În contextul în care s-a finalizat retragerea din Afganistan, fosta ambasadoare a SUA la Naţiunile Unite, Nikki Haley, aflată printre variantele republicanilor în perspectiva unei candidaturi la alegerile prezidențiale în 2024, a acordat un scurt interviu pentru Fox News în care a atras atenția că "jihadiștii au obținut o victorie de moral", situație care e de altfel pe placul Rusiei și Chinei.
"Această situație legată de Afganistan este mai mult decât dezgustătoare. În primul rând jihadiștii au obținut o victorie de moral. Al Qaeda, ISIS, talibanii, toți au obținut o victorie de moral. Dar nu este o victorie de moral obținută doar în Afganistan, ci în întreaga lume, fapt ce le va permite să recruteze, ceea ce va determina apariția mai multor lupi singuratici. Totul va fi mai periculos. În al doilea rând uitați-vă la ce spun aliații noștri. V-ați fi putut imagina vreodată NATO făcând chestiuni fără SUA? Toți aliații noștri poartă discuții fără noi. Mai mult, britanicii și francezii și-au evacuat cetățenii, mergând pe alte căi, iar noi le spunem americanilor să nu vină la aeroport. Avem atâția americani care nici măcar nu sunt aproape de Kabul, sunt peste tot în Afganistan. Aceștia nu pot trece prin punctele de acces pentru că li s-a luat pașaportul și talibanii nu-i lasă acolo. Este o problemă majoră să avem încredere în talibani pentru a securiza aeroportul.
De asemenea, gândiți-vă la China și Rusia. Această situație le vine ca o mănușă. China va fi foarte fericită să aibă Baza Aeriană Bagram, deja sunt cu ochii pe resursele minerale pe care le avem acolo și au început deja să coopereze cu talibanii, iar purtătorul de cuvânt al talibanilor a spus că ei se bazează pe China că va merge înainte. Toate acestea au fost o catastrofă pentru America. Trebuie să facem ceva. Nu ne putem culca pe o ureche. Nu putem fi victime. În calitate de soție de veteran care a fost pe front în Provincia Helmand din Afganistan, vă transmit că familiile militarilor sunt copleșite de supărare pentru că aceste chestiuni nu trebuiau să se întâmple", a zis Haley.
De asemenea, Haley a criticat administrația Biden pentru modul în care a luat decizia retragerii din Afganistan, întrucât măsura pe care ar fi trebuit să o ia era cea de a suplimenta efectivele de militari pentru ca evacuarea să aibă loc în siguranță. Totodată, fosta ambasadoare a SUA la Națiunile Unite a avertizat că războiul nu s-a terminat, întrucât SUA trebuie să se asigure acum că nu vor avea loc noi atentate teroriste.
"Problema nu este dacă te retragi sau nu. Președintele Trump a vrut să se retragă, președintele Biden a vrut să se retragă. Problema este legată de modul în care o faci. Cred că asta a mers greșit. Președintele Biden a fost la Consiliul Național de Securitate, unde am fost și eu când președintele Trump a vorbit despre această problemă, iar acolo se poartă o dezbatere în care toată lumea spune ce se va întâmpla. Președintele Biden a fost atât de arogant încât a vrut să demonstreze că poate pleca din Afganistan. Și vă pot asigura că reprezentantul Armatei a spus: "domnule președinte, putem face asta, dar pentru a o face corect trebuie să trimitem mai mulți militari pentru a securiza Baza Aeriană Bagram pentru a putea evacua americanii, pentru a evacua aliații". Biden a ales aroganța în loc de a face lucrurile corect. A ales să fie arogant și să se miște rapid în loc să fie sigur că suntem în siguranță. Ceea ce o să vedeți e că lumea va arăta cu degetul către Administrație, Biden va spune că serviciile nu i-au furnizat informații corecte, serviciile vor da vina pe militari, militarii vor avea mai puțină încredere în Biden, ceea ce va fi o prăbușire a acestei administrații, iar felul în care o gestionează contează. Ceea ce vă spun e că trebuie să controlăm din nou Baza Aeriană Bagram, iar noi ca americani trebuie să înțelegem că faptul că am părăsit Afganistan nu înseamnă că războiul s-a terminat. Războiul abia începe luând în considerare că trebuie să avem grijă în cazul țărmurilor noastre pentru a fi siguri că nu se vor întâmpla și alte 11.09.2001", a mai precizat Haley.