PNL a anunțat luni depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă în condițiile în care partidul lui Tăriceanu, ALDE, este așteptat în orice moment să iasă de la guvernare.
Totodată, PNL a precizat că este gata să preia guvernarea, dar ulterior organizării alegerilor anticipate care să confere cetățenilor dreptul de a alege un Parlament care să-i reprezinte cu adevărat.
Redăm declarațiile lui Ludovic Orban:
"PNL a luat decizia depunerii unei moțiuni de cenzură, cu atât mai mult cu cât este din ce în ce mai probabilă destrămarea coaliției de guvernare și retragerea unui partid din coaliția de guvernare. Practic, am decis să demarăm imediat după decizii procedurile privitoare la moțiunea de cenzură și am mandatat liderii grupurilor parlamentare să demareze consultări cu liderii grupurilor parlamenare din Parlamentul României, evident mai puțin grupurile parlamentare ale PSD. Obiectivul fundamental al PNL, afirmat în repetate rânduri, este acela de a pune capăt cât mai repede posibil acestei guvernări toxice care face un rău imens României. Oricând vom avea capacitatea de a menține o majoritate parlamentară care să voteze demiterea acestui Guvern, PNL va face acest lucru și demarăm practic negocierile pentru moțiunea de cenzură.
În ceea ce ne privește, în cazul succesului moțiunii de cenzură, obiectivul nostru este unul democratic, legitim și anume acela de a da din nou puterea cetățenilor români să aleagă un Parlament legitim prin intermediul alegerilor anticipate. PNL este pregătit în orice moment să-și asume răspunderea guvernării. Ne dorim în schimb ca acest lucru să se petreacă după ce puterea va fi conferită din nou cetățenilor români care să aibă capacitatea de a alege un Parlament legitim conform voinței actuale existente în societatea românească și care să confere o majoritate guvernamentală legitimă și care să poată să realizeze proiectul de ridicare a României, pe care-l are președintele României și PNL", a declarat Ludovic Orban.