Dragnea fuge de consultările despre justiție, convocate de Iohannis. ALDE boicotează din cauza lui Augustin Lazăr


Dragnea fuge de consultările despre justiție, convocate de Iohannis. ALDE boicotează din cauza lui Augustin Lazăr

Președintele PSD, Liviu Drangea, a anunțat că nu va merge vineri, 12 aprilie, la Cotroceni la consultările cu Klaus Iohannis pe tema situației justiției din România, dar va trimite un grup de colegi. Totodată, Călin Popescu Tăriceanu a precizat că ALDE nu se va prezenta la consultări, atât timp cât Klaus Iohannis refuză să ia o poziție în legătură cu Augustin Lazăr care se află în fruntea Parchetului General și reprezintă în viziunea șefului Senatului "un executant jalnic al dispozițiilor regimului comunisto-securist".

”Eu sigur nu merg. Eu sigur nu merg, dar de la partid de la noi o să trimitem nişte oameni. (...) Nu-mi place personajul”, a spus Liviu Dragnea.

ALDE nu va onora invitația la consultări lansată azi de președintele Klaus Iohannis. În general, dl Iohannis nu e interesat de consultări reale, ci doar de simularea lor. Nu vrea dialog autentic, vrea doar să țină predici de pe scările Cotrocenilor; nu are niciodată îndoieli și nu dorește să asculte părerea altora. Nu acceptăm să dezbatem teme de Justiție, atât timp cât dl Iohannis refuză să comenteze o problemă de maximă gravitate pentru aceasta. Una extrem de concretă și de actuală, precum prezența în fruntea Parchetului General a unui executant jalnic al dispozițiilor regimului comunisto-securist, a scris Tăriceanu pe Facebook.

CITIȚI ȘI: Klaus Iohannis invită săptămâna viitoare partidele la consultări. Tema vizată este situația justiției din România

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.