Trecerea subiectului indemnizațiilor viagere din zona rețelelor de socializare spre mass-media este un semn clar că începe să iasă la suprafață o problemă mai puțin cunoscută sau, poate, ascunsă ani de zile, pe care societatea moldovenească dorește s-o dezbată și să ia atitudine. Mulțumesc jurnalistului Vasile Năstase pentru curajul de a aborda această temă la TV și pentru promisiunea de a continua dezbaterea, oferind dreptul la opinie reprezentanților din toate breslele și categoriile sociale.
Deoarece am lansat acest subiect fierbinte în spațiul public, consider necesar – pentru a evita interpretările deformate sau manipulatorii ale beneficiarilor de indemnizații viagere sau ale invitaților mai puțin documentați – să repet ceea ce am spus încă înainte de a publica Lista celor 254 de persoane:
1. Am aflat despre „Plicurile lui Filat” oferite creatorilor din postarea pe Facebook a scriitorului Titus Știrbu și calific drept false și aberante declarațiile venite din zona organizațiilor de creație și a unor beneficiari, potrivit cărora postările mele ar fi parte dintr-un scenariu extern de compromitere a Uniunilor de creație și a oamenilor de cultură. Sunt un cetățean responsabil și, înainte de a aborda problema indemnizațiilor viagere, am solicitat oficial de la instituțiile de stat din Republica Moldova informația necesară – un drept constituțional pentru toți cetățenii, asigurat de Legea privind accesul la informație din anul 2001.
2. Este o manipulare mizerabilă și perfidă, lansată de câțiva profitori, că eu aș fi împotriva oamenilor de cultură, și nu împotriva privilegiilor și corupției instituționalizate prin legea din 2013–2014, pe care am rebotezat-o „Plicul lui Filat”. Declar sincer că am fost, sunt și voi fi un susținător convins al culturii naționale, al dezvoltării ei depline în spațiul modern european, conform principiilor și mecanismelor culturale din țările UE.
3. Deoarece subiectul privilegiilor este de interes public, probabil și alte televiziuni vor intra în dezbateri. Este mai mult decât necesară o documentare temeinică a invitaților și „părerologilor” care reprezintă sistemul de privilegii din R. Moldova și o analiză a costurilor suportate de cetățeni pentru întreținerea acestui sistem. Dezbaterile trebuie să fie utile, corecte, oneste și cuprinzătoare, fără prejudecăți și etichetări gratuite la adresa mea. Se știe că am fost amenințat cu închisoarea dacă divulg lista multimilionarilor și alte „informații cu caracter personal”, fapt care mă obligă să atenționez jurnaliștii adevărați că anumite „găști creatoare” vor încerca să dezinformeze și să falsifice adevărul despre abuzurile comise în promovarea cuplurilor familiale, a indivizilor șmecheri fără merite deosebite, a conducătorilor Uniunilor de creație aflați în flagrant conflict de interese, a unor mediocrități cu proprietăți de zeci de milioane, cu pensii uriașe și contracte de muncă de sute de mii de lei anual. Iată de ce majoritatea absolută a privilegiaților sunt categoric împotriva Declarației de venit, deși extrag anual peste 60 de milioane de lei din bugetul public.
4. Deosebit de important este ca problema privilegiilor să nu fie deturnată de grupurile de interese, total imorale și indiferente față de starea deplorabilă a peste o jumătate de milion de pensionari cu pensii sub 4 mii de lei. Orice indemnizații și remunerări ar trebui raportate la capacitățile bugetului public, la contribuția individuală a fiecăruia la fondul social și la starea generală a societății moldovenești.
Mai sper ca Uniunile de creație să înțeleagă că tema privilegiilor și indemnizațiilor viagere este mai mult decât o discuție despre avantaje egoiste și bani publici: este o temă despre ce fel de societate vrem să construim.
(Valentin Dolganiuc, votant al Declarației de Independență față de imperiul rusesc)