"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
La aniversarea a 120 de ani de existență, clădirea fostei închisori de exterminare de la Râmnicu Sărat – unde au fost asasinați, printre mulți alții, fruntașul țărănist Ion Mihalache și partizanul Ioan ”Jenică” Arnăutu – amenință să se prăbușească de la o zi la alta, și asta în deplina ignoranță a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), sub a cărei jurisdicție se află încă din 2007.
Propulsată la șefia IICCMER în ianuarie 2020, juna Alexandra Toader (foto jos) nu numai că nu a făcut nimic, dar absolut nimic pentru a continua vechiul proiect de reabilitare, dar acum încearcă să arunce eșecul în cârca fostului director – teologul, profesorul și scriitorul Radu Preda –, deși dezastrul de la Râmnicu Sărat a fost inițiat, girat și coordonat chiar de binefăcătorul ei, fostul consilier prezidențial Andrei Muraru, personaj puțin spus controversat și actualmente răsplătit, din rațiuni ce ne depășesc, cu funcția babană de ambasador al României în Statele Unite.
Numita Alexandra Toader nu spune nimic de faptul că acoperișul închisorii de la Râmnicu Sărat a fost rupt și dărâmat peste restul clădirii de un viscol petrecut în februarie 2020, adică chiar la începutul mandatului ei la șefia IICCMER. De atunci și până acum câteva zile, Toader nu a catadicsit să facă nimic, nici măcar să se ducă la fața locului, darămite să încerce soluționarea problemei, având în vedere că reabilitarea închisorii reprezintă, încă din 2007, unul dintre obiectivele majore ale Institutului pe care din nefericire îl conduce. Dacă nici asta nu este incompetență strigătoare la cer, nu știm cum s-o catalogăm altfel. În tot acest timp, un an și două luni, a plouat și a nins în pușcărie, fiind momente când apa a băltit în celular – în continuare situația este neschimbată.
Ce-i drept, Alexandra Toader era ocupată cu alte chestii mult, mult mai importante pentru ea și pentru patronii ei, printre care amintim: epurarea abuzivă a istoricilor și arheologilor Marius Oprea și Gheorghe Petrov din cadrul IICCMER, boicotarea, cenzurarea și încercarea de distrugere a uneia dintre cele mai importante lucrări de sinteză privind regimul comunist din România (detalii AICI), batjocorirea unor autori care colaborau cu IICCMER, folosirea cercetătorilor și a logisticii Institutului în vederea realizării unor fișe biografice ajutătoare pentru discursurile lui Klaus Iohannis, la directiva lui Muraru ș.a.m.d..
Alexandra Toader și-a amintit dintr-odată de dezastrul pe care IICCMER îl patronează la Râmnicu Sărat numai după ce Podul.ro a tras public un semnal de alarmă în acest sens – detalii AICI. Iar când și-a amintit, a încercat să arunce vina pe Radu Preda, deși ea a fost cea care a lăsat proiectul fără finanțare și dărâmat de vânturi, nimeni altcineva.
Săptămâna trecută, juna Alexandra Toader și-a făcut apariția, în sfârșit, în curtea închisorii, unde s-a tras în câteva poze și a ținut ceva ce ar putea fi numit un discurs, în care a accentuat ideea că ”trebuie să avem speranță”. Tare, nu?
Fiindcă, pe lângă manipulările pe care le rostogolește oricând îi vine, Alexandra Toader a avut grijă să nu facă publice imagini care să arate halul fără de hal în care zace clădirea penitenciarului de la Râmnicu Sărat, Podul.ro vă prezintă, în exclusivitate, o serie de fotografii explicite ce arată fără urmă de tăgadă gigantica bătaie de joc la care este supus acest imobil de patrimoniu național, la 31 de ani de la Revoluție.
După cum vedeți, fațada închisorii amenință să se prăbușească dintr-o clipă în alta, fiind susținută cu niște scândurele putrezite care par mai degrabă o joacă de copii și, în orice caz, întreaga însăilare e o treabă de mântuială. În aceeași situație se află pavilionul care împrejmuiește micuța curte interioară. Acoperișul celularului cu etaj a fost smuls de un an și două luni, vântul împrăștiind tăblăria, lemnele și molozul pe întreaga clădire, parte căzând și în interior, însă nimeni, dar absolut nimeni nu a intervenit cu nimic. În celular se formează bălți la fiecare ploaie, dar pușcăria a fost lăsată descoperită, așa cum încă e, în pofida vizitei Alexandra Toader.
Vizită care așa, pe alocuri, a fost pregătită în anumite zone de la intrare ca pe vremea lui Ceaușescu – un copac spinos și alți boscheți au fost tăiați cu drujba în timp ce doar câteva gunoaie au fost strânse, dar numai pe un perimetru de câțiva metri, nu și în sectoarele aferente penitenciarului, zone care par desprinse din filme postapocaliptice, paragina fiind omniprezentă. Pavilioanele aferente închisorii au acoperișurile sparte și se află într-o stare avansată de degradare.
Tragem un nou semnal de alarmă în vederea salvării închisorii de la Râmnicu Sărat și transformării acesteia într-un memorial legitim al rezistenței anticomuniste. Cu atât mai mult cu cât – susțin istoricii și arheologii Gheorghe Petrov și Marius Oprea –, este foarte posibil ca în perimetrul penitenciarului să fi fost îngropate și câteva cadavre de foști deținuți. Dar despre această ipoteză (susținută de o serie de mărturii și indicii) vom trata într-un episod viitor, fiindcă intenționăm să ne ocupăm aplicat de situația de la Râmnicu Sărat.
