Senatorul liberal Florin Cîțu, un economist redutabil care a combătut cu argumente bugetul fantasmagoric al lui OrlandoTeodorovici, stârnindu-i chiar acestuia o reacție jenantă, remarcă pe Facebook o manipulare a Antenei 3 întamplate chiar în direct, în timpul vizitei președintelui Klaus Iohannis la Casa Albă, pe când Donald Trump menționa rolul liderului român în lupta anticorupție. „Luați cu lamâie. Incredibil. Trump spune: acesta este omul care poate să rezolve problema corupției în România. Traducătoarea de la Antena 3: doar românii pot să rezolve problema corupției în România”, a scris Cîțu pe pagina sa de Facebook.
VEZI ȘI: VIDEO Mahalagiul Teodorovici insultă un senator: "După ce că ești urât, mai ești și prost"
Reamintim că relațiile lui Klaus Iohannis cu Anten3 nu au fost însă tot timpul așa ostile (vezi video mai jos), mulți susținători ai președintelui hotărând chiar, în 2016, să-și retragă likeul de pe pagina acestuia de Facebook în urma unei declarații în care președintele cataloga drept heirupistă intervenția ANAF-ului la sediul televizunii lui Voiculescu. În ianuarie 2017, când Iohannis s-a alăturat protestatarilor în celebra sa geacă roșie, dând un imbold mișcărilor de stradă și manifestându-și fără echivoc poziția împotriva corupției, relația cu susținătorii săi s-a mai ameliorat.