"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Medicul psihiatru Gabriel Diaconu, un superstar medical al rețelelor de socializare pentru inteligența scrierilor și sinceritatea dură a comentariilor sale publice, conturează un portret aproape înspăimântător al actualului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, perceput, mai înainte de a se fi implicat în politica mare, de o bună parte a opiniei publice, drept o figură caritabilă autentică, inițiator al celor mai eficiente acțiuni de sprijinire a bolnavilor de cancer, unele adevărate premiere pentru zona filantropică din România (Rețeaua Citostaticelor, MagiCamp, Magic Home etc) Mai mult, Voiculescu era poreclit „boierul” de colegii de școală pentru comportamentul său nobil. (detalii AICI)
Astăzi însă, pe fondul nebuniei generate de criza din sănătate și economie, de lipsa de răbdare și solidaritate a cetățenilor zilnic supuși unui bombardament de fake-news, aura lui Vlad Voiculescu pare să se prăbușească, de la o zi la alta, în puturoasă mlaștină a politicii unde, odată cu apariția unor personaje triviale gen Diana Șoșoacă și a unor partide sinistre gen AUR, la care se adaugă uriașa gură de oxigen primită de televiziunile de propagandă prin amplificarea „șoc-șocului” de fiecare seară, nimic nu e prea murdar, prea vulgar sau prea halucinant pentru a fi aruncat în spațiul public.
Opinia dură a lui Gabriel Diaconu, exprimată pe pagina sa de Facebook, în fapt un mic rechizitoriu de activitate și comportament al lui Vlad Voiculescu nu a fost deloc bine primită de publicul psihiatrului probabil tocmai în virtutea calităților actualului ministru al Sănătății enumerate mai sus, dar și a faptului că este perceput drept un adversar real al mafiei din Sănătate și un potențial reformator al sistemului public de sănătate, acaparat de ani de zile de diverse grupări (după opinia analistului Sorin Ioniță , „vreo două sute de baroni medicali controlează spitalele publice din ţara asta, dintotdeauna, sub orice guvern; 75% PSD, 25% PNL”, iar marea greșeală a lui Voiculescu e că n-a destructurat imediat ce a fost instalat această mafie transpartinică din Sănătate).
Gabriel Diaconu (comentarii critice la postare găsiți AICI):
„Ce ne trebuie de la noul ministru al sănătății.
Căci actualul, la ora la care scriu, este ceea ce în jargon se numește DMW, sau ”dead man walking”.
Că va fi mâine, că va fi după Paște, scurta comeată a lui Vlad Vasile Voiculescu va fi lăsat în urmă doar coada, și povară adăugată de incompetența dânsului, și-a echipei pe care și-a adus-o cu dânsul. Ducă-se toți de unde-au venit, din punctul meu de vedere. Voiculescu nu trebuia să ajungă niciodată ministru sănătății, iar după primul fiasco, al doilea era previzibil.
România anului II de pandemie vede comunitatea medicală cu moralul profund erodat. E nevoie de o persoană care să redea suflul doctorilor, încât Sănătatea să funcționeze ca o echipă, nu o șleahtă de aventurieri în luptă cu propriile fantasme.
Cineva care să poată recâștiga respectul cadrelor medicale, să aibă ascendent asupra instituțiilor-verigă dimprejurul Ministerului Sănătății, repectiv - minimul standard o cere - să cunoscă atât legile, dar și ordinele în vigoare la acest moment. Bune/ rele cum o fi, e o luptă care a început într-un fel și care merită continuată, respectiv îmbunătățită.
Vom testa segmente din populație în masă, cum încep să facă alte țări, folosind soluții rapide/ teste antigen? Cum resuscităm motoarele de predicție statistică astfel încât să putem anticipa fluxul pandemic în următoarele săptămâni/ luni?
Următorul ministru va trebui să poată convinge populația, cu mic cu mare, să opteze pentru vaccinare anti-COVID. Acesta nu doar că n-a făcut-o, dar a mai dat și câteva măciuci, cu sete, campaniei de vaccinare și celor care se ocupă de ea.
Va trebui să iasă din cutiuța guvernamentală și să umble orașele, să asculte cu adevărat oamenii, și în luarea de decizii alături de ceilalți din CNSU să poată fi un partener funcțional și dinamic. Poate sună comic, dar imaginați-vă un fel de Tătaru 2.0, fără acele valuri și cocoașe.
Nu se va putea să facă o diferență decât un ministru cu studii rezonabile (și autentic terminate) în medicină, cunoștințe de sanitație și statistică medicală. Fără acest alfabet, la acest moment, un management tradițional nu va putea performa în fața crizei cu care ne confruntăm.
Sunt lucruri grele pe care, oricine-și va asuma poziția de ministru, va trebui să și le asume. Presiunea socială este acolo, este adâncă. Oamenii n-au răbdare acum cu experimente politice, și bășcălia ultimelor luni indică și o furie acumulată față de diverși impostori perindați prin funcție, buni doar de gură, că de faptă mai degrabă nu. Dintre toate momentele proaste să promiți, cândva cumva, spitale noi și alte bazaconii, la ceasul greu al durerii noastre nu e momentul de alte ”realizări mărețe” decât strictul necesar.
Avem nevoie de un ministru cu față umană, nu o flașnetă histrionică în veșnică aflare de sine, respectiv băgare în seamă, apt axiologic să țină epava noastră în val. Și care când arde gazul, să n-o facă degeaba. Un om cu o echipă autentică, nu hipsteri cu VPN-uri nemțești.
Cred că mai avem câțiva astfel de oameni în România. Nu cred că au emigrat toți. Nu cred că se feresc toți de demnitatea publică. Și câțiva chiar știu cu ce se mănâncă managementul de criză.
Dacă partidele actualei coaliții vor ieși din ciondăneala asta acneică, hormonală, dacă vor pune interesul țării înaintea socotelilor lor de tip șosetă-în-sanda, avem o șansă. La câte sacrificii au făcut românii - și nu doar în ultimul an, în ultimii 30 de ani - de această dată cred că merităm mai bine decât beizade de securiști, sau pioni de securiști, sau frizurați fitecine care să umfle pamponul guvernamental. Merităm un profesionist. Merităm în numele a zeci de mii de morți care ori nu știu încă de clipa lor ce-a venit, ori chiar acum și-o trăiesc, agonic, în minunata lume nouă orchestrată, recent, de Vasile Voiculescu, Vlad.
