"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Spațiul public este plin de inepții pseudo-istorice cu profund caracter ideologico-politic, având drept scop anularea identității naționale românești. Vă dau rapid câteva exemple:
Dacii nu au existat, dacii sunt o invenție modernă comună protocronismului istoric. De parcă cronicarii greci și romani ar fi falsificat istoria deoarece erau influențați de propaganda politică a secolului XX și gândeau în perspectiva a ceea ce înseamnă, după două milenii, România contemporană.
Românii nu existau în Evul Mediu, existau doar „vlahi”, iar nimeni nu ar fi știut cum se numea acest popor, a cărui identitate ar fi legată doar de modernitate și istorie recentă. De fapt, la fel ca în cazul dacilor, nici despre români nu știm dacă au existat; eventual, poporul român este o construcție de secol XIX. O teză frecvent întâlnită în propaganda rusă, iredentismul maghiar și nihilismul neo-marxist. Nu mai contează deloc nici ce spuneau sursele oficiale și scrierile culte de la Constantinopol și Roma încă din secolele XII–XIII, cu atât mai puțin afirmațiile fundamentate ale călătorilor ori demnitarilor străini despre români, în secolele XV–XVI, iar spre deloc ceea ce spun, la unison, intelectuali munteni, moldoveni și ardeleni, încă din secolele XVI–XVII. Tot ce contează este faptul că identitatea națională românească este „un construct imaginar”, nu știu ce expresie a unor ideologii recente ori rezultatul unui compromis politic din secolul trecut. Evident, teoria asta merge mână în mână cu vechea idee a propagandei austro-ungare care afirma că românii au migrat de nu știu unde și au apărut de-a dreptul „spontan”, tardiv și fără urmă de conștiință asupra propriei lor identități în istorie.
Țările Române erau, de fapt, tot un fel de „pașalâcuri” otomane, iar rezistența antiotomană este tot un mit al modernității. Iarăși o teorie unde bat palma pro-rușii cu radicaliștii noii stângi, însă nu țin cont de un lucru pe care toți occidentalii care călătoreau în Balcani și în spațiul românesc îl amintesc: schimbarea totală pe care o simțeau atunci când treceau Dunărea și auzeau clopotele bisericilor care se înălțau în orașe și sate și care dădeau un sentiment profund de revenire în lumea creștină după un traseu lung prin Orientul islamic. Apoi, pașalâc cu ungerea domnilor într-un cadru religios, cu o cultură creștină vibrantă, exprimată de uriașa zestre de mănăstiri și biserici ctitorite de-a lungul atâtor secole și cu o elită politică proprie, chiar este ceva imposibil!
La 1918, România nu a avut niciun merit, toată clasa politică a fost pur și simplu irelevantă, au contat doar aranjamente externe, iar de fapt Unirea de la Alba-Iulia nu ar fi fost nici ea un act atât de important, totul fiind primit „cadou” de undeva, nimeni nu știe să explice concret de unde. Asta insultă jertfa a sute de mii de eroi români care și-au dat viața între 1916 și 1919 și este o expresie a ignoranței și disprețului pentru Coroana Română și pentru ceea ce se numește Generația Idealului Național, din rândul căreia s-au ridicat oameni de stat care au știut să reprezinte România în lume și să fie respectați cu adevărat de puteri internaționale dintre cele mai diverse.
„Popor moldovenesc”, „limbă moldovenească”, „popor vlah”, „limbă vlahă” și alte născociri din puțul gândirii pseudoștiințifice care, de un secol încoace, sunt folosite ca arme politice împotriva României și ca elemente de deznaționalizare a românilor din teritoriile ocupate de ruși în 1940 ori din vecinătatea balcanică. Teorii false, ideologizate și parte a unui arsenal politic lipsit de scrupule!
O altă teorie dubioasă din care pescuiesc putiniști, nihiliști și tot felul de extremiști: se spune că, de fapt, nu a fost o represiune comunistă atât de mare în România, iar clasa politică interbelică nu doar că nu ar fi avut merite profunde, dar chiar ar fi fost formată din oameni corupți, incompetenți, iresponsabili ori trădători. Inepția asta merge mână în mână cu minimalizarea crimelor comunismului și a efectelor prezenței rusești în România anilor ’50, lucru pe care, în mod interesant, îl vedem deopotrivă la vocile pro-ruse din mediul public și la tot felul de extremiști de inspirație estică, dar și la persoane care clamează un așa-zis „progresism” la modul cel mai strident. Uitarea tragediei regimului totalitar comunist ar fi ea însăși o crimă care ne-ar condamna la repetarea experiențelor totalitare și represive din trecut!
Ultima de pe listă, însă nu cea din urmă: „Era mai bine pe vremea lui Ceaușescu”! Oare cine nu a auzit aceste cuvinte? Brusc, s-a uitat tot: foame, frică, frig, izolare, sărăcire colectivă, brutalitatea instrumentelor de forță, îndoctrinare agresivă și stupidă, cultul personalității, nuanța de gri apăsător, prezentă atât material, cât și spiritual!
Aici intervine rolul strategic pe care îl are, într-o țară, memoria, ca element fundamental al identității naționale, dar mai ales al oricărei strategii naționale care implică dezvoltarea societății, pacea, stabilitatea și forța de rezistență în fața provocărilor și a elementelor care pot pune la încercare o națiune.
Nu există nimic mai dureros pentru cei care și-au dat viața în numele Libertății, în Decembrie 1989, decât această teză insidioasă pe care o tot vedem susținută, deopotrivă, de mecanismele de dezinformare și destabilizare comune Rusiei de astăzi, dar și de o zonă populistă foarte vizibilă în viața politică din România.
În esența ei, practica ideologico-politică a diseminării falsurilor istorice urmărește, inevitabil, un obiectiv clar: mistificarea trecutului, deturnarea prezentului și manipularea viitorului!
