jurnalismului de investigație în detectarea corupției și în apărarea statului de drept.

Pentru România, această directivă nu înseamnă că sistemul penal trebuie regândit. Multe instituții există deja în Codul penal și în legislația anticorupție. Dar directiva va obliga la o verificare serioasă: sunt definițiile suficient de clare? sunt sancțiunile eficiente? sunt instituțiile anticorupție suficient de independente și bine finanțate? sunt protejați real avertizorii de integritate? avem date statistice credibile? există prevenție sau doar reacție penală după scandal?

Miza reală nu este doar pedepsirea corupților, ci reconstruirea unui sistem în care funcția publică să fie exercitată cu integritate, transparență și responsabilitate.

Corupția nu fură doar bani, ci fură încredere, egalitate, competență și viitor.

Directiva poate fi consultată integral AICI

Redăm mai jos câteva fragmente din argumentele invocate pentru adoptarea Directivei 2026/1021 din 29 aprilie 2026 (se face referire și la cel ami înalt standar de transparență - apropo de secretizarea declarațiilor de avere decisă recent de CCR care se află, așadar, în contradicție cu noua directivă a UE):

„Corupția rămâne o problemă semnificativă la nivelul Uniunii, amenințând stabilitatea și securitatea societăților, inclusiv prin favorizarea criminalității organizate și a altor forme grave de criminalitate. Corupția subminează instituțiile democratice și valorile universale pe care se întemeiază Uniunea, în special statul de drept, democrația, egalitatea și protecția drepturilor fundamentale. Aceasta pune în pericol dezvoltarea, prosperitatea, durabilitatea și caracterul incluziv al economiilor noastre. Combaterea corupției este esențială pentru consolidarea calității democrației și pentru concretizarea deplină a statului de drept. Pentru prevenirea și combaterea eficace a corupției, este necesară o abordare cuprinzătoare și multidisciplinară. Scopul prezentei directive este de a combate corupția prin mijloace de drept penal, îmbunătățind cooperarea transfrontalieră între autoritățile competente.

Cadrul juridic existent ar trebui să fie actualizat și consolidat pentru a facilita combaterea eficace a corupției la nivelul Uniunii. Prezenta directivă are ca obiectiv incriminarea infracțiunilor de corupție atunci când acestea sunt săvârșite cu intenție. Intenția și cunoașterea pot fi deduse din circumstanțe faptice și obiective. Dat fiind faptul că prezenta directivă prevede norme minime, statele membre pot adopta sau menține norme mai severe în ceea ce privește infracțiunile de corupție. Prezenta directivă se bazează pe cadrul juridic existent și nu ar trebui să fie interpretată ca urmărind slăbirea actualelor norme naționale anticorupție.

Corupția este un fenomen transnațional care afectează toate societățile și economiile. Măsurile adoptate la nivel național sau la nivelul Uniunii ar trebui să recunoască respectiva dimensiune internațională. Prin urmare, acțiunea Uniunii ar trebui să țină seama de activitatea Grupului de state împotriva corupției (GRECO) al Consiliului Europei, a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și a Biroului Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate (UNODC).

Organismele publice ar trebui să adere la cele mai înalte standarde de integritate, transparență și libertate față de influențe necuvenite, ca parte importantă a combaterii corupției în sens mai larg. Un serviciu public dotat cu personal cu un nivel ridicat de competențe și integritate este un pilon fundamental pentru state membre eficiente, transparente și eficace care vizează eradicarea în mod eficace a corupției. Sporirea transparenței, a eficienței și a utilizării unor criterii obiective în recrutarea și promovarea funcționarilor publici ar putea contribui la atingerea acestui obiectiv de personal. Întrucât sectorul privat joacă, de asemenea, un rol esențial în prevenirea și depistarea corupției, statele membre pot încuraja dezvoltarea și punerea în aplicare a unor mecanisme solide și eficace de asigurare a conformității în cadrul întreprinderilor private. Pentru a asigura o abordare comună în ceea ce privește eficacitatea unor astfel de mecanisme de conformitate, care ar putea include o cartografiere a riscurilor, un cod de conduită, evaluarea de către terți, precum și controlul și auditul intern, statele membre pot coopera la elaborarea unor orientări comune. (....)

La baza corupției stă urmărirea unor foloase necuvenite economice și de altă natură. Pentru a reduce motivația persoanelor fizice și a organizațiilor criminale de a săvârși noi fapte penale și pentru a descuraja persoanele fizice să consimtă să devină proprietari de bunuri prin interpuși, îmbogățirea prin infracțiuni de corupție ar trebui să fie incriminată. La rândul său, acest lucru ar trebui să îngreuneze ascunderea bunurilor dobândite ilegal și să reducă răspândirea corupției, precum și prejudiciile aduse societății. Transparența ajută autoritățile competente să identifice un posibil caz de îmbogățire ilicită. De exemplu, în jurisdicțiile în care funcționarii publici au obligația de a-și declara averile la intervale regulate, inclusiv la preluarea și încheierea atribuțiilor, autoritățile pot evalua dacă averea declarată corespunde veniturilor declarate.”

Vă invităm să lecturați toate articolele directivei (AICI), subliniind și faptul că aceasta alocă un capitol aparte și termenelor de prescripție.

(1)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a prevedea un termen de prescripție care să permită investigarea, urmărirea penală, judecarea și pronunțarea de hotărâri judecătorești în cazul infracțiunilor menționate la articolele 3-6 și 8-11 într-un termen suficient după săvârșirea acestor infracțiuni, astfel încât infracțiunile respective să poată fi combătute efectiv. Un astfel de termen de prescripție este după cum urmează:

(a) cel puțin opt ani de la data săvârșirii unei infracțiuni pentru care se prevede o pedeapsă maximă cu închisoarea de cel puțin patru ani;

(b) cel puțin cinci ani de la data săvârșirii unei infracțiuni pentru care se prevede o pedeapsă maximă cu închisoarea de cel puțin trei ani.

(2) Statele membre iau măsurile necesare pentru a prevedea un termen de prescripție care să permită executarea pedepselor aplicate în urma unei condamnări definitive pentru infracțiunile menționate la articolele 3-6 și 8-11 pentru o perioadă suficientă după condamnarea respectivă. Un astfel de termen de prescripție este după cum urmează:

(a) cel puțin 10 ani de la data condamnării definitive în următoarele cazuri:

(i) o pedeapsă cu închisoarea de peste un an, sau alternativ;

(ii) o pedeapsă cu închisoarea pentru o infracțiune care se pedepsește cu o pedeapsă maximă cu închisoarea de cel puțin patru ani;

(b) cel puțin cinci ani de la data condamnării definitive în următoarele cazuri:

(i) o pedeapsă cu închisoarea de cel mult un an, sau alternativ;

(ii) o pedeapsă cu închisoarea pentru o infracțiune care se pedepsește cu o pedeapsă maximă cu închisoarea de cel puțin trei ani.

(3)   Prin derogare de la alineatul (1) de la prezentul articol, statele membre pot stabili un termen de prescripție mai scurt, cu condiția ca termenul respectiv să poată fi întrerupt sau suspendat în cazul anumitor acte. Termenul respectiv nu poate fi mai scurt de:

(a) cinci ani pentru infracțiunile pentru care se prevede o pedeapsă maximă cu închisoarea de cel puțin patru ani;

(b) trei ani pentru infracțiunile pentru care se prevede o pedeapsă maximă cu închisoarea de cel puțin trei ani.

(4)   Prin derogare de la alineatul (2) de la prezentul articol, statele membre pot stabili un termen de prescripție mai scurt, cu condiția ca termenul respectiv să poată fi întrerupt sau suspendat în cazul anumitor acte. Acest termen nu este mai scurt de:

(a) cinci ani de la data condamnării definitive în următoarele cazuri:

(i) o pedeapsă cu închisoarea de peste un an, sau alternativ;

(ii) o pedeapsă cu închisoarea pentru o infracțiune care se pedepsește cu o pedeapsă maximă cu închisoarea de cel puțin patru ani;

(b) trei ani de la data condamnării definitive în următoarele cazuri:

(i) o pedeapsă cu închisoarea de cel mult un an, sau alternativ;

(ii) o pedeapsă cu închisoarea pentru o infracțiune care se pedepsește cu o pedeapsă maximă cu închisoarea de cel puțin trei ani.

România era, la nivelul anului 2025, una dintre cele mai corupte țări ale UE. Sub noi mai erau/sunt doar Bulgaria și Ungaria: