Cum i-a salvat Marea Unire de la 1918 pe românii și ucrainenii din nordul Bucovinei de foametea din 1921-1923 dar și de Holodomorul organizat de ruși. Ulterior, Stalin se va răzbuna pe români și ucraineni, înfometând Bucovina de Nord

În 1918, Unirea Bucovinei cu patria-mamă România i-a salvat pe românii și ucrainenii din partea de Nord a ținutului de foametea din 1921-1923, dar și de abominabilul Holodomor din 1932-1933. 

Cât timp s-a aflat în componența patriei-mame România, partea de Nord împreună cu tot ținutul Bucovinei au evitat ocupația rusească și ororile acesteia, însă bucovinenii ucraineni știau din ziare ce se întâmpla în RSS Ucraina vecină. 

După dezmembrarea Bucovinei românești în 1940, prin anexarea părții de nord a ținutului, Stalin se va răzbuna pe români și pe ucraineni, organizându-le un genocid de proporții (în 1946) despre care vom vorbi într-un articol separat. 

În timpul Holodomorului, bucovinenii ucraineni și români au înființat organizații caritabile și au strâns fonduri pentru a le trimite celor care mureau de foame prin intermediul Crucii Roșii, dar regimul stalinist de ocupație a interzis transferul acestora către Ucraina. Nistrul, care era granița dintre Uniunea Sovietică și România, a fost să fie numit ”banda de moarte”, întrucât oamenii încercau să îl traverseze pentru a ajunge în România. 

Istoricul ucrainean Mykola Semeniuk – profesor la Colegiul Profesional de Tehnologie și Design din Cernăuți și membru al Uniunii Naționale de Istorie Locală din Ucraina – a relatat pentru molbuk.ua despre modul în care locuitorii din Bucovina (România) au încercat să-și ajute frații în 1932-1933. Cercetând subiectul, el a identificat o mulțime de materiale interesante în arhive. 

Comitetele de ajutorare

Ucrainenii bucovineni au aflat despre foametea din Ucraina sovietică în special din scrisori private și din revistele locale. De exemplu, într-o scrisoare datată 8 iunie 1932 și adresată scriitoarei Olha Kobylianska, jurnalistul Dmytro Herodot consemna: ”Vești foarte triste vin din Ucraina. În toată Ucraina domnește foametea... Acesta este dezastrul pe care politica prădătoare a Moscovei roșii l-a adus Ucrainei”. 

”Subiectul acestei tragedii a fost abordat de ziarele locale din Bucovina românească – Chas, Narodna Syla, Khliborobska Pravda, de limbă ucraineană, și revista Ukrainska Lastivka. Ziarul de limbă română Glasul Bucovinei și ziarul de limbă germană Czernowitzer Allgemeine Zeitung au contribuit, de asemenea, la acest subiect”, explică istoricul Mykola Semeniuk

La 7 august 1933, la Cernăuți, în România, a fost înființat unul dintre primele comitete de ajutorare a emigranților cu scopul de a ”organiza un protest împotriva atrocităților bolșevice și de a-i ajuta pe cei înfometați”. Acesta era compus în principal din reprezentanți ai Partidului Național Ucrainean (UNP) și membri ai diverselor societăți și organizații ucrainene – printre aceștia, președintele UNP, Volodymyr Zalozetskyi, președintele comitetului, Anton Kyryliv, secretarii Mykhailo Atamaniuk și Vasyl Yakubovych, precum și doctorul în drept Lev Kohut. Comitetul a cerut ca toate fondurile strânse pentru cei ce mureau de foame în Ucraina să fie trimise prin intermediul trezorierului Anton Hrynyk.

Luni, 28 august 1933, s-a planificat desfășurarea unor slujbe de comemorare pentru cei care muriseră de foame, iar a doua zi s-a organizat o adunare publică. Erau așteptați aproximativ 50.000 de ucraineni din toată Bucovina. 

Fotbaliștii ucraineni din România s-au afișat cu panglici negre

,,Cu o zi înainte însă, sâmbătă, Poliția Română a informat comitetul că primise un ordin de la București ca să interzică festivitățile de doliu. A doua zi, prefectul Iacoban a făcut un tur al satelor ucrainene și le-a informat că nu va avea loc nicio adunare de protest. Dimineața, a avut loc o slujbă de comemorare în Catedrala Greco-Catolică. De acolo, o procesiune de cinci mii de ucraineni a mărșăluit până la Catedrala Ortodoxă, unde urma să aibă loc, de asemenea, o slujbă de comemorare. Întrucât erau mulți ofițeri de poliție care au încercat să-i disperseze pe participanți, aceștia au citit doar rugăciunile funerare și s-au împrăștiat”, a relatat Semeniuk. 

,,Ministerul român de Interne nu a dat permisiunea de a organiza o zi de doliu național la Cernăuți, pe 29 octombrie. Cu toate acestea, în timpul unui meci între echipele locale de fotbal, membrii clubului ucrainean Dovbush au intrat pe teren cu panglici negre și s-a ținut un minut de tăcere în semn de doliu și protest împotriva ocupanților de la Moscova", a menționat istoricul.

”Mulți oameni din Ucraina ocupată de sovietici au încercat să scape, fugind peste Nistru, dar soldații sovietici au tras în ei. Cei care au fost suficient de norocoși să evite un glonț și să treacă apa au fost întâmpinați și ajutați de ofițerii de frontieră români. Comitetele ucrainene care funcționau în Cernăuți au primit instrucțiuni să dea banii strânși celor care au reușit să treacă Nistrul”, spune cercetătorul – detalii AICI.

Ucrainenii din Galiția, Volhynia, Transcarpatia și Bucovina, precum și din diaspora occidentală au fost primii care au sărit în ajutorul poporului ucrainean înfometat de ruși

Politica oficială a Kremlinului de a ucide în masă populația din Ucraina nu a fost un secret pentru ucrainenii din ”vestul Ucrainei”, care se aflau atunci în componența Poloniei. Dimpotrivă, ei știau totul, întrucât victimele genocidului au trecut granița și au povestit despre tragedia poporului ucrainean – ne referim la Holodomor, foametea stalinistă artificială din 1932-1933. Ucrainenii din Galiția, Volhynia, Transcarpatia maghiară și Bucovina românească, precum și din diaspora occidentală au creat organizații publice al căror scop era să colecteze alimente și să le trimită în Ucraina de Est. A doua sarcină a fost aceea de a populariza în lumea întreagă tragedia Ucrainei.

Inițiativa de a pune bazele unei ample organizații publice a fost înaintată de Reprezentanța parlamentară ucraineană din Polonia, care a înființat Comitetul pentru salvarea Ucrainei, la 25 iulie 1933. În aceeași zi, Comitetul a lansat un Apel semnat de reprezentanții tuturor organizațiilor ucrainene din Lviv (Polonia). Primii care au semnat acest document au fost membrii Sejm-ului, Dmytro Levytskyi și Dmytro Wielikanovych. Reprezentanții tuturor organizațiilor l-au semnat și ștampilat. 

Apelul începe cu mesajul: ,,Să tragem marele clopot de alarmă! Ucraina noastră se zbate acum în foame și durere și suferă o opresiune națională insuportabilă. Comuniștii-bolșevici ruși, care au distrus statul ucrainean de peste râul Nipru, cu foc și sabie, răstignesc acum poporul ucrainean. Oriunde ați trăi în afara Ucrainei, fie că trăiți în Galiția, fie că trăiți dincolo de oceane, în America, fie că trăiți în Volyn și Kholmshchyna, nu puteți privi liniștiți la marea durere și la chinul fraților voștri înrobiți și înfometați”. 

Au fost înființate numeroase comitete publice, iar Comitetul Central din Lviv coordonând toate activitățile. În Podhajtsy, de exemplu, la 9 septembrie 1933, a fost înființat Comitetul districtual pentru ajutorarea celor flămânzi din Ucraina, al cărui principal responsabil era avocatul Hryhoriy Stetsyuk. Toate activitățile s-au desfășurat în cadrul structurii Comitetului pentru salvarea Ucrainei, care includea personalități publice și politice proeminente din Galiția.

Deși comitetele au strâns fonduri pentru a cumpăra alimente destinate civililor înfometați din Ucraina, autoritățile rusești de ocupație au declarat că în Ucraina nu exista foamete și le-au refuzat, așa cum au refuzat și ajutoarele oferite de Bucovina românească. 

În aceste condiții, Comitetul pentru salvarea Ucrainei nu a avut de ales decât să organizeze întâlniri publice și proteste în speranța de a influența structurile internaționale pentru a ajuta poporul ucrainean. Comitetul Central pentru Salvarea Ucrainei a proclamat ziua de 29 octombrie drept zi de doliu și protest. În acea zi, în 1933, în toate satele și orașele au fost organizate ceremonii de doliu. 

Din nefericire, comunitatea mondială nu a auzit aproape niciodată strigătele copiilor ucraineni care mureau de foame, deși problema foametei organizate de ruși în Ucraina a fost ridicată de prim-ministrul Movinckel, reprezentantul norvegian la Geneva, la o reuniune a Ligii Națiunilor. 

Deși au scăpat de Holodomorul stalinist datorită Marii Uniri din 1918, după dezmembrarea Bucovinei românești (1940), soldată cu anexarea părții de Nord a acestui ținut românesc, Stalin se va răzbuna pe românii și ucrainenii bucovineni, organizându-le, în 1946, un genocid de proporții, despre care vom vorbi într-un amplu articol separat.

Cum vedeau ucrainenii aflați în diasporă (inclusiv cei din Bucovina românească) Holodomorul stalinist din 1932-1933 – AICI, AICI, AICI și AICI.