Ludovic Orban declară război bugetarilor ce au ajuns în funcție puși de PSD, pe nemerit: "Vrem să aducem meritocrația la stat!"


Ludovic Orban declară război bugetarilor ce au ajuns în funcție puși de PSD, pe nemerit: "Vrem să aducem meritocrația la stat!"

Președintele PNL Ludovic Orban a declarat la B1 că în momentul în care va ajunge la guvernare va restructura aparatul bugetar în sensul în care angajații puși în funcție pe nemerit și pe linie de partid vor fi dați afară. 

Ludovic Orban a atras atenția că numărul celor angajați în sistemul public în ultimii 2 ani sub guvernarea PSD-ALDE a fost de 60.000. 

"60.000 de oameni au fost angajați în sistemul public, în ultimii 2 ani. Toți funcționarii publici de carieră, din sănătate, din învățământ, din deconcentrate, au fost puși în situația de fi conduși de politruci.

Toți angajații care au intrat pe ușa din dos trebuie să se teamă. Este un haos în toate instituțiile, cu oameni care nu au treabă cu o carieră de funcționar public. Vrem să aducem meritocrația la stat”, a spus Ludovic Orban la B1. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.