Liviu Dragnea și haita penală pesedistă distrug relațiile externe ale României pentru a scăpa de pușcărie


Liviu Dragnea și haita penală pesedistă distrug relațiile externe ale României pentru a scăpa de pușcărie

Premierul Viorica Vasilica Dăncilă a pițigăiat la Washington poezia învățată de la Liviu Dragnea: Ambasada României din Tel Aviv se va muta la Ierusalim, „capitala Israelului”. Reacția președintelui Klaus Iohannis a venit cu promptitudine în condițiile în care subiectul este unul extrem de sensibil, având în vedere contextul internațional și pozițiile contrare în această chestiunea ale Uniunii Europene și Statelor Unite. Câteva ore mai târziu, la Antena3, Dăncilă a retras declarația ofuscată de la Washington și a precizat că e vorba doar de „o părere personală”.

Cum creierul acestei noi situații stânjenitoare pentru România nu poate fi decât Liviu Dragnea, adevăratul șef al guvernului Dăncilă, redăm mai jos comentariul jurnalistului Dan Turturică de pe Facebook, care explică în detaliu gândirea penală a liderului social-democrat:

„Motivul pentru care Dăncilă a spus că va muta ambasada României la Ierusalim după raportul tehnic al MAE, deci indiferent de concluzia acestuia, e simplu: știe foarte bine că absolut toate instituțiile statului au avertizat-o că efectele asupra relațiilor noastre externe ar fi catastrofale.

Singura instituție care nu doar că nu a descurajat-o, ci chiar a pus-o să facă acest anunț, în timp ce se află la Washington, este instituția Liviu Dragnea, stăpâna ei, de fapt, care are cu totul si cu totul alte interese decât cel național.
De ce a pus-o Dragnea pe Dăncilă să anunțe la Washington mutarea ambasadei din Israel? Pentru a da senzația la București că a reușit să cumpere bunăvoința Americii prin acest gest și că în felul ăsta este absolut cert că SUA nu vor interveni sub nicio formă după ce guvernul va adopta OUG-urile fatale pe care le pregătește în justiție.

Evident, este o gogomănie cât casa, pentru că reacțiile Washingtonului pe această temă au fost și vor fi întotdeauna vehement de partea României, nu a mafiei, dar la o mulțime de proști din politică și din stat astfel de baliverne prind. Iar Dragnea știe să se joace cu basmele conspiraționiste. Asta face de când s-a dus să se pozeze la masă cu Trump. Pentru toți cei care mai ezită să-și asume ultimele lovituri, fatale, împotriva justiției și care încă se tem de represalii, mesajul ventrilocului Dragnea, rostit de marioneta sa, a fost clar: “Dați-i drumul că i-am cumpărat și pe ăștia. Avem cale liberă!”

Acum se vede mai bine ca oricând că Dragnea nu se dă în lături de la a distruge nu doar justiția ci și relațiile externe pentru a face din România un mare Teleorman”.

Comunicat Klaus Iohannis: 

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, consideră că, prin declarațiile susținute astăzi referitoare la mutarea Ambasadei României la Ierusalim, Prim-ministrul Viorica Dăncilă demonstrează, încă o dată, totala sa ignoranță în domeniul politicii externe și în ceea ce privește luarea unor decizii importante ale statului român. Din dorința de a-și revendica o decizie care nu aparține doar Guvernului României, așa cum dorește să lase impresia, Prim-ministrul Viorica Dăncilă se grăbește să facă anunțuri publice fără să existe o decizie în acest sens.

Poziția Președintelui României cu privire la acest subiect a fost exprimată cu claritate în repetate rânduri și nu va fi reluată acum.

Decizia mutării Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim va avea loc numai după finalizarea analizei care se desfășoară în prezent și doar cu avizul tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul politicii externe și al securității naționale. Decizia finală aparține Președintelui României, care este, potrivit Constituției, titular al deciziilor de politică externă a României și reprezentant al țării noastre în plan extern.

Administrația Prezidențială nu a primit până în prezent analiza care a fost anunțată în repetate rânduri de Guvern.

Președintele Klaus Iohannis solicită, din nou, Guvernului și Prim-ministrului să manifeste responsabilitate în actul de guvernare.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.