Schimb de focuri cu numeroase victime între mercenarii Wagner și militari ai Armatei ruse regulate într-un oraș din Lugansk / ISW: îngroziți de potențiala contraofensivă a Ucrainei, Prigojin, Șoigu și Gherasimov s-au aliat pentru a-l determina pe Vladimir Putin să accepte o nouă strategie pe front


Schimb de focuri cu numeroase victime între mercenarii Wagner și militari ai Armatei ruse regulate într-un oraș din Lugansk / ISW: îngroziți de potențiala contraofensivă a Ucrainei, Prigojin, Șoigu și Gherasimov s-au aliat pentru a-l determina pe Vladimir Putin să accepte o nouă strategie pe front

Statul Major General al Ucrainei precizează, în informarea de seară din 23 aprilie, că un scandal izbucnit între soldații armatei ruse regulate și infamul grup de mercenari Wagner a degenerat într-un schimb de focuri în orașul ocupat Stanytsia Luganska din regiunea Lugansk controlată de Rusia.

Confruntarea s-a soldat cu victime de ambele părți, numărul acestora nefiind însă precizat.

„Acestea (diferitele forțe rusești) încearcă să transfere responsabilitatea pentru propriile calcule tactice greșite și pierderi una asupra celeilalte", a arătat sursa ucraineană menționată mai sus. 

Deși nu a apărut nicio dovadă externă care să susțină afirmația privind schimbul de focuri recent este deja cunoscut faptul că gruparea Wagner s-a aflat adesea în conflict cu Ministerul rus al Apărării la un nivel superior, din mai multe motive, inclusiv livrarea de muniție. 

Statul Major General raportează, de asemenea, că în așezarea Mistky, din regiunea Lugansk, invadatorii ruși au amenajat o școală locală pe post de spital militar.

„Acolo se află un număr mare de ruși răniți. În plus, există o mare lipsă de medicamente și pansamente în toate instituțiile medicale ale ocupanților", se arată în raport.

Oblastul Lugansk a fost ocupat în totalitate de Rusia la începutul lunii iulie 2022, după capturarea orașului Lysychansk, ultimul oraș important din oblast care se afla sub control ucrainean.

CITEȘTE ȘI: Fiul lui Peskov se laudă că a luptat alături de mercenarii Wagner în Ucraina. Cât de adevărate sunt însă afirmațiile acestuia, în condițiile în care șeful său pe linie de „Wagner”, Evgheni Prigojin, se afla în conflict deschis cu Kremlinul

Pe de altă parte, în ultima sa analiză privind situația de pe frontul din Ucraina, Institutul pentru Studiul Războiului (ISW – thin tank american specializat în analize militare) afirmă că finanţatorul Wagner, Evgheni Prigojin, s-ar strădui să îl convingă pe Vladimir Putin să accepte trecerea în defensivă înaintea unei potenţiale contraofensive ucrainene devastatoare care ar face „bucăți” forțele ruse. 

Retorica lui Prigojin, interpretată inițial greșit drept apel la încetarea războiului, vizează de fapt, să determine o îngheţare a conflictului, o pauză care să permită o refacere a forţelor puternic slăbite ale Moscovei, arată ISW.

Este posibil ca în demersul său, Prigojin să aibă complicitatea celor doi șefi ai armatei regulate, Serghei Şoigu şi Valeri Gherasimov, care, deşi duşmani declaraţi, ar fi făcut pace cu finanțatorul Wagner în încercarea de a se folosi de el pentru a-l convinge pe Putin să accepte strategia de trecere în defensivă. Un indiciu de strângere a relațiilor dintre apropiați ai lui Putin și Prigojin poate fi și recentul interviu acordat de fiul lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, care susține că a luptat pe front alături de mercenari Wagner. Laudele acestuia au fost întărite și de Prigojin. Detalii AICI

Prigojin pledează pentru ca Rusia să se concentreze asupra menţinerii liniilor de front actuale, mai degrabă decât să caute să obţină mai multe câştiguri teritoriale, astfel încât forţele ruseşti să îşi poată recăpăta eficienţa de luptă pentru operaţiuni ofensive ulterioare.

Liderul de la Kremlin este însă încăpăţânat şi nu pare dispus să renunţe la obiectivele lui maximale de „denazificare” şi „demilitarizare” a Ucrainei, insistând pe ofensivă.

Contraofensiva ucraineană ar putea decide deznodământul unei lupte pentru influenţă la Kremlin, conchide ISW.

Forţele ruseşti continuă ofensivele de uzură pentru a captura Bahmut, Avdiivka şi Marinka în regiunea Doneţk, precum şi operaţiunile ofensive limitate în Lugansk şi în vestul regiunii Doneţk, în ciuda temerilor tot mai mari ale Rusiei cu privire la ameninţarea unei contraofensive ucrainene iminente.

Ofensiva de iarnă rusă nu a reuşit să atingă obiectivele ambiţioase ale Kremlinului de a cuceri graniţele administrative ale regiunilor Doneţk şi Luhansk până la 31 martie, dar se pare că forţele ruseşti nu au renunţat să se concentreze ulterior în mod operaţional asupra câştigurilor tactice, indiferent cât de marginale şi costisitoare sunt aceste câştiguri.

Bahmut, Avdiivka şi Marinka nu oferă niciun beneficiu operaţional semnificativ forţelor ruse, iar orice câştig tactic marginal de-a lungul oricăreia dintre axe este puţin probabil să îmbunătăţească capacitatea armatei ruse de a se apăra împotriva unei contraofensive ucrainene.

Este posibil ca Putin să ezite să se angajeze într-o încetare a focului din cauza influenţei unor figuri puternice pro-război, deocamdată încă misterioase, sau din cauza îngrijorării privind implicaţiile pentru stabilitatea regimului său. Insistenţa asupra câştigurilor tactice sugerează că tabăra pro-război, care pledează pentru menţinerea ofensivelor cu orice preţ, probabil că încă influenţează procesul decizional al lui Putin pentru război.

CITEȘTE ȘI: Fiul lui Dmitri Peskov se laudă că ar fi luptat alături de mercenarii Wagner în Ucraina. Cât de adevărate sunt însă afirmațiile acestuia, în condițiile în care șeful „Wagner”, Evgheni Prigojin, se afla în conflict deschis cu Kremlinul?

 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.