Fostul premier Victor Ponta îi pregătește o capcană de pomină lui Călin Popescu-Tăriceanu, pe care-l păcălește în mod premeditat că Pro România va face o alianță cu ALDE, doar pentru a provoca ieșirea abruptă a lui Tăriceanu de la guvernare, cu scopul de a-i racola parlamentarii și de a-l lăsa singur și prăbușit în sondaje, susține sociologul și scriitorul Sebastian Lăzăroiu, pe Facebook.
Vă prezentăm comentariile sociologului:
”După ce Daniel Constantin (Pro România, ex-ALDE) l-a făcut pe Tăriceanu <rebut politic>, respingând categoric o alianță între partidele lor, a ieșit și Vosganian să pună puțin batista pe țambal că prea răsună corzile și se sperie parlamentarii ALDE, care se vor vedea și afară de la guvernare, și făra nicio alianță. Felul în care pune surdină e un pic caraghios. Zice că sunt niște voci răzlețe in jurul lui Ponta care contestă. Numai că vocile astea răzlețe au adus Pro România la aproape 7% la europarlamentare, în vreme ce ALDE a fost sub prag. Nu mai zic că printre voci e Tudose, care a a tras scor bun la Brăila.
A ieșit și Ponta azi să calmeze spiritele, transmițând colegilor rebeli că <mai bine măsoară de 7 ori și taie o dată>. Păi, ce să măsori, Victore, că de 7 ori dacă măsori, tot patru la sută iese.
Eu cred însă că Ponta e doar viclean. Mesajul lui e – Ciocul mic, băieți! Le zicem că facem alianță, îi lăsăm să iasă de la guvernare și pe urmă nu mai facem alianță, dar le luăm toți parlamentarii. Smart!”.
(Sursa foto: Adevărul)