Candidat la Primăria Capitalei și edil al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone s-a întâlnit, săptămâna trecută, cu Ivan Ceban, primarul rusofil al Chișinăului
Faptul că Pierdone a ales să nu posteze poze de la întâlnire arată că știa prea bine că o întrevedere cu omul rușilor de la Chișinău nu-i vreo chestie cu care să te lauzi. Și atunci, de ce a făcut-o? A fost o comandă de la șeful lui absolut pe linie politică, adică de la Dan ”Felix” Voiculescu, fost turnător securistoid și fost deținut de drept comun? În postarea sa, Ceban, care a afișat și fotografii de la întâlnire, a precizat că are ”o prietenie de lungă durată” cu Piedone.
Haideți să vedem cine e vechiul prieten al lui Piedone. Consiliat de FSB, Ivan Ceban este cel mai important pion politic al Kremlinului din Basarabia noastră. Încă din 2014, Ceban a fost promotorul unui proiect de lege ce viza eliminarea Acordului de asociere dintre R.Moldova și UE. Începându-și cariera politică printre comuniștii lui Voronin (de unde s-a transferat, o perioadă, la socialiștii lui Dodon, mereu în slujba Rusiei), Ceban s-a remarcat prin numeroase acțiuni și declarații românofobe. Din postura de primar al Chișinăului, Ceban este responsabil de faptul că ajutoarele dezinteresate trimise de România în contextul pandemiei Covid au fost direcționate, de o manieră umilitoare, sub podul de la Telecentru, noaptea, într-o suburbie sordidă. Acele ajutoare au salvat vieți în România din stânga Prutului.
De aproximativ 4 ani, serviciile secrete rusești au început să-l recosmetizeze pe Ceban, travestindu-l în așa-zis ”pro-european”, ceea ce, să o subliniem, reprezintă o mascaradă de proporții. Potrivit noii partituri, Ivan pozează și în așa-zis ”pro-român”, deși, repetăm, avem de-a face cu un românofob virulent. Așa se explică vizitele pe care le-a tot făcut în România, acostând diverși primari (în special PSD, dar nu numai) cu care s-a tras în poze și cărora le-a cerșit bani publici românești (bunăoară, PSD Buzău l-a finanțat baban, o perioadă îndelungată).
De-a lungul ultimilor ani, Podul.ro a tot atras atenția cu privire la jocul kremlinopat la care se pretează Ivan Ceban. Abia reconfirmat în jilțul de primar al Chișinăului nostru, rusofilul se află în goană după legitimare și imagine, sporindu-și capitalul electoral. E motivul pentru care Ivan postează pe rețelele de socializare fotografii de la întâlnirile cu primarii și oficialii români (mai mult sau mai puțin neștiutori?), fiindcă aceste întâlniri și fotografii îi ajută legendarea FSB-istă de așa-zis ”pro-român” și ”pro-european”. Avertizăm din nou și din nou: se înșeală amarnic cine crede că Ivan Ceban ar putea fi românizat. Ceban ar trebui să primească interdicție de intrare pe teritoriul României.
Potrivit celui mai recent sondaj IMAS Moldova, dacă nu va câștiga alegerile prezidențiale din primul tur, Maia Sandu va pierde în cel de-al doilea tur, fie în fața lui Igor Dodon, fie în fața lui Ivan Ceban.
Așadar, de ce îl ajută Piedone pe Ceban, care face jocurile serviciilor secrete rusești? La ce se rezumă vechea lor prietenie, invocată de Ivan, dincolo de stereotipiile limbajului? Dan ”Felix” Voiculescu ce amestec are în toată această cârdășie? La urma urmelor, Antena 3 a făcut de multe ori propagandă rusească (cazul Longhin Jar, atacurile la adresa refugiaților ucraineni, umflarea artificială a problemei cerealelor ucrainene, spălarea permanentă a lui George Simion, mai ceva ca la Nufărul, de acuzațiile privind legăturile sale cu FSB ș.a.m.d.). Conștientizați că propagandă rusească nu e doar atunci când cineva susține fățiș Rusia și când îl aplaudă public pe Putin. În realitate, propaganda comportă o multitudine de etape, rețetare și măști. Cu atât mai mult acum, în condițiile războiului rusesc de la granițele noastre.
Pe de altă parte, deși nu e altceva decât un chip putregăios al sistemului și o marionetă a lui Dan ”Felix” Voiculescu, Piedone pozează în candidat cică ”anti-sistem”. Or e cunoscut că serviciile secrete rusești încearcă să influențeze și să interfereze cu grupările / candidații așa-ziși ”anti-sistem” și ”suveraniști” (gen AUR, SOS).
Ceban a mai anunțat și că a discutat cu Piedone despre o ședință comună, la Chișinău, a Consiliului Municipal Chișinău și a Consiliului Local al Sectorului 5 București. Așadar, se pune la cale un nou bâlci de legitimare a lui Ivan Ceban. Care, cel mai probabil, va presupune și cheltuirea unor bani publici din România. Mare atenție la Piedone!