EXCLUSIV Elena Lasconi: Am semnalele mele că în interiorul PNL au mai rămas niște liberali autentici, care nu au fost striviți sau alungați de actuala conducere / Prin susținerea lui Ciucă, PNL riscă dispariția în curând


EXCLUSIV Elena Lasconi: Am semnalele mele că în interiorul PNL au mai rămas niște liberali autentici, care nu au fost striviți sau alungați de actuala conducere / Prin susținerea lui Ciucă, PNL riscă dispariția în curând

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru publicația noastră, prezidențiabila USR Elena Lasconi a transmis că are semnale din interiorul PNL potrivit cărora mai există "liberali autentici" care nu-l susțin pe Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie. PNL riscă să dispară de pe harta partidelor relevante dacă îl va susține de facto pe fostul general Nicolae Ciucă în contextul alegerilor de duminică, a mai zis Elena Lasconi. 

INTERVIUL INTEGRAL: Ce spune Elena Lasconi despre modul în care trebuie gestionată politica externă a României, abordarea PNL pe ultima sută de metri înainte de alegerile din 24 noiembrie și politica fiscală pe care trebuie să o adopte statul român

Întrebare: Cum vedeți ezitarea, sau chiar refuzul PNL, de a da curs formulei pe care ați propus-o privind realizarea a 3 sondaje obiective care să stabilească un candidat comun al frontului anti-PSD-AUR?  

Elena Lasconi: După ce ai băgat zeci de milioane de lei într-un candidat care nu are nicio șansă e greu, probabil, în interiorul PNL și pentru Nicolae Ciucă în particular să recunoști o asemenea greșeală catastrofală. Nu cred că exagerez, dar PNL riscă dispariția în curând.

Întrebare: Dacă analizăm cu atenție, Ilie Bolojan a refuzat să meargă all in în campania prezidențiabilului Ciucă, impunând condiții privitoare la o viitoare formulă guvernamentală în care să fie angrenat. Îl vedem pe Florin Cîțu cum aruncă în aer propaganda pe care PNL a făcut-o în ultimii ani privind necesitatea de a guverna alături de PSD pe fondul războiului din proximitate. Ce denotă aceste semnale? Cam cât din PNL îl susține de fapt pe Nicolae Ciucă?  

Elena Lasconi: Și eu am semnalele mele că în interiorul PNL au mai rămas niște liberali autentici, care nu au fost striviți sau alungați de actuala conducere. Sper să aibă o masă critică, astfel încât după alegerile parlamentare să putem face o coaliție de dreapta cu niște liberali autentici.

Acest material a fost comandat de USR pentru candidatul Elena Lasconi. CMF: 31240009

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.