Dispariția unui prezidențiabil. Soția candidatului pierdut de SPP nu a fost deloc îngrijorată de „evaporarea” lui Ninel al ei: „dispare des”


Dispariția unui prezidențiabil. Soția candidatului pierdut de SPP nu a fost deloc îngrijorată de „evaporarea” lui Ninel al ei: „dispare des”

UPDATE: Ninel Peia a fost găsit de Poliție la o mănăstire din Suceava

Partenera de viață a candidatului Ninel Peia, dispărut la Cluj, chiar de sub nasul SPP, cu câteva zile înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale, a declarat presei că soțul său dispare des și că familia nu este deloc îngrijorată de această situație. De altfel, Peia nici nu a fost dat dispărut de către familie, ci doar de către poliție și Serviciul de Protecția și Pază, care îl avea pe inventar și ar fi trebuit să vegheze la integritatea lui fizică.

Ultima oară când Ninel Peia, candidat susținut susținut de partidul NR ( Neamul Românesc) la alegeri prezidențiale 2019, a fost văzut în public s-a întâmplat miercuri, la o conferință de presă în Cluj, în jurul orelor 18.00. Apoi, el s-a cazat la un hotel, de unde ar fi dipărut în timpul nopții de miercuri spre joi, când a fost suprins ultima oară de camerele de supraveghere ale unității hoteliere.

El urma să fie preluat de echipa SPP a doua zi, la 8 dimineața, potrivit HotNews.

Candidatul nu a mai putut fi contactat nici de ofițerul SPP și nici de staff-ul de campanie, astfel că a fost sesizată poliția.

”În această după-amiază, IPJ Cluj a fost sesizat de către Serviciul de Protecţie şi Pază despre dispariţia lui Ninel Peia, candidat la preşedinţia României. Acesta s-a cazat ieri la un hotel de pe raza municipiului Cluj-Napoca iar în această dimineaţă nu a mai fost găsit şi nici nu a mai răspuns la telefon. În cauză se efectuează cercetări. Facem precizarea că persoana în cauză beneficia de serviciile de protecţie şi pază doar pe perioada activităţilor publice din cadrul campaniei electorale, el fiind văzut pe imaginile de pe camerele de supraveghere părăsind hotelul, în cursul nopţii, la ora 1,17 minute”, informează IPJ Cluj.

Ninel Peia beneficia de serviciile de protecție și pază doar pe perioada activităților publice din cadrul campaniei electorale. Autoritățile au văzut pe imaginile de pe camerele de supraveghere că Ninel Peia a părăsit hotelul, în cursul nopții, la ora 1:17 minute. Poliția a deschis o anchetă în acest caz.

Perceput în spațiul public drept un anti-vaccinist vehement, fostul deputat PSD (exclus din partid) Ninel Peia s-a născut pe 7 octombrie 1969 în comuna Brastavățu, județul Olt. Este căsătorit și are trei copii.

Este licențiat în Științe Juridice la Facultatea de Drept, iar în 2011 a absolvit Academia Națională de Informații Mihai Viteazul, Colegiul Național de Informații, specializarea Securitatea Națională, potrivit CV-ului publicat pe site-ul personal.

Ninel are 9 terenuri intravilan şi agricol, dobândite în perioada 2005 - 2012, o casă de locuit şi o casă de vacanţă şi două autoturisme Mercedes cumpărate în 2007.

De asemenea, acesta are bijuterii de 300.000 euro şi trei conturi bancare de 8.000 lei. El mai deţine părţi sociale la şase firme, a acordat trei împrumuturi în nume personal de 2.311.319 lei şi a contractat două credite de 85.000 lei.

Ninel Peia a obţinut venituri din salarii de 79.000 lei, iar soţia să are venituri de 18.000 lei, potrivit declarației de avere din 2017. 

A fost ales deputat PSD în 2012, însă 4 ani mai târziu a fost exclus din rândurile social-democraților din cauza unor declarații controversate.

Din 2018, politicianul este președinte al Partidului Neamului Românesc, din partea căruia candidează pentru prima dată la alegerile prezidențiale.

Ninel Peia a fost exclus din PSD la începutul lunii martie a anului 2016, după ce a scris pe blogul personal că vaccinurile au cauzat moartea bebelușilor din Argeș infectați cu bacteria E.coli.

„Vaccinul DTP chiar este un conglomerat chimic și biologic care conține multe substanțe dăunătoare pentru sănătatea umană, provocând schimbări ireversibile în sistemul nervos, care afectează celulele din rinichi și din creier, atunci când nimeresc în stomac cauzează cancerul. Toate aceste componente fac vaccinul DTP foarte periculos, care cauzează autism și paralizie. Dar şi moartea subită, în foarte multe cazuri. Printre manifestări se numără convulsiile.

Ţinând cont că la o bună parte dintre pruncii bănuiţi acum, la noi, de e-coli, au avut convulsii, lucru neîntâlnit la infecţia cu e-coli, m-a făcut să ridic întrebările către Ministrul Sănătăţii. Aici mai adaug şi faptul că printre zecile de cazuri se numără şi câteva care sunt la nivel de sugari, fără alimentaţie diversificată, deci neavând de unde să ia e-coli, lucru ce duce foarte limpede către vaccinul DTP. Mai mult, vârsta copiilor aflaţi în stare gravă se află chiar în marja de vârstă când se administrează acest vaccin dubios. DTP, care ar trebui să fie un vajnic luptător antidifteric, antitetanos şi antipertusis, se administează la 2 luni, la 4 luni, la 6 luni, la 12 luni şi, a cincea oară, la 30-35 de luni”, potrivit blogului personal.

Mai multe detalii despre Peia găsiți pe siteul stirileprotv.ro

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.