Puric de AUR (retorica falsului)

M-am amuzat să aud recent, într-un filmuleț care îmi tot revine în carusel, o zisă a lui Dan Puric, din magnifica, indeniabila și irefutabila conferință ținută (între timp ștearsă de pe saitul instituției!) la Centrul Bisericesc din München, al lui Sofian: Ioan Gură de Aur cică ar fi spus că numai peștii morți se duc la vale, în vreme ce doar cei vii înoată împotriva curentului. De aici, firește, saltul poetic spre misiunea Bisericii, chemarea ei de a nu merge cu lumea, rezistență, mărturisire și restul. Numai că referința este falsă. Se poate verifica destul de lesne. Formula nu este a lui Hrisostom, tributar unei infrastructuri retorice și culturale post-homerice mânuind alte metafore acvatice, iar genealogia ei documentabilă ne duce, în variante apropiate, spre predicatori anglofoni din secolul al XIX-lea și, în forma modernă cu „go with the flow”, adică mult mai aproape de noi. Sfântul Ioan Gură de Aur este chemat, așadar, ca martor la escrocherie.

Nu este, evident, prima dată. Varza de citate, nume mari, analogii și autorități culturale sau teologice pe care Puric o mânuiește de decenii a fost remarcată demult. Andrei Pleșu a spus-o memorabil, vorbind despre „sindromul de guru”: citatul este nemilos, pentru că felul în care citezi te dezbracă. Adică te vădește, te prinde în cuvânt, cum spune textul biblic. Problema nu este că un conferențiar poate greși o trimitere – greșim cu toții sau pur și simplu uităm și improvizăm ceva –, ci că aici citatul nu servește verificării, ci exclusiv autorității. Hrisostom este pus să spună ceva pentru ca propoziția să nu mai poată fi discutată. Dacă a spus-o Sfântul, ce mai vrei? Așa se fabrică, dintr-o metaforă și o atribuire inventată, mica infailibilitate de scenă. Așa poți să spui, fără să clipești și publicul să asculte smirnă, că Mântuitorul s-a născut la Buhuși, numele bătrân al Betleemului. Na!

Puric devine însă interesant dincolo de Puric. În fond, cum știm și din mitologia științifică a comunismului cu celebrul savant sovietic, una dintre matricile retorice ale suveranismului nostru sectar este credința în date false, genealogii scurtcircuitate, asocieri aiuritoare, avioane pe bază de fân, cai supersonici, chestia cu Bucegii și alte trăsnăi, toate rostite cu gravitatea revelației. Am mai scris despre mecanism și nu reiau. Rețin doar atât: puricismul nu este simpla plăcere pentru patos, patriotism și metafizică de scenă. Este un endorsement al neverificării, al minții odihnite la limită comatoasă. Minciuna nu mai trebuie demonstrată, fiind suficient să fie spusă frumos, apăsat și, dacă se poate, cu un Sfânt Părinte alături. De AUR. Atunci devine adevăr. Precum că Rusia ne-a vrut nestrămutat de-a lungul istoriei doar binele, dar că globaliștii ne-au asmuțit, fiind în esență sataniști, împotriva ei. La urma urmelor, Georgescu nu putea avea un profesor mai bun în dicție, pauză retorică, esențializare de haiku și profunzime de lac secat decât pe Maestrul.

Doxa!

PS: Nu aș fi deloc surprins dacă, într-o viitoare guvernare suveranistă, Puric ar fi Ministrul Culturii.