Sunt deja 31 de cazuri de infectare cu coronavirus confirmate până miercuri dimineață pe teritoriul României.
Una din doctorițele de la Spitalul Dimitrie Gerota din București care l-au tratat pe ofițerul MAI în rezervă diagnosticat, luni, cu coronavirus, într-un context mai puțin obișnuit, a fost testată pozitiv cu COVID-19, ea fiind cel de-al 30-lea pacient înregistrat pe teritoriul României.
Așadar, încep să se adeverească temerile sumbre de marți cu privire la potențialul de infectare al „pacientului cu nr 17”, internat pe 5 martie la Spitalul Gerota al Ministerului de Interne, care a fost testat abia după cinci zile de spitalizare, timp în care a fost contagios, nu a fost izolat, iar personalul medical nu și-a luat măsurile de protecție necesare. Până la internare, pacientul a transmis virsulul la mai mulți membri ai familiei sale și a intrat în contact cu sute de persoane, colegi de serviciu de la ADP sector 4, despre care încă nu se știe dacă au fost sau nu virusați.
Bărbatul declarase pe propria răspundere că nu a călătorit în afara ţării, când de fapt s-a întors în țară din Israel în data de 26 februarie. La momentul internării, pacientul numărul 17 a declarat și semnat în formularele de consimțământ că nu a călătorit în afara țării în ultimele două luni.