Kremlinul a actualizat lista neagră cu „dușmanii Rusiei”. România se numără printre ei, dar și Ungaria sau SUA, precum și o serie de țări minuscule care nu au nici măcar armată. R.Moldova a fost „iertată”


Kremlinul a actualizat lista neagră cu „dușmanii Rusiei”. România se numără printre ei, dar și Ungaria sau SUA, precum și o serie de țări minuscule care nu au nici măcar armată. R.Moldova a fost „iertată”

Țările care nu fac parte din Uniunea Europeană sau NATO și care nici măcar nu au armată sau arme nucleare reprezintă un „pericol pentru Federația Rusă”, potrivit Kremlinului care a actualizat așa numita „listă cu dușmanii Rusiei”, scrie cotidianul spaniol La Razon.  

Tensiunile dintre Statele Unite și Rusia, precum și dintre Moscova și Uniunea Europeană, s-au accentuat din ce în ce mai mult de la începutul războiului din Ucraina. În aceste condiții, Kremlinul consideră „ostile” atât Washingtonul, cât și statele membre ale UE sau NATO.  

Însă pe lista neagră a lui Vladimir Putin se află și alte țări care, în ciuda faptului că nu au armată sau arme nucleare, sunt considerate „dușmani” ai Rusiei. 

Lista cuprinde aproape cincizeci de națiuni diferite, pe care Rusia le consideră „neprietenoase”.  

Toate țările care fac parte din Uniunea Europeană, alături de Statele Unite, Regatul Unit și Canada, sunt considerate de Kremlin drept principalii „dușmani” ai Moscovei, pe lângă Ucraina însăși. 

Practic, sunt țările care au susținut sancțiunile impuse de la începutul invaziei rusești din Ucraina. Acestora li se adaugă Japonia, Australia, Coreea de Sud, precum și alți membri NATO, precum Albania, Muntenegru, Norvegia, Macedonia de Nord sau Islanda.  

De ce Putin include țări precum Micronezia, San Marino sau Islanda pe lista neagră a „dușmanilor” Rusiei 

Țările din Uniunea Europeană și cea mai mare parte a NATO nu sunt însă singurele teritorii pe care Rusia le consideră „dușmani”. Pe lista neagră a lui Putin se află și alte națiuni care nu fac parte din aceste organisme. 

Este cazul Andorrei, San Marino, Liechtenstein și Monaco, patru dintre microstatele europene care nu fac parte nici din Uniunea Europeană, nici din NATO, dar cu care cele două organisme au relațiile strânse și acorduri bilaterale, aparent un motiv suficient pentru ca Moscova să le considere „ostile”. 

Taiwan, Noua Zeelandă și Singapore sunt, de asemenea, incluse pe lista neagră. Relațiile proaste ale Taipeiului cu China, principalul aliat al Rusiei, fac ca această regiune (pe care Beijingul o consideră istoric ca fiind a sa) să fie considerată „neprietenoasă”, în timp ce Singapore, care până la invazia rusă în Ucraina era un stat neutru (la fel ca Elveția în Europa), a renunțat la imparțialitate și a impus sancțiuni economice fără precedent pentru a „condamna gravitatea agresiunii”, aliniindu-se cu puterile occidentale.  

Pe listă apar și locuri precum insula Jersey și alte teritorii de peste mări controlate de Regatul Unit, precum insula Anguilla, Insulele Virgine Britanice și Gibraltar.  

De asemenea, lista este completată de Bahamas și Micronezia, care au rupt relațiile cu Rusia în 2022, urmând exemplul celorlalte țări. 

Inițial, lista neagră a Rusiei a fost elaborată în 2021, cu câteva luni înainte de războiul cu Ucraina. La acel moment, pe ea figurau puține țări, dar odată cu invazia și sancțiunile Occidentului, Uniunea Europeană, teritoriile NATO și alte națiuni au fost incluse, astfel că lista țărilor ostile a ajuns, în prezent, la 47 de țări și teritorii diferite. 

Potrivit agenției ruse Interfax, ordinul de includere a noilor teritorii pe listă a fost semnat de prim-ministrul Mihail Mișustin. 

Sursa: La Razon

 Lista actualizată a „dușmanilor Rusiei” este următoarea: 

- Țările Uniunii Europene: Germania, Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Danemarca, Spania, Slovenia, Slovacia, Estonia, Franța, Irlanda, Letonia, Luxemburg, Țările de Jos, Suedia, Grecia, Malta, Polonia, Republica Cehă, Finlanda, Ungaria, Italia, Lituania, Portugalia și România. De asemenea, teritoriile europene din restul lumii, fără a lua în calcul Groenlanda. 

-Statele Unite ale Americii 

-Ucraina 

-Regatul Unit (inclusiv teritoriile sale precum Jersey, Anguilla, Insulele Virgine sau Gibraltar) 

-Canada 

-Norvegia 

-Albania 

-Muntenegru 

-Macedonia de Nord 

-Islanda 

-Elveția 

-Andorra 

-San Marino 

-Monaco 

-Japonia 

-Singapore 

-Coreea de Sud 

-Taiwan 

-Micronezia 

-Bahamas 

-Australia 

-Noua Zeelandă 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.