Fosta viceprimară a municipiului Chișinău, Irina Gutnic, susține că este supusă unor amenințări, intimidări și presiuni subterane, în spatele cărora se află primarul capitalei, pro-rusul Ion Ceban. Acuzațiile au fost lansate în cadrul unei conferințe de presă susținute pe 19 mai. În același timp, interzis în România și în tot spațiul Schengen pe motiv de FSB-ism, Ceban s-a dus la Baku, în Azerbaidjan. În acest caz, se impune o întrebare legitimă: s-a dus Ceban la Baku pentru a fi instruit din nou de geo-strategii FSB?, așa cum s-a întâmplat când s-a dus în Rusia, în Armenia și în Egipt?
Fosta viceprimară Irina Gutnic lansează noi acuzații la adresa lui Ion Ceban: „Irosirea banilor publici este o regulă în Primăria Chișinău”
Irina Gutnic afirmă că, după ce a declarat că a fost revocată ilegal din funcție și a anunțat depunerea unui denunț pentru abuz de putere, ar fi devenit ținta unor atacuri și presiuni politice. Ea susține că în cadrul Primăriei Chișinău ar exista practici ilegale și că a fost implicată în acțiuni care încalcă legea, inclusiv la indicația conducerii.
„Ieri, contul meu de Facebook a fost spart, de pe mai multe dispozitive din diferite țări. (…) Eu declar public. Nu sunt omul nimănui. Nu sunt controlată, șantajată, presată de SIS, CNA, ANI, Procuratură, alte instituții publice, alte forțe politice. (…) Pe alocuri, îmi este frică, pentru că ce trăiesc în ultimele zile nu mai seamănă cu o simplă confruntare politică”, a declarat Irina Gutnic, potrivit Cotidianul.md.
Fosta viceprimăriță a recunoscut că a beneficiat de adaosuri salariale pentru ore declarate, dar care nu ar fi fost efectiv lucrate, și că ar fi solicitat unor angajați să participe la activități politice în timpul programului de muncă, la indicația primarului.
„La indicația primarului general am cerut unor angajați să participe la campania electorală în timpul programului de muncă. Atunci când domnul Ceban cunoștea despre faptul că blocul «Alternativa» nu va depăși pragul de 5% a tăcut, pentru a nu demotiva echipa. Însă, în cadrul unei ședințe la care au fost prezenți mai mulți colegi care pot confirma, dacă au curajul, pentru că ceea ce a cerut Ion Ceban întrece limita. Ion Ceban a dat indicație ca tot efectivul din toate subdiviziunile primăriei să fie scoase în stradă, să fie lăsate 1-2 persoane, ca instituția să nu rămână funcțională și să ne asigurăm ca să nu fie foarte grav”, a spus fosta viceprimăriță a capitalei.
Totodată, Gutnic a spus că în unele cazuri ea a fost nevoită să exercite presiuni asupra unor angajați pentru a declara donații fictive către partidul Mișcarea Alternativa Națională, condus de Ion Ceban.
„Am fost întrebată de către Mariana Barașianț, care ieri la ședința operativa a zis că «Gutnic aruncă falsuri», pentru că ea nu are contract prestări servicii încheiat cu primăria. În prezent nu aveți contract, pentru că atunci când Ion Ceban le-a alungat pe doamna Panuș și Ixari, dumneavoastră ați fost solidară cu colegii și nu ați acceptat astfel de comportamente, dar până la alegerile parlamentare, la începutul carierei dvs. în primărie, împreună ne gândeam cum și unde să încheiem acest contract de prestări servicii. Atribuțiile dvs. țineau exclusiv de reprezentarea intereselor personale în instanța de judecată și perioada electorală a lui Ceban. Am fost întrebată de către Mariana Barașianț dacă sunt gata să semnez un contract fictiv pe un împrumut în sumă de 35 de mii de euro, care urma să fie prezentat băncilor din R. Moldova pentru a fi efectuat transferul avocaților care reprezintă interesele lui Ceban pe subiectul interdicției în UE. Desigur că am refuzat acest lucru, pentru că este o infracțiune”, a punctat Gutnic.
În cadrul aceleiași conferințe, Gutnic a venit și cu acuzații privind presupuse abuzuri administrative și financiare în cadrul Primăriei Chișinău, inclusiv legate de campanii publice și activitatea unor întreprinderi municipale, susținând că resursele publice ar fi utilizate ineficient sau politic.
„În luna mai a avut loc o ședință pe subiectul «Infocom» în biroul lui Ceban. Eu am raportat că conform recomandărilor Curții de Conturi, conform cheltuielilor de bază aprobate de către ANRE și modificărilor la legislația în vigoare, «Apă-canal» nu mai poate achita 2,40 pentru factura emisă de către «Infocom». Facturile care ajung la consumatori sunt tipărite o parte de către «Apă-canal», altă parte de către Întreprinderea municipală «Infocom», care are ca principal gen de activitate tipărirea facturilor. Am spus că ANRE acceptă cheltuielile de bază de un tarif de 1,5 lei pentru tipărirea facturilor. Acesta este costul suportat de «Apă-canal» la tipărirea facturilor, iar tariful 2,4 este un prejudiciu pentru întreprindere, pentru că nu poate fi acoperit de tarif și este o povară pentru consumatori și noi avem posibilitate să intervenim și să reducem aceste costuri. La care am primit răspuns de la Ceban «luați mâinile de pe Infocom, lăsați tariful de 2,4 în vigoare și identificați surse de unde Apă-canal să acopere deficitul». Imediat după ce am primit această indicație, în calitate de viceprimar responsabil de «Apă-canal» ca să fie făcută o notă în scris și să fie remisă în adresa municipalității, pentru răspunderea nu trebuie să o poarte «Apă-canal»”,a declarat Irina Gutnic.
Vorbind despre campania lansată de primărie „Buget este”, ex-viceprimarul a menționat că aceasta este una inutilă și falsă. Astfel, precizează Gutnic, pentru tipărirea pliantelor și promovare, Ion Ceban găsește bani, dar pentru rezolvarea problemelor stringente cu care se confruntă locuitorii capitalei, precum repararea rețelelor de canalizare și defrișarea arborilor, surse financiare nu se alocă.
Irina Gutnic s-a referit și la bugetul provizoriu care este aplicat în cadrul Primăriei Chișinău al doilea an consecutiv. Potrivit fostului viceprimar, acesta a fost adoptat cu încălcarea prevederilor legislației.
„Irosirea banilor public este o regulă în Primăria Chișinău și toată lumea cunoaște acest lucru, iar campania «Buget este» este o dovadă în acest sens. Producerea și procurarea pliantelor pentru a fi distribuit în tot orașul pentru o campanie falsă, în lipsa organizării unei achiziții publice, cu atribuirea directă a contractului constituie o depășire a atribuțiilor de serviciu, mai ales că această campanie falsă poate fi probată inclusiv prin acte normative. Pentru campanii false și inutile cetățenilor, precum «Buget este», mijloace financiare se identifică, însă pentru intervenția în rețelele care nu au fost reparate de ani de zile nu se acceptă alocarea banilor din bugetul municipal”, a spus fosta viceprimăriță a Chișinăului.
Fosta funcționară a vorbit și despre faptul că în cadrul primăriei există 52 de hotărâri definitive ale instanțelor privind ilegalitatea de concediere a persoanelor, iar prejudiciul care urmează să fie achitat de autoritățile locale este de circa 7 milioane lei.
Gutnic a menționat că, la un moment dat, Direcția juridică elabora o decizie privind alocarea a 500 de mii de lei pentru fostul șef al Direcției generale asistență socială și sănătate, Tatiana Bucearschi, demisă ilegal de Ceban, însă mama edilului, consilierul municipal Eugenia Ceban, a fost cea care a interzis executarea hotărârii instanței de judecată.
Alte cazuri, anunțate de Gutnic, se referă la faptul că Ion Ceban a semnat sau a ordonat subalternilor să semneze multiple dispoziții privind alocarea surselor financiare fără a avea o decizie a Consiliului Municipal Chișinău.
„Spun adevărul nu pentru răzbunare, dar pentru că refuz să fiu complice”, a conchis ea.
Conform unui comunicat de presă, Primăria Chișinău scrie că „astăzi a fost tirajată o nouă serie de falsuri, după ce planurile și schemele unor persoane din conducerea PAS de a compromite activitatea Primăriei au fost spulberate. Acest lucru este demonstrat și de sustragerea, pe ascuns, a unor documente oficiale din cadrul Primăriei. Iar declarațiile nu au bază legală că cineva ar fi fost impus să facă ceva. Aceste documente sunt încărcate și în sistemul electronic. Primăria Chișinău continuă să lucreze, iar cu privire la acuzațiile nefondate din cadrul unor conferințe, ieri, Primarul General, dar și angajații primăriei au venit cu argumentări. Tot restul va fi analizat și apreciat din punct de vedere juridic. Primăria Chișinău este deschisă pentru a prezenta orice date”, scrie Primăria.
Acum o săptămână, Ion Ceban a anunțat despre revocarea din funcție de viceprimar a Irinei Gutnic. Drept reacție, fostul funcționar a ieșit într-o conferință de presă în care a anunțat că această demitere a fost una ilegală, acuzându-l pe Ceban de multiple infracțiuni comise la nivelul Primăriei Chișinău.