Despre popoarele dezmembrate

Un popor dezmembrat, sau dezbinat, este un popor slab, neputincios şi mutilat sufleteşte. Mai totdeauna, asemenea popoare se desprețuiesc pe sine, iar cei ieșiți din sânul lor, veșnic nemulțumiți de soartă, își ascund numele și originea, dându-se alții, și acasă, și în lume, își denigrează Neamul, Țara, Istoria și Înaintașii. 

Încercările sale rare şi nesigure de a se ridica pe propriile picioare şi de a se afirma sunt chinuitoare şi istovitoare. Povara nedreptăţilor, înfrângerilor şi umilinţelor îndelungate se imprimă adânc în modul de viaţă a milioane de oameni, care moştenesc şi cultivă de la o generaţie la alta complexe de inferioritate, de sclavie, vină şi spaime colective.

Unitatea naţională şi demnitatea umană nu reprezintă repere fundamentale pentru popoarele dezbinate. Acestea mai lesne acceptă să se victimizeze în genunchi, decât să se ridice în picioare şi să lupte pentru propria libertate şi bunăstare. Neputincioase de a apăra și prețui demnitatea umană și națională, ele substituie demnitatea cu fala. E semnul cel mai distinctiv la nivel de individ și comunitate, când fala devine unitatea de măsură la toate și domină orice alte forme de competiție firească. 

Elitele lor se formează extrem de încet şi, de regulă, servesc stăpânii, nu ţara şi neamul din care se trag. Cei, foarte puțini, care îndrăznesc să-și lumineze conaționalii, sunt tratați cu neîncredere sau goniți de mulțimile îngenunchiate. Prinse în forme de organizare străine, fără conștiință națională, populațiile rupte de matcă, au instincte de haită și își devorează specimenele, care ar putea să le trezească turma și să le deschidă ochii. Constituirea elitelor naționale amintește de chinurile lui Sisif, ele fiind divizate înainte de a ajunge o forță reală, capabile să devină călăuze pentru mulțimile oarbe. 

Episoadele de trezire, renaştere, sau de solidaritate naţională sunt de scurtă durată şi nu cuprind în adâncime mulţimile adormite şi îndoctrinate de ideologii învrăjbirii între fraţii de acelaşi sânge.

Chiar dacă, printr-o minune sau conjunctură favorabilă, popoarele supuse, fără memorie istorică, se trezesc brusc în afara închisorii şi, conform dreptului internaţional, devin independente, ele nu înţeleg rostul libertăţii şi tânjesc încă mulţi ani după stăpânii de robi şi după regimurile dictatoriale. Matca, sau partea de popor liber, chiar dacă acceptă reîntoarcerea Acasă a populației înstrăinate, lasă pe seama osândiților, nedreptățiților și a sclavilor, misiunea de reîntregire a neamului dezbinat. 

Orice construcţie statală începută de un popor dezmembrat e strâmbă, caraghioasă, lipsită de trăinicie şi sortită prăbuşirii.

Poate de aceea, dintr-o parte se vede clar că popoarele dezmembrate rătăcesc prin mlaştinile trecutului, îşi urăsc părinţii şi originea adevărată. Ele nu ştiu ce vor, nu pot să gândească un proiect de viitor, se tem să privească în propria lor istorie şi se adapă din minciunile străine.

În loc să revină la vatra părintească, aceste bucăţi de popoare bântuie aiurea prin lume, cu paşaportul unei identităţi pe care, de fapt, o renegă. Cu un incredibil tupeu, pretind respect, deşi acasă sunt cei mai săraci, se chinuiesc şi bocesc la nesfârşit. Cu alte cuvinte, nici nu trăiesc şi nici nu mor, dar nici pe alţii nu-i lasă să trăiască în pace. 

Povestea, cât de cât, pare cunoscută, chiar dacă, tradiţional, cei de pe ambele maluri ale Prutului, o să se gândească la alţii…