Vladimir Tismăneanu, concluzii dure după vizita oficialilor europeni: Distanța între Tusk și Dăncilă este de milioane de ani lumină! EXCLUSIV INTERVIU


Vladimir Tismăneanu, concluzii dure după vizita oficialilor europeni: Distanța între Tusk și Dăncilă este de milioane de ani lumină! EXCLUSIV INTERVIU

Oficialii europeni au venit în vizită la București cu ocazia ceremoniei preluării oficiale a președinției Uniunii Europene de către România. Evenimentul a avut loc joi, 10 ianuarie, la Ateneul Român în cadrul căruia au ținut discursuri președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, președintele Consiliului European, Donald Tusk, președintele României, Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă și Călin Popescu Tăriceanu.

În acest context, redacția Podul a luat legătura cu politologul Vladimir Tismăneanu, profesor al Universității din Maryland pentru a trasa cele mai importante concluzii în urma ceremoniei. 

Reporter Podul.ro: Vor înțelege cei de la guvernare mesajul transmis de oficialii europeni joi la Ateneu sau vor continua pe aceeași linie antieuropeană?

Vladimir Tismăneanu: Mi-e că actualii guvernanți vor persevera pe nefasta linie opusă idealurilor, normelor și principiilor UE.

Reporter: Ce denotă faptul că Donald Tusk a ținut acel discurs într-o română mai bună decât a Vioricăi Dăncilă? Cât de mare este discrepanța între diplomația europeană și cea românească în acest moment?

Vladimir Tismăneanu: Donald Tusk a oferit o lecție de demnitate civica. Dăncilă l-a adus în loja de onoare pe infractorul Severin. Distanța între Tusk și Dăncilă este de milioane de ani lumină!

Reporter: Cum a fost discursul lui Klaus Iohannis? Dar al celorlalți: Tăriceanu, Dăncilă și Iordache?

Vladimir Tismăneanu: Discursurile pesedisto-aldiste au fost bombastice, sterile, găunoase. Iohannis a fost la obiect, rațional și calm.

Reporter: În cazul în care guvernarea va merge pe aceeași linie pe perioada celor 6 luni care vor fi consecințele asupra României?

Vladimir Tismăneanu: România este sub reflectoarele UE și ale presei internaționale. Banda mafiotică nu poate împiedica Comisia Europeană și celelalte instituții să își manifeste indignarea în raport cu pălmuirea statului de drept.

Reporter: Vor reuși să ne salveze tehnicienii și experții la nivel european pe perioada președinției rotative contrabalansând lipsa de viziune și de respect față de valorile europene a celor de la guvernare?

Vladimir Tismăneanu: Există un capital de know how românesc. Să sperăm că va fi utilizat cât mai eficient, dar acest capital nu se poate substitui acțiunilor politice. Gafele lui Dăncilă și poltroneriile PSD-iste vor continua. O spun cu tristețe.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.