Premierul Ilie Bolojan a declarat marți, la RFI, că ar vota „Da” la un referendum pentru ReUnirea cu Republica Moldova, în contextul unor afirmații recente similare făcute de Maia Sandu, lidera de la Chișinău.
Președinta R.Moldova afirmase, într-un podcast realizat în Marea Britanie, că ar vota „Da” în cadrul unui referendum pe tema unirii.
„Afirmația doamnei președinte nu face decât să confirme atitudinea pe care a avut-o în toți acești ani de când a fost președinta Republicii Moldova. E o atitudine de confirmare a ceea ce a făcut dânsă pe această funcție, făcând tot ceea ce este posibil ca Moldova să se dezvolte, să fie o țară sigură, europeană, iar asta înseamnă un drum spre Europa, prin România. Nu se poate altfel și de aceea cred că a fost o declarație normală", a răspuns Bolojan.
„Dvs cum ați vota la un referendum de acest gen? Da sau nu? Ați vota pentru unire sau nu?”, a chestionat moderatorul.
„În condițiile în care s-ar pune problema unui astfel de referendum și în țara noastră, eu aș vota DA”, a răspuns Bolojan, explicând și care sunt condițiile de livrare a energiei către Republica Moldova.
Din păcate subiectul atât de important al reunirii teritoriului românesc s-a oprit după răspunsul premierului, moderatorul mutând discuția pe teme secundare, irelevante, lipsite de importanța istorică a potențialei reuniri.
„Tranzacțiile de energie cu țările din jur se fac în condiții de piață, în condiții de tarifare normaleși România nu face decât să susțină în situația existentă, foarte conflictuală - Ucraina nu mai are capacități de transfer din cauza războiului și a distrugerilor sistemului energetic provocate de Rusia - și atunci România este un sprijin pentru R.Moldova pentru că aceste echilibărări nu pot fi făcute decât înspre Europa, nu și spre Ucraina”, a explicat Bolojan.
Răspunsul premierul Bolojan de la minutul 37 (despre unirea cu Moldova și situația energetică):
Context afirmații Maia Sandu. Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat, recent, într-unul dintre cele mai apreciate podcasturi politice din Marea Britanie (vezi video mai jos!), că ar vota pentru unirea cu România dacă s-ar organiza un referendum în acest sens.
Este pentru prima dată când lidera de la Chișinău spune atât de deschis că ar da un vot favorabil pentru unirea cu România. Întrebată dacă susține idea unirii, Maia Sandu a spus direct:
„Dacă vom avea un referendum, voi vota pentru unirea cu România”.
Sandu a explicat că opțiunea ei are și argumente pragmatice, în condițiile în care Federația Rusă face presiuni foarte mari și încearcă să se amestece în viața politică din Republica Moldova.
„Vedeți ce se întâmplă în jur. Pentru o țară mică precum Republica Moldova este greu să supraviețuiască, sub presiunea Rusiei, ca țară democratică și suverană”, a mai spus Maia Sandu.
Declarația a fost făcută într-un podcastul The Rest Is Politics, realizat de doi cunoscuți jurnaliști britanici, Rory Stewart și Alastair Campbell.