De ce dă George Simion abia acum cărțile pe față și arată că ar merge la PMB pe mâna lui Piedone, când de fapt AUR îl promova oricum în detrimentul propriului candidat? Manevrele securiste ale AUR-Dan Voiculescu-Piedone au fost dezvăluite de PODUL


De ce dă George Simion abia acum cărțile pe față și arată că ar merge la PMB pe mâna lui Piedone, când de fapt AUR îl promova oricum în detrimentul propriului candidat? Manevrele securiste ale AUR-Dan Voiculescu-Piedone au fost dezvăluite de PODUL

George Simion, liderul  AUR, a anunțat că va participa la o conferință de presă comună cu Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL (formațiunea securistului Dan Voiculescu) la Primăria București.

Deși formațiunea sa îl susține de mai multe vreme pe Piedone, pe căi „oculte” - PODUL a scris detaliat AICI, Simion afirmă abia acum că ar fi interesat de „susținerea reciprocă pentru cei mai buni candidați" pentru Primăria și pentru Consiliul General al Capitalei. Cel mai probabil când a văzut că necunoscutul Mihai Enache, candidatul oficial al AUR, a început să urce semnificativ în sondaje și riște să încurce jocurile AUR-Piedone-Voiculescu deja în derulare. Este clar că mulți dintre votanții lui Piedone s-ar duce către Mihai Enache, dacă George Simion le-ar cere asta. Doar că Simion nu o face și nici nu apare mai deloc alături de candidatul AUR, iar unii dintre membrii AUR mai proeminenți îl susțin pe față pe Piedone pe față, vorbind despre el pe paginile lor de Facebook, și nu despre MIhai Enache. Detalii mai jos. 

Un sondaj făcut de Avangarde la comanda Digi24 și prezentat luni arată că dacă alegerile ar fi în această duminică, bucureștenii ar vota Cristian Popescu Piedone cu 44%, Nicușor Dan – 27%, Cătălin Cîrstoiu – 16%, Mihai Enache (AUR, 10%). Sondajul mai arată că dacă Piedone nu ar candida, Nicușor Dan ar câștiga primăria Capitalei cu 41%, urmat de Cătălin Cîrstoiu cu 29% și Mihai Enache – 27%. Detalii AICI

CITEȘTE ȘI: VIDEO. AUR are, de fapt, doi candidați la Primăria Capitalei! Ambii puternic conectați cu grupări politico-infracționale

Analizând o serie de aspecte dubioase ale felului în care echipa AUR a ales să-și susțină propriul candidat la Primăria Capitalei, PODUL a atras atenția:

„Candidatul oficial al AUR la Primăria Capitalei este Mihai Enache, fost subaltern și colaborator apropiat al primarului PSD controversat de la Sectorul 4, Daniel Băluță, și nașul de cununie al unui ultras condamnat definitiv la închisoare cu suspendare pentru violențele produse în Piața Victoriei la protestul din 1 februarie 2017 (acel protest pașnic pe care ultrașii au încercat să-l deturneze într-o confruntare de stradă cu jandarmii. S-a vehiculat la vremea respectivă că ultrașii au fost aduși de PSD tocmai pentru a compromite protestele pașnice de stradă care aveau loc deja de mai multe zile cu o participare impresionantă). Este vorba despre Ștefan Gabriel Lupu, condamnat în 2021 la un an și patru luni de închisoare cu suspendare pentru rănirea mai multor jandarmi și protestatari. 

Candidatul neoficial pe care AUR îl susține poate chiar într-o măsură mai mare decât pe Enache este însă Cristian Popescu Piedone, primarul de la Sectorul 5, condamnat în dosarul Colectiv și scăpat printr-o decizie cel puțin dubioasă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. 

O arată cât de poate de limpede Ramona Ioana Bruynseels, fosta candidată a infractorului securist Dan Voiculescu la președinție, ajunsă membră AUR, într-o postare video în care nu vorbește deloc, dar deloc despre candidatul oficial al AUR, Mihai Enache, ci doar despre Piedone, candidat din partea aceluiași Dan Voiculescu. Bruynseels (PODUL a scris AICI) îl apără,  chipurile dintr-o solidaritate a „opoziției” oprimate, pe contracandidatul AUR Piedone de atacurile „monstruase” ale coaliției de stabilitate PSD-PNL, lăudând însă anduranța manifestată de primarul de la S5 inclusiv datorită trecerii prin pușcărie. Bruynseels vorbește, așadar, despre închisoare admirativ ca despre o instituție de călit caractere, nu ca despre un loc unde sunt trimiși indivizii periculoși pentru societate”. Restul AICI

Ulterior, PODUL a scris și despre cum Piedone se alătură jocurilor Rusiei din R.Moldova (exact ca și Simion!), ajutându-l și legitimându-l pe Ivan Ceban, cel mai important pion politic al Rusiei din R.Moldova. Profilul unui personaj consiliat de FSB. Detalii AICI


 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.