"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Într-o amplă analiză publicată pe Youtube, jurnalistul Oreste Teodorescu a reliefat, în contextul conflictului ruso-ucrainean, că "este timpul să cunoaștem și să înțelegem Rusia". În acest sens, Oreste a punctat că "Rusia este o putere prin definiție agresivă, care își narcotizează poporul cu drogul propriei istorii mistificate și printr-o abilă manipulare religioasă".
De asemenea, Oreste a scos în relief unui dintre motivele-cheie pentru care Rusia vrea să controleze Ucraina: "Petru cel Mare le-a lăsat rușilor un testament geopolitic impregnat de un mesianism ortodox exaltat, profețind transformarea Moscovei în cea de-a treia Romă, un adevărat imperiu de rit ortodox pravoslavnic întins din Europa până în Asia. (...) Dacă ar fi păstrat orice formă de control asupra Ucrainei, Rusia ar fi putut pretinde că e liderul unui imperiu eurasiatic în care Moscova i-ar fi putut domina pe non-slavii din sudul și sud-estul fostei URSS".
Redăm integral analiza lui Oreste Teodorescu:
"Istoria ne obligă astăzi să-i înțelegem și să-i cunoaștem mai bine pe vecinii noștri de la Răsărit, pentru a putea gestiona o situație geopolitică extrem de complicată, mai ales în condițiile în care agresiunile venite de la Moscova nu ne-au favorizat niciodată pe noi românii în istorie. Ne surprinde astăzi să constatăm state puternice din interiorul UE care admiră regimul forte de la Kremlin. De ce e posibil lucrul acesta? Păi din 2 considerente principale, distanța geografică și necunoașterea profundă a ADN-ului pravoslavnic.
Fără să pătrundem enigma care ascunde un mister ținut cu obstinație secret, cum a definit Rusia ilustrul Winston Churchill, nu vom putea gestiona relații predictibile cu marele "URS". Poporul acesta mic care supraviețuiește mai mult decât trăiește pe un teritoriu imens, amestecat cu alte neamuri într-un conglomerat etnic, cultural și religios extrem de variat, contestat și chiar temut de vecini, dar totodată admirat cu cât crește distanța geografică, e subiect de analize, de teze doctorale sau conținut de amintiri traumatizante, toxic și invaziv, utilizând stupiditatea forței, mai niciodată acel soft power - cultura- persecutat de proprii lideri, trecut prin coșmarul autoritarist și apoi comunist, plătind un preț uman inimaginabil distilând biografii exemplare, mai ales de sfinți. Așa descrie foarte plastic poporul rus istoricul și teologul Radu Preda, fostul director al IICMER, într-un amplu articol din Podul.ro. (citiți AICI editorialul lui Radu Preda)
Rușii nu au cunoscut niciodată libertatea, cu atât mai puțin democrația. Încă de pe vremea lui Ivan cel Groaznic, elita conducătoare s-a impus cu brutalitate în primul rând în fața propriului popor, apoi în fața lumii. Petru cel Mare le-a lăsat rușilor un testament geopolitic impregnat de un mesianism ortodox exaltat, profețind transformarea Moscovei în cea de-a treia Romă, un adevărat imperiu de rit ortodox pravoslavnic întins din Europa până în Asia.
După ce a preluat puterea totală și absolută, Stalin a îngropat tezele marxist-leniniste și în chiar cea mai neagră perioadă istorică a început să concretizeze visul Romanovilor, forțând apariția imperiului sovietic. Așadar, deloc întâmplător, întreaga istorie a rușilor este o succesiune de reîntemeieri și alte începuturi care mai devreme sau mai târziu eșuează în marasmul din care ar fi vrut să scape. Oligarhia împletită cu mafia și lipsa facultății critice la majoritatea populației fac din Rusia o putere prin definiție agresivă, care își narcotizează poporul cu drogul propriei istorii mistificate și printr-o abilă manipulare religioasă, de fapt o erezie condamnată tot de Sfântul Sinod al Rusiei, o ideologizare politică și naționalistă a Bisericii creștine, care e universală, nicidecum locală, etnică sau de stat. Pornind de aici, putem spune că spre deosebire de imperiile coloniale și de țările occidentale care au abuzat în trecut de putere și au nedreptățit timp de secole alte popoare, pe care totodată le-au și civilizat prin instituții și legi concrete, dar care odată ce au intrat în logica democrației, nu numai că au renunțat la expansiunea brutală, dar și-au recunoscut greșelile în fața istoriei, iată că ideologia politică și ideologică a statului rus nici nu-și pune problema spovedaniei, continuând politica imperială a fostului URSS. Putin e perceput la scară largă în Rusia ca fiind noul țar, a cărui misiune mesianică e redarea gloriei pravoslavnice, practic o revenire la visul lui Petru cel Mare de a impune influența rusească atât în Europa, cât și în Asia.
Poate că astăzi germanii, olandezii, italienii, maghiarii, mai nou văd că și cehii, preferă pragmatismul relațiilor comerciale cu Federația Rusă. Însă, pentru noi românii, care am simțit pe pielea noastră ce înseamnă amiciția marelui "URS" de la Răsărit, a-l lăsa pe Putin să-și facă jocurile la granițele României reprezintă un pericol mortal. Noi am mai pierdut în istorie teritorii care astăzi au un statut incert în Republica Moldova și în Ucraina.
Pentru publicul larg, ceea ce se întâmplă acum în apropierea graniței estice a României poate părea greu de înțeles. Cu trupele masate la frontiera ucraineană, președintele Rusiei amenință Occidentul cu represalii militare dacă nu va primi garanții ferme că Ucraina nu va fi niciodată membră NATO și că NATO își va retrage forțele din țările care au aderat după 1997, deci inclusiv România și Bulgaria. Foarte utilă în această situație este cartea lui Zbigniew Brzezinski - "Marea tablă de șah", publicată în 1997. Fostul consilier de securitate națională al președintelui Jimmy Carter ne oferă toate datele pentru a înțelege obsesia Kremlinului pentru anexarea totală a Ucrainei. Apariția unui stat ucrainean independent nu numai că i-a obligat pe toți rușii să regândească natura propriei lor identități etnice și politice, dar a reprezentat o majoră piedică geopolitică pentru statul rus. Repudierea a mai bine de 300 de ani de istorie imperială rusă a însemnat pierderea unei economii industriale și agricole, potențial bogate, și a 52 de milioane de ucraineni suficient de apropiați de ruși din punct de vedere etnic și religios pentru a face din Rusia un stat imperial cu adevărat mare și sigur pe sine. Dacă ar fi păstrat orice formă de control asupra Ucrainei, Rusia ar fi putut pretinde că e liderul unui imperiu eurasiatic în care Moscova i-ar fi putut domina pe non-slavii din sudul și sud-estul fostei URSS. Cu alte cuvinte, fără Ucraina Rusia nu mai poate fi un imperiu eurasiatic, ci doar unul asiatic, pasibil în a fi atras în conflictele care-l vor slăbi, mai ales cu China. Iată că dintr-odată totul devine clar. Prin controlul asupra Ucrainei, Rusia ar recâștiga toate mijloacele necesare pentru a deveni un puternic stat imperial întins în Europa și în Asia, iar pierderea independenței de către Ucraina ar putea avea consecințe imediate pentru Europa Centrală, deoarece ar transforma Polonia în pivotul geopolitic de pe frontiera estică a unei Europe unite și ar aduce țările baltice în sfera de influență a Moscovei și ar pune presiune totală pe Bulgaria și România să defecteze din NATO. Nu întâmplător a cerut Putin revenirea status quo-ul de dinainte de 1989. Iată că pierderea de către Rusia a poziției sale dominante la Marea Baltică s-a reflectat mai târziu la Marea Neagră, nu numai din cauza independenței Ucrainei, ci și din cauza că statele proaspăt independente caucaziene, Georgia, Armenia, Azerbaijan au întărit șansele Turciei de a-și restabili influența de mult pierdută în regiune. Încă din 1997, subliniază Brzezinski, în cartea "Marea tablă de șah", Rusia nu va putea fi de acord cu Ucraina în NATO, pentru că, prin asta, ar recunoaște că destinul acestei țări nu e legat organic de cel al Rusiei. Chestiunea cea mai importantă de care trebuie să ținem seama este că Rusia nu poate fi în Europa fără ca Ucraina să fie și ea, în timp ce Ucraina poate fi în Europa fără ca Rusia să fie obligatoriu primită acolo, iar independența Kievului a deposedat de asemenea Rusia de poziția sa dominantă la Marea Neagră, unde Odessa îi servea ca poartă vitală pentru comerțul cu Mediterana și cu lumea de dincolo de ea.
În concluzie, scurt și la obiect, pentru a putea avea bune relații cu vecinul nostru de la Răsărit ar trebui mai întâi ca noi să devenim un stat inteligent, să investim în cercetare, educație, în sănătate și să devenim cu adevărat o națiune puternică, pentru că măcar atât știm despre ruși, că nu iubesc pe nimeni, dar îi respectă pe cei puternici".
