Leul și hiena

Mi se înnoadă lăcrimuțele în barbă de câte ori citesc câte un text despre un tânăr dascăl (sau tânără dăscăliță) care a luat 10 la titularizare, însă zborul său maiestuos spre înălțimile pedagogice este curmat cu cruzime: nu are post! Sunt texte scrise cu agerime și îndemânare, pătrund în fibra intimă a cititorului și îi zghihuie sinele interior, provoacă o împreunăsimțire a unei nedreptăți de nivel cataclismic, o perturbare a fundamentelor lumii. Corul bocitoarelor se aliniază în comentarii și văicărelile se ridică în văzduh precum fumul ofrandelor de pe altarele păgâne, un strigăt de durere se ridică spre ceruri: de ce?!? Cum este posibilă această nedreptate?!?

Păi răspunsul este simplu: viabilitatea și titularizabilitatea (?) posturilor din învățământul preuniversitar este decisă de Consiliul de Administrație al unităților de învățământ și avizată (aprobată?) de inspectoratele școlare, apoi este scos postul la concurs. Însă există niște mici detalii: majoritatea Consiliilor de Administrație sunt controlate de directori, deciziile din CA sunt de fapt dictate de director și puțini îndrăznesc să se opună. Extrem de foarte puțini. Iar directorii... ei, directorii sunt înșurubați în funcție de inspectorat. E o relație simbiotică între director și inspectorat, precum între rechin și peștele pilot sau între hipopotam și pasărea aia care ciugulește rămășițele dintre măselele hipopotamului, am uitat cum îi zice. Dacă directorul vrea să scoată un post pentru vreun tânăr talent al pedagogiei se coordonează cu inspectoratul, dacă inspectoratul vrea să fie scos un post pentru alt talent al pedagogiei se coordonează cu directorul și o mână spală pe alta. Să mai amintim de influența partidelor politice în acest ecosistem?

Nu e nimic special aici, avem niște norme care sunt ocolite cu dibăcie tocmai de cei care ar trebui să le aplice, o altă aplicațiune a teoriei formelor fără fond. Ca orice altă structură din țara românească avem o structură feudală, o relație de tip suzeran – vasal între inspectorat - director și o piramidă vasalică, directorul se asigură că scoate postul pentru un viitor dascăl care să priceapă și să respecte contractul vasalic. Concursuri, examene, decizii ale CA – tot ce contează e ca hârtiile să fie „bine făcute”, deciziile reale urmează alte trasee.

Relația asta dintre director și inspectorat (na, că mi-am amintit alt exemplu: leul și hiena!) nu este amintită în textele despre soarta cruntă a tinerelor speranțe într-ale pedagogiei. Fenomenul rămâne unul nebulos, un mister învăluit de o taină nepătrunsă, un secret dincolo de puterea de înțelegere a muritorilor, o manifestare a unor forțe ce nu pot fi înduplecate prin jăluiri și văicăreli. Tânărul candidat cu fruntea pură ridicată spre cer și nota 10 la examenul de titularizare încearcă în zadar să înfrunte un destin nemilos, în timp ce corul bocitoarelor deplânge cu țipete ascuțite cruzimea soartei neînduplecate.