"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Au trecut 34 de ani de când cetățenii moldoveni s-au ridicat cu arma în mâini să-și apere Libertatea și Pământul, însă îndrăzneala lor din 1992 nu este „iertată” nici astăzi de „stăpânii” de la Kremlin și de dodoniștii de la Chișinău. Dacă la nivel oficial nu se mai depun flori la monumentul ucigașilor, cum o făcea Dodon în calitate de șef de stat, în spațiul online încă nu au dispărut tezele mincinoase lansate de Kremlin, potrivit cărora nu Rusia ar fi organizat și declanșat războiul din 1992, ci Republica Moldova.
Nu doar în arhivele rusești, ci și în cele moldovenești sunt adunate sute și mii de documente care demonstrează, cu lux de amănunte, cine și cum a organizat războiul de pe Nistru. Declarațiile insultătoare și scandaloase ale lacheilor de la Chișinău sau Tiraspol nu urmăresc alt scop decât impunerea punctului de vedere al agresorului și testarea memoriei colective, a capacității de reacție și rezistență a societății moldovenești. Interesul Moscovei imperiale este să șteargă probele și urmele care duc spre laboratoarele serviciilor secrete și spre inițiatorii reali ai războiului, iar prin rescrierea istoriei să facă Republica Moldova vinovată de sângele vărsat și de urgiile crimelor comise de sălbaticii în uniforme de cazaci împotriva populației pașnice.
Ca deputat în Primul Parlament, am monitorizat cu multă responsabilitate intervențiile agresive ale Moscovei în procesele politice din Republica Moldova și pot confirma, și după mai bine de trei decenii, că serviciile ruso-imperiale au stat la baza separatismului și a dezmembrării teritoriale a RSSM: au creat Interfrontul, au ațâțat vrajba interetnică, au organizat grevele împotriva limbii și alfabetului, „comitetele muncitorești” și batalioanele paramilitare, au instruit și înarmat „grupurile rebele”, care, la comandă, au uzurpat structurile constituționale și au înlăturat instituțiile legale din stânga Nistrului.
Pentru „papagalii” care nu au ieșit din cușca minciunii kremlineze, dar se dau „formatori de opinie” și „experți” în războaie civile și fratricide, ofer un singur caz, ca să nu mai aiurească în public.
La 14 martie 1992, „vedeta” tiraspoliană Galina Andreeva, cea care se culca pe calea ferată pentru a bloca trenurile spre Chișinău, împreună cu câteva „amazon(e)”, – vă imaginați așa ceva?! – a „forțat” porțile unității militare a Armatei a 14-a din Parcani și a extras din depozit 1 307 automate Kalașnikov, 255 pistoale Makarov, 1 200 grenade F-1, 15 aruncătoare de mine de tip ROG-5 și ROG-7, precum și 30 lansatoare de rachete, 1,5 milioane de cartușe pentru arme automate și mitraliere. Nu după mult timp, grupările separatiste intrau ca la talcioc în baza militară a Armatei a 14-a și plecau cu 19 tancuri, 51 mașini blindate, 242 aruncătoare de mine, 14 199 unități de armament, 15 564 708 muniții, 50 automobile, 31 unități de tehnică de geniu, 281 unități de tehnică de telecomunicații, 15 unități de tehnică pentru transport și alimentare cu combustibil și alte echipamente militare.
În același timp, pretinsul lider al „republicii moldovenești transnistrene”, Igor Smirnov – un nimeni adus de KGB la Tiraspol din mocirlele Siberiei – avea întrevederi cu Anatolii Lukianov, președintele Sovietului Suprem al URSS, Dmitrii Iazov, ministrul apărării al URSS, Vladimir Kriucikov, președintele KGB, și Iurii Șatalin, comandantul trupelor MAI. Ce dovezi să vă mai prezint, fariseilor și nesimțiților care parazitați pe seama poporului oropsit și îndrugați minciunile stăpânilor voștri de la Kremlin?
Ce trebuie să cunoască toți cetățenii Republicii Moldova în fața încercărilor disperate ale slugoilor vor-dodoniști de a falsifica și interpreta evenimentele tragice de pe Nistru?
Dezmembrarea teritorială a RSS Moldovenești și crearea celor două enclave separatiste de la Tiraspol și Comrat au fost decise la Moscova, la începutul anului 1991, după ce Parlamentul de la Chișinău a spus NU referendumului unional privind păstrarea URSS. Anatolii Luchianov, președintele Sovietului Suprem al URSS, și Mihail Gorbaciov, secretarul general al PCUS, l-au avertizat pe Mircea Snegur că Moldova sovietică va fi sfârtecată pentru nesupunere. Astfel, prin intermediul serviciilor secrete și militare, a fost lansat planul de lichidare a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova. „Comitetele muncitorești”, batalioanele paramilitare și „gărzile populare” au fost instruite de specialiști militari și înarmate cu echipament modern de Armata a 14-a, pentru a înlătura cu forța organele constituționale ale Republicii Moldova.
După încheierea fazei de înarmare a grupărilor diversioniste și anticonstituționale, serviciile secrete rusești au organizat un lanț de provocări menite să ofere pretexte pentru declanșarea războiului. Așa s-a și întâmplat. Chișinăul avea în față nu „comitete muncitorești” și nici „amazone”, ci o armată uriașă, o armată agresoare: Armata a 14-a a Federației Ruse. Cortina căzuse. Firava Moldovă independentă, fără armată și fără echipament militar, urma să fie strivită de războiul declanșat de Rusia. Combatanții moldoveni de la interne și batalioanele de voluntari au luptat eroic pe Nistru, salvând Moldova de o nouă ocupație rusească. Ei sunt eroii care, cu prețul vieții lor, v-au dăruit statul, pentru ca voi, vor-șor-dodoniști, să ajungeți într-o zi președinți, deputați, miniștri și „nacialnici”.
Dincolo de comemorarea eroilor noștri căzuți pe câmpul de luptă în războiul declanșat de Rusia, dincolo de faptele de vitejie ale miilor de combatanți și voluntari, se impune apărarea prin lege a adevărului despre agresiunea Moscovei și sancționarea oricărei scursuri sau cozi de topor care își permite să batjocorească jertfa de sânge și curajul extraordinar al cetățenilor moldoveni de a-și apăra Libertatea și moșia strămoșească.
