Candidatul AUR la Cotroceni, George Simion, s-a filmat lungit pe pat și cu perfuzii, în compania soției și a copilului lor care părea alarmat de ipostaza neobișnuită a tatălui, de regulă extrem de energic, vocal și agitat. Palid și cu vocea stinsă, Simion le-a transmis susținătorilor că este bine și că este nevoie să întețească postările pe rețelele sociale întrucât partidul s-ar confrunta cu cenzura în această campanie electorală.
„Sunt bine, dragi prieteni! Nu ascultați minciunile din presă. Mergem până la capăt în campania asta. Dumnezeu de sus e mare. Va reuși să restabilească dreptatea în țara noastră și noi să ne facem treaba... Sunt foarte multe clipuri cenzurate, foarte multe postări în perioada asta, dar nu pot ei cenzura cât puteți voi posta. Avem datoria să revenim la libertate, la normalitate și democrație și să cerem pace”, a afirmat Simion într-un clip postat pe contul său oficial de Tik Tok.
Liderul AUR s-a confruntat în ultima vreme cu critici dure din partea unor colegi de partid. Claudiu Târziu, unul dintre fondatorii AUR, l-a acuzat inclusiv că se comportă ca un „comunist”, după ce ar fi fost suspendat, pe furiș, din funcția deținută în partid, adică de președinte al Consiliului Național de Conducere. Și fostul deputat AUR Antonio Andrușceac a formulat acuzații dure la adresa lui Simion și a lui Marius Lulea, vicepreședintele AUR: „Au vândut partidul PSD-ului și au tocat banii din subvenție”/ Simion „are să-mi înapoieze și 180.000 euro, împrumutați cu acte”.