Vasile Apostol, directorul general al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale din București (ASSMB), are în conducerea instituției, a cărei conducere i-a fost încredințată de fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea, foarte multe persoane din Târgoviște, orașul său de reședință.
Vasile Apostol este cel despre care „Libertatea” a scris că s-a lăudat în interiorul ASSMB că Nicușor Dan, noul primar al Capitalei, i-a promis că-l menține în funcție cel puțin încă șase luni. Informație pe care noul primar al Capitalei nu a dezmințit-o public, ci doar a precizat că nu a semnat nicio hârtie cu Apostol.
Potrivit surselor Podul.ro, pe lista târgoviștenilor care ocupă funcții-cheie în ASSMB se regăsesc:
1. Vasile Apostol- director general ASSMB
2. Diana Neacșu- director general adjunct
3. Sorina Dumitru- șef Birou Control Intern Managerial
4. Răzvan Păturică- director Direcția Tehnică
5. Gabriela Iurcu- șef Serviciu Achiziții Publice
6. Costache Iordache- director Direcția Programe-Proiecte
7. Nicoleta Toma- șef Serviciu Urmărire Contracte
8. Diana Bărbuceanu- șef Serviciu Managementul Proiectelor
9. Silvia Iordache- șef Serviciu Implementare Proiecte
Majoritatea numirilor au fost făcute la nivelul Direcției Programe- Proiecte, este extrem de importantă în organigrama ASSMB, pentru că decide ce achiziții face instituția.
De altfel, dacă ne uităm pe ce posturi sunt plasați apropiații directorului general (director Direcția Programe-Proiecte, șef Serviciu Achiziții Publice, șef Serviciu Managementul Proiectelor, șef Serviciu Implementare Proiecte etc.) observăm că a fost interesat, în special, să controleze fluxul achizițiilor făcute de Administrația Spitalelor.
Important de precizat că Vasile Apostol însuși a preluat, în 2018, conducerea Direcției Programe- Proiecte din cadrul ASSMB.
De pe această poziție, în 2019, a plătit 7 televiziuni, 8 stații radio și 13 site-uri cu 5,2 milioane de lei (peste un milion de euro), pentru a prezenta realizările Gabrielei Firea din domeniul sănătății, în special lucrările de reabilitare a Spitalului de copii „Dr. Victor Gomoiu” din București, un megatun de circa 15 milioane de euro dat prin supraevaluare costurilor.
Solicitat de „Podul” să ofere un punct de vedere public pe această temă, directorul general al ASSMB, Vasile Apostol, ne-a spus că el va fi transmis prin intermediul Biroului de presă.
LISTA PERSOANELOR CU FUNCȚII DE CONDUCERE ÎN ASSMB